Potrivit statisticilor GLOBOCAN, riscul de deces cauzat de cancer, până la vârsta de 75 de ani, este cu 3,5% mai mare în România, față de restul Uniunii Europene. Cele mai des întâlnite forme de cancer în România sunt cancerele de plămân, de sân, de col uterin, colorectal și cancerul de prostată, fiind responsabile pentru 47.6% din totalul deceselor asociate cu cancerul.
Din cauza lipsei unor programe de screening sau diagnosticare precoce în România, mai mult de 70% dintre cazurile de cancer pulmonar sunt depistate în stadii avansate, iar 20% dintre cancerele de sân sunt