Asciminibul ar putea reprezenta o opțiune de tratament mai sigură și mai eficientă pentru persoanele diagnosticate cu leucemie mieloidă cronică (LMC), în comparație cu tratamentele standard actuale cu inhibitori ai tirozin kinazei (TKI). Rezultatele au fost prezentate la Întâlnirea Anuală a Societății Americane de Oncologie Clinică (ASCO) din 2024, de la Chicago, Illinois.
Cu progresele științifice recente și dezvoltarea terapiei cu inhibitori ai tirozin kinazei (TKI), rata de supraviețuire relativă la 5 ani pentru LMC a crescut de peste trei ori, de la 22% pentru persoanele diagnosticate la mijlocul anilor 1970, la 70% pentru cei diagnosticați între 2012 și 2018.
În timp ce unii pacienți cu LMC răspund bine la terapia TKI, aproape jumătate dintre pacienți trebuie să schimbe în cele din urmă terapia din cauza rezistenței la medicament sau a dificultății de tolerare a medicamentului. Majoritatea pacienților vor trebui să rămână în terapie TKI timp de mulți ani, posibil toată viața. Acest lucru subliniază necesitatea unor tratamente eficiente, fără a compromite siguranța și tolerabilitatea.
Asciminib este distinct în cadrul acestei clase a TKI, prin inhibarea mai selectivă a oncoproteinei BCR-ABL1. Acesta a fost conceput pentru a fi extrem de potent, dar și extrem de specific, minimizând astfel efectele secundare și toxicitatea.
Studiul clinic de fază 3, ASC4FIRST, a avut ca scop compararea eficacității și siguranței asciminibului cu terapiile standard cu TKI pentru CML în faza cronică. Un total de 405 participanți, toți diagnosticați recent cu CML în faza cronică, au fost repartizați aleatoriu să primească fie asciminib (201 pacienți), fie un TKI ales de investigator (204 pacienți). Vârsta mediană a participanților a fost de 52 de ani, 65% fiind bărbați. Demografic, 54% dintre participanți erau albi și 44% erau asiatici.
În grupul TKI, 102 pacienți au primit imatinib și alți 102 au primit un TKI de generație a doua, mai puternic, selectat în funcție de starea generală de sănătate și preferințele pacientului. De obicei, pacienții mai tineri și mai sănătoși au fost mai predispuși să primească TKI-urile de generație a doua.
- Ratele de continuare a tratamentului au fost mai mari pentru asciminib (86%), comparativ cu imatinib (62%) și TKI-urile de generație a doua (75%).
- După 48 de săptămâni, 68% dintre pacienții tratați cu asciminib au atins un răspuns molecular major (MMR), spre deosebire de 49% în grupul TKI (incluzând atât imatinib, cât și TKI-urile de generație a doua).
- 39% din grupul asciminib au atins un răspuns molecular profund, comparativ cu 21% în grupul TKI. Obținerea unui răspuns molecular profund este semnificativă, deoarece poate duce la remisie și eventual la încetarea tratamentului.
- O analiză adițională a evidențiat că, printre pacienții selectați să primească imatinib, 40% în brațul cu imatinib au atins MMR, comparativ cu 69% în subsetul cu asciminib.
- Similar, 58% în brațul cu TKI de generație a doua au atins MMR, comparativ cu 66% în subsetul cu asciminib.
Evenimentele adverse au fost mai puține în grupul asciminib comparativ cu grupul TKI. Cele mai frecvente evenimente adverse pentru asciminib au fost numărul scăzut de trombocite (13%) și numărul scăzut de neutrofile (10%).
Asciminibul a avut, de asemenea, o rată mai mică de întrerupere a tratamentului, mai puține ajustări ale dozei și mai puține întreruperi ale tratamentului. În plus, efectele secundare severe, cum ar fi riscul de tromboze, au fost semnificativ mai rare în grupul asciminib (1%).
„Acest studiu randomizat a demonstrat că asciminibul a obținut o eficacitate statistic superioară în comparație cu toate TKI-urile disponibile pentru pacienții recent diagnosticați cu CML în faza cronică. Această combinație de eficacitate și siguranță poate permite mai multor pacienți să atingă remisia fără tratament, obiectivul final al terapiei pentru CML.” – Dr. Timothy Hughes, autorul principal al studiului de la South Australian Health and Medical Research Institute și Universitatea din Adelaide
Cercetătorii plănuiesc să continue monitorizarea participanților pentru a înțelege mai bine profilul de siguranță pe termen lung al asciminibului și pentru a determina dacă atingerea timpurie a MMR poate prezice în mod constant evoluția pacienților. Studiile viitoare vor evalua, de asemenea, ratele de supraviețuire generală, supraviețuirea fără progresie și fezabilitatea atingerii remisiunii fără tratament.