Societatea Europeană de Cardiologie (ESC) a publicat noile ghiduri pentru managementul insuficienței cardiace, care aduc modificări importante atât în modul în care este definită și clasificată boala, cât și în strategiile de prevenție și tratament. Printre principalele schimbări se numără eliminarea categoriei de insuficiență cardiacă cu fracție de ejecție ușor redusă, introducerea unei clasificări pe stadii care începe înainte de apariția bolii simptomatice și redefinirea categoriilor de terapii utilizate.
Documentul a fost publicat pe 28 august 2026 în European Heart Journal și prezentat în cadrul Congresului ESC 2026 de la München. Ghidurile integrează dovezile acumulate în ultimii ani și reflectă extinderea opțiunilor terapeutice pentru diferite categorii de pacienți cu insuficiență cardiacă.
Insuficiența cardiacă nu reprezintă o singură boală, ci un sindrom clinic care apare atunci când anomalii structurale sau funcționale ale inimii afectează capacitatea acesteia de a asigura circulația normală a sângelui. Manifestările pot include dificultăți de respirație, toleranță redusă la efort, edeme sau congestie pulmonară.
Afecțiunea este estimată să afecteze aproximativ 1–3% din populația adultă, iar povara acesteia ar putea continua să crească pe fondul îmbătrânirii populației și al prevalenței crescute a obezității și altor factori de risc cardiovascular. Deși prognosticul s-a îmbunătățit considerabil în ultimele decenii, mai puțin de 60% dintre persoanele diagnosticate cu insuficiență cardiacă sunt în viață la cinci ani după diagnostic.
Insuficiența cardiacă este privită ca un continuum, iar prevenția începe înaintea simptomelor
Una dintre cele mai importante schimbări conceptuale din noile ghiduri este adoptarea unei clasificări pe patru stadii, de la A la D, care urmărește evoluția bolii de la risc crescut până la insuficiență cardiacă avansată.
Stadiul A include persoanele cu risc de a dezvolta insuficiență cardiacă, în timp ce etapele următoare reflectă progresiv apariția modificărilor cardiace și ulterior a manifestărilor clinice, până la stadiul D – insuficiența cardiacă avansată.
Schimbarea mută o parte importantă a atenției de la tratarea bolii deja instalate către identificarea precoce a persoanelor cu risc și prevenirea progresiei către insuficiență cardiacă simptomatică. Clasificarea este în concordanță cu noua definiție universală a insuficienței cardiace publicată în 2026, care pune, de asemenea, accent pe stadiile premergătoare bolii și pe caracterul dinamic al evoluției acesteia.
„Unul dintre punctele-cheie pe care am încercat să le subliniem în ghidurile din 2026 este importanța prevenției și a începerii tratamentului cât mai devreme posibil”, a declarat profesorul Lars Køber, co-președinte al grupului ESC care a elaborat ghidurile.
Dispare categoria insuficienței cardiace cu fracție de ejecție „ușor redusă”
O altă modificare importantă privește fracția de ejecție a ventriculului stâng (FEVS), unul dintre principalii parametri utilizați pentru caracterizarea insuficienței cardiace. Aceasta reprezintă proporția de sânge pe care ventriculul stâng o ejectează la fiecare contracție.
În clasificările anterioare erau utilizate trei fenotipuri principale: insuficiență cardiacă cu fracție de ejecție redusă, cu fracție de ejecție ușor redusă și cu fracție de ejecție păstrată.
Ghidurile din 2026 renunță la categoria intermediară, pentru FEVS de 41–49%.
Noua clasificare utilizează două fenotipuri principale:
- insuficiență cardiacă cu fracție de ejecție redusă (HFrEF): FEVS <50%;
- insuficiență cardiacă cu fracție de ejecție păstrată (HFpEF): FEVS ≥50%.
Motivul simplificării este în primul rând terapeutic. Pacienții din zona de 41–49% prezintă mecanisme fiziopatologice similare și pot beneficia de multe dintre aceleași terapii utilizate la persoanele cu fracție de ejecție redusă, explică autorii ghidului.
Categoria intermediară fusese introdusă inclusiv pentru a atrage atenția asupra unui grup de pacienți care fusese slab reprezentat în studiile clinice. Odată cu acumularea de noi dovezi terapeutice, utilitatea menținerii unei categorii distincte a devenit însă mai redusă.
„Insuficiența cardiacă acută” devine „insuficiență cardiacă decompensată”
ESC modifică și terminologia utilizată pentru episoadele de agravare a bolii. Termenul de „insuficiență cardiacă acută” este înlocuit cu „insuficiență cardiacă decompensată”.
Schimbarea urmărește să reflecte mai bine ceea ce se întâmplă în practica clinică. Nu toate episoadele care necesită tratament urgent apar brusc. La unii pacienți, deteriorarea este progresivă, până când mecanismele compensatorii nu mai sunt suficiente pentru a menține funcția cardiovasculară.
