Site icon Raportul de gardă

#COVID19. Recomandările Autorităților pentru perioada Paștelui. Cum se vor desfășura Sărbătorile în contextul pandemiei?

UPDATE 15 aprilie 2020. Patriarhia Română a adus precizări în ceea ce privește modul de desfășurare a Sărbătorilor Pascale. În continuare, slujbele vor fi oficiate de către membri ai clerului, fără prezența enoriașilor în incinta, în curtea sau în apropierea lăcaşurilor de cult. Obiectele ritualice specifice vor fi distribuite la domiciliul enoriașilor, la solicitarea acestora, de către membrii clerului și de către voluntari. Transferul se va efectua în pragul casei ori de la fereastră, fără a ieşi în stradă, iar în zona locuințelor multifamiliale acestea vor fi înmânate unui reprezentant desemnat de Asociaţia de proprietari sau de chiriaşi, care va purta echipament de protecţie (mască şi mănuşi).

Ministerul Afacerilor Interne și Biserica Ortodoxă Română au elaborat un protocol de desfășurare a ritualurilor religioase pascale, cu scopul de a evita diseminarea virusului SARS-CoV-2

Prescurile (Paști) vor fi distribuite vineri 17 aprilie și sâmbătă 18 aprilie, în intervalul orar 08.00 – 17.00, şi duminică 19 aprilie, între orele 06.00 – 12.00. Lumina va fi distribuită sâmbătă 18 aprilie, începând cu ora 20.00. Persoanele responsabile cu acest proces de distribuire vor purta permanent echipament de protecţie (mască şi mănuşi).

În ceea ce privește celelalte activități de Sărbători, autoritățile ne îndeamnă să menținem precauțiile necesare la efectuarea cumpărăturilor (utilizarea de mască și mănuși, spălarea mâinilor și a obiectelor achiziționate, evitarea aglomerației, plata cu cardul sau cumpărăturile online). În ceea ce privește petrecerea Sărbătorilor, aceasta va avea loc doar cu membrii familiei din gospodărie, fără vizite, deplasări, contact cu alte rude sau prieteni sau manifestări în zone publice (picnicuri, grătare).


Distanțarea socială, necesară controlului pandemiei cu noul coronavirus SARS-CoV-2, are un impact important asupra societății: atât economic, cât și psihic, iar în perioada primăverii, chiar un impact spiritual. Sărbătorile Pascale implică mai multe situații care pot facilita diseminarea virusului în comunitate: slujbele religioase, efectuate în grupuri mai mari de oameni, în general în spații închise, și întoarcerea în țară a persoanelor care locuiesc și lucrează în străinătate. În acest sens, Organizația Mondială a Sănătății a elaborat o serie de recomandări pentru a permite urmarea ritualurilor religioase în această perioadă, fără a expune populația la COVID-19.

Rolul organizațiilor religioase în comunitate

Pandemia COVID-19 aduce cu sine numeroase provocări, iar activitatea organizațiilor religioase de a oferi sprijin, îndrumare spirituală și informații comunității, și, mai ales, membrilor vulnerabili din comunitate, este cu atât mai importantă. În acest sens, OMS îndrumă liderii spirituali să susțină comunitățile locale în această perioadă, astfel:

Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, românii din diaspora se întorc în țară, ceea ce crește riscul de diseminare a infecției cu SARS-CoV-2.

Revenirea în țară cu ocazia Sărbătorilor de Paște

Pentru mulți români, Sărbătorile Pascale sunt un motiv de a se reuni cu familia. Acest lucru este descurajat în această perioadă, din cauza riscului de a disemina infecția COVID-19 în mediul familial, mai ales dacă participă persoane care au călătorit recent în afara țării sau în țară, în zonele cu prevalență mare a COVID-19. Deoarece incidența infecției cu SARS-CoV-2 este ridicată în alte țări ale Uniunii Europene (unde regăsim comunități mari de români), Institutul Național de Sănătate Publică a instituit obligativitatea carantinei în cazul returului dintr-o țară puternic afectată, și a izolării la domiciliu în cazul returului din oricare altă țară. Această măsură este valabilă și în perioada Sărbătorilor Pascale.

În plus, OMS recomandă o serie de măsuri în punctele de intrare în țară:

Sărbătorile Pascale ortodoxe și romano-catolice în perioada pandemiei COVID-19

Patriarhia Română a comunicat modul de desfășurare a slujbelor și ritualurilor religioase din perioada Paștelui (Florii, Săptămâna Patimilor, Vinerea Mare, Duminica de Paște): acestea se vor desfășura fără participarea enoriașilor, doar cu membri ai clerului. În plus:

Indicații similare au fost comunicate și de Arhiepiscopia Romano-Catolică de București. Conform dispozițiilor date de autorități, doar clerul strict necesar va participa la ceremoniile din Săptămâna Mare și din Duminca Paștelui. În plus, Arhiepiscopia îndeamnă enoriașii să efectueze ritualurile spirituale în cadrul familial, urmărind și slujbele difuzate prin televiziune sau radiodifuziune.

Desfășurarea Sărbătorilor Pascale va fi adaptată situației actuale, pentru a minimaliza riscul de infecție printre enoriași.

Recomandări pentru organizarea evenimentelor religioase

Slujbele religioase implică un element care a fost interzis deja, în majoritatea statelor pe parcursul pandemiei: prezența simultană a unui număr ridicat de persoane într-un spațiu închis (într-o clădire) sau deschis (în aer liber). Acest fapt aduce cu sine un contact mai apropiat între persoane, ceea ce poate favoriza transmiterea virusurilor respiratorii, precum SARS-CoV-2. 

Organizația Mondială a Sănătății îndeamnă organizațiile religioase să respecte, în primul rând, măsurile impuse în cadrul fiecărei țări. Astfel, este încurajată utilizarea mijloacelor tehnologice pentru a realiza întâlniri religioase și pentru a oferi îndrumare spirituală enoriașilor – cu ajutorul televiziunii, radioului, telefonului sau a internetului.

Citește și:

Exit mobile version