Site icon Raportul de gardă

INTERVIU. “Femeile au posibilitatea să controleze viteza și forța cu care sunt apăsați sânii în timpul mamografiei”

Dezbaterea din Parlamentul European, care a marcat lansarea campaniei „My Time, Our Time”, a adus la lumină o serie de probleme cu care se confruntă sistemele de sănătate europene când vine vorba despre combaterea cancerului la sân: stigmatizarea pacientelor, impactul socio-economic resimțit de bolnave și familiile lor, dar și diferențele majore în ceea ce privește calitatea tratamentului din diferite regiuni ale Europei.

Una dintre cele mai importante probleme discutate în timpul evenimentului a fost participarea redusă la programele de screening pentru cancerul la sân în țările în care acesta este deja implementat. Potrivit statisticilor prezentate în cadrul evenimentului, rata de participare a femeilor la screeningul pentru cancer la sân este de 60%, deși este nevoie de o rată de participare de 75% pentru ca aceste programe să fie eficiente. Acest fenomen este cu atât mai important pentru România, având în vedere că ne pregătim pentru introducerea noului nostru program de screening, în valoare de 21 milioane de euro.

În cadrul evenimentului, compania GE Healthcare a prezentat un nou aparat de mamografie cu tehnologie Patient Assisted Compression, care oferă pacientelor posibilitatea să controleze viteza și forța cu care sunt apăsați sânii în timpul examinării mamografice. Potrivit producătorilor, această nouă tehnologie are potențialul de a mări rata de participare la screeningul pentru cancerul la sân, reducând durerea și disconfortul din timpul procedurii, fără să afecteze claritatea imaginii rezultate.

Arnaud Portalier, reprezentant GE Healthcare, vorbește despre conceptul din spatele tehnologiei și oferă în exclusivitate informații despre performanțele aparatului în timpul testelor clinice.

Arnaud Portalier  (GE Healthcare) [centru]
– Ne puteți spune mai multe despre noul aparat de mamografie cu compresie asistată de pacient?

– Cum a apărut conceptul unui aparat de mamografie asistat de pacient?

– Care a fost reacția femeilor care au testat dispozitivul?

– Credeți că implicarea pacientului în propriul diagnostic va fi folosită mai mult în viitor?

Pentru multe femei, mamografia este o experiență stresantă, marcată de disconfort fizic și psihic. Totuși, o serie de chestionare aplicate în spitale din Franța și Italia au arătat beneficiile dispozitivelor asistate de pacient în ceea ce privește confortul fizic și psihic. 70% dintre pacientele au apreciat că s-au simțit mai confortabil în timpul mamografiei și 37% au declarat că au avut mai puține emoții, în comparație cu o procedură standard.

GE Healthcare este ramura de aparatură medicală a conglomeratului american General Electric.

Alte articole relevante:

Dificultățile cu care se confruntă femeile cu cancer la sân avansat au fost aduse în lumina reflectoarelor în Parlamentul European, cu ocazia lansării campaniei „My Time, Our Time”

Coaliția pentru Sănătatea Femeii a lansat primul studiu despre povara cancerului la sân și beneficiile unui program de screening în România

Ce spun experții despre programul național de screening pentru cancerul la sân din România

Retrospectiva Media Education Event – provocări și soluții pentru sistemul de sănătate din România

Exit mobile version