Prin urmare, termenul de decompensare poate descrie atât deteriorările rapide, cât și agravările progresive care ajung să necesite intervenție medicală.
O nouă clasificare a tratamentelor pentru insuficiența cardiacă
Noile ghiduri renunță și la utilizarea exclusivă a conceptului tradițional de „guideline-directed medical therapy” – GDMT, devenit tot mai dificil de definit pe măsură ce numărul terapiilor disponibile a crescut.
ESC propune trei categorii:
- Foundational Medical Therapy (FMT) – terapiile medicamentoase fundamentale, pentru care există cele mai solide dovezi privind îmbunătățirea prognosticului la populații largi de pacienți;
- Additional Medical Therapy (AMT) – terapii suplimentare care pot îmbunătăți simptomele, calitatea vieții sau prognosticul anumitor subgrupuri de pacienți;
- Guideline-Directed Interventional Therapy (GDIT) – dispozitivele implantabile și intervențiile recomandate de ghid.
Sistemul a fost conceput astfel încât să poată fi actualizat pe măsură ce apar noi medicamente, dispozitive și dovezi clinice, fără ca termenii utilizați să își piardă semnificația în timp.
Antagoniștii receptorilor mineralocorticoizi primesc recomandare de Clasa I indiferent de fracția de ejecție
Printre cele mai importante modificări terapeutice se află extinderea recomandării pentru antagoniștii receptorilor mineralocorticoizi (MRA) în insuficiența cardiacă cronică.
Noile ghiduri oferă acestei clase de medicamente recomandare de Clasa I indiferent de fracția de ejecție, pe baza noilor dovezi privind beneficiile lor de-a lungul spectrului insuficienței cardiace.
Dovezile diferă însă în funcție de fenotip. Pentru pacienții cu fracție de ejecție redusă, studiile randomizate au evaluat în principal MRA steroidieni, precum spironolactona și eplerenona, în timp ce dovezile pentru pacienții cu fracție de ejecție păstrată provin din date care includ atât terapii steroidiene, cât și antagoniști nesterodieni precum finerenona.
Semaglutida și tirzepatida intră în ghidurile pentru insuficiența cardiacă asociată obezității
O altă noutate reflectă relația tot mai clară dintre obezitate și insuficiența cardiacă cu fracție de ejecție păstrată.
Ghidurile acordă o recomandare de Clasa IIa pentru semaglutidă sau tirzepatidă la pacienții selectați cu insuficiență cardiacă, fracție de ejecție păstrată și obezitate, pentru îmbunătățirea statusului clinic, a capacității funcționale și a calității vieții.
Introducerea acestor terapii reprezintă și o schimbare de perspectivă: obezitatea nu mai este privită doar ca o comorbiditate asociată insuficienței cardiace, ci ca o țintă terapeutică relevantă pentru evoluția bolii.
Noi recomandări pentru terapiile intervenționale și insuficiența cardiacă avansată
Au fost actualizate și recomandările pentru pacienții care necesită intervenții sau terapii avansate.
Printre acestea se află suportul circulator mecanic pe termen lung, care este recomandat pacienților atent selectați cu insuficiență cardiacă avansată și fracție de ejecție redusă, în ciuda terapiei optime, fie ca punte către transplant sau recuperare, fie ca terapie definitivă.
Totodată, repararea transcateter „edge-to-edge” a valvei mitrale (TEER) primește o recomandare de Clasa I la pacienții eligibili cu insuficiență cardiacă cu fracție de ejecție redusă și regurgitare mitrală secundară severă persistentă, în ciuda tratamentului medicamentos și a terapiei de resincronizare cardiacă atunci când aceasta este indicată. Obiectivul este reducerea spitalizărilor pentru insuficiență cardiacă și îmbunătățirea calității vieții.
Noile recomandări includ actualizări și pentru digoxină/digitoxină, precum și pentru alte terapii utilizate în anumite subgrupuri de pacienți.
Dincolo de medicamente și proceduri, ESC acordă un spațiu distinct educației pacientului și autoîngrijirii. Pacienții trebuie să înțeleagă boala, tratamentul și semnele unei posibile decompensări și să participe activ la deciziile privind propria îngrijire.
ESC a publicat în paralel și o versiune a ghidurilor destinată pacienților, într-un context în care tratamentul insuficienței cardiace devine tot mai complex, dar și tot mai personalizat.
În ansamblu, ghidurile din 2026 marchează o tranziție de la abordarea insuficienței cardiace exclusiv ca boală simptomatică către un continuum cardiovascular în care prevenția, diagnosticul precoce, tratarea factorilor metabolici și introducerea rapidă a terapiilor eficiente devin componente centrale ale managementului.