Un nou tip de terapie celulară, denumit zimislecel, a fost testat în cadrul unui studiu clinic de fază 1/2, indicând posibilitatea de a obține control glicemic susținut fără administrare exogenă de insulină la pacienți cu diabet de tip 1 (DT1) sever. Zece participanți la studiul FORWARD, realizat de Vertex Pharmaceuticals, au devenit independenți de insulină timp de peste un an după o singură perfuzie cu celule beta derivate din celule stem.
Terapia a fost administrată alogen, prin perfuzie în vena portă hepatică, într-un context de imunosupresie fără corticosteroizi. Rezultatele, prezentate la Congresul American de Diabet din 2025 și publicate simultan în New England Journal of Medicine, sugerează un potențial terapeutic semnificativ pentru un subgrup de pacienți cu DT1 care nu răspund adecvat la terapia convențională.
Zimislecel este o terapie experimentală bazată pe celule stem pluripotente, diferențiate în celule asemănătoare celor beta pancreatice, cele responsabile pentru producția de insulină. Aceste celule sunt administrate pacientului printr-o perfuzie în vena portă hepatică, unde se grefează și încep să producă insulină, înlocuind astfel funcția pierdută a pancreasului în diabetul autoimun.
Avantajul constă în faptul că aceste celule pot fi produse în mod controlat și în cantități mari în laborator, ceea ce elimină dependența de transplantul pancreatic de la donatori umani, care sunt rare și dificil de standardizat.
Pentru a preveni respingerea imunologică a acestor celule alogene, pacienții primesc o schemă de imunosupresie fără corticosteroizi, care include inițial ATG (antithymocyte globulin), urmată de tratament de întreținere cu tacrolimus și sirolimus, două imunomodulatoare folosite frecvent în transplantul de organe.
Ce a demonstrat studiul FORWARD?
Rezultatele prezentate provin de la 14 pacienți care au finalizat un an de urmărire post-infuzie. Aceștia aveau în medie 43,6 ani, cu o durată medie a bolii de 22,8 ani. Toți aveau un profil clinic avansat: lipsă completă de peptid C (marker al secreției endogene de insulină), un necesar zilnic de 39 de unități de insulină și un nivel mediu al hemoglobinei glicozilate (HbA1c) de 7,8%.
Deși toți utilizau tehnologii moderne (senzori CGM, pompe de insulină, sisteme automate de livrare), aceștia suferiseră, în medie, aproape 3 episoade de hipoglicemie severă în anul anterior participării, semn clar că tratamentele standard nu mai reușeau să controleze adecvat boala.
Cei 14 pacienți au primit zimislecel într-o singură perfuzie, 12 primind doza completă (0,8 × 10⁹ celule), iar 2 o doză redusă. După perfuzie, toți pacienții au prezentat apariția peptidului C în sânge, ceea ce indică implantarea cu succes a celulelor și reluarea secreției de insulină. Este o dovadă obiectivă că celulele transplantate au devenit funcționale.
La un an de la tratament:
- Niciun pacient nu a avut episoade de hipoglicemie severă
- Toți cei 12 pacienți cu doza completă aveau HbA1c sub 7%
- Timpul petrecut în intervalul glicemic țintă (70–180 mg/dL) a depășit 70%
- 10 pacienți au devenit complet independenți de administrarea exogenă de insulină
Aceste rezultate sunt deosebit de relevante din punct de vedere clinic. Ele arată o îmbunătățire a controlului metabolic, dar și o reducere semnificativă a riscului de evenimente acute amenințătoare de viață, cum ar fi hipoglicemia severă. În plus, atingerea independenței față de insulină, chiar și pentru un subset de pacienți, reprezintă o realizare fără precedent în terapiile pentru DT1.
Terapia cu zimislecel implică în continuare provocări. Administrarea imunosupresoare, deși necesară pentru protejarea celulelor implantate, a dus la apariția unor efecte adverse: simptome gastrointestinale, cefalee, neutropenie la 6 pacienți. De asemenea, fost raportate și două decese: unul cauzat de o infecție fungică (meningită criptococică), iar celălalt de agravarea unei tulburări cognitive preexistente.
Aceste incidente au condus la o suspendare temporară a studiului în 2024, dar și la o reevaluare riguroasă a criteriilor de selecție și monitorizare a pacienților. De aceea, terapia este, în această fază, destinată doar pacienților cu DT1 sever și instabil, unde beneficiile depășesc semnificativ riscurile.
Următorii pași: noi strategii fără imunosupresie
Cercetătorii explorează deja metode alternative pentru a evita necesitatea imunosupresiei. Încapsularea celulelor într-o barieră fizică care să le protejeze de sistemul imunitar pare promițătoare în teorie, dar până acum nu a demonstrat rezultate eficiente clinic. Vertex a întrerupt studiul pentru versiunea încapsulată VX-264 din cauza eficienței slabe.
Mai multă speranță vine din direcția editării genetice a celulelor pentru a le face „hipoimune”, adică invizibile pentru sistemul imun. Programe de cercetare precum cel anunțat de Sana Biotechnology vor prezenta în curând date preliminare în această direcție, cu scopul de a crea celule beta care nu necesită deloc tratamente imunosupresoare.
Vertex pregătește acum faza 3 a studiului zimislecel, care va include 50 de pacienți și este programat să se încheie până la sfârșitul verii 2025. Acesta va urmări confirmarea eficienței, analiza pe termen lung a siguranței și identificarea pacienților care pot beneficia cel mai mult de acest tratament.
Zimislecel reprezintă un pas decisiv înainte în cercetarea și tratamentul diabetului de tip 1. Nu este o soluție universală, cel puțin nu încădar demonstrează că restabilirea producției naturale de insulină este posibilă fără transplant pancreatic. Pe măsură ce cercetarea avansează și soluțiile de evitare a imunosupresiei devin realitate, terapiile celulare ar putea schimba radical modul în care gestionăm diabetul autoimun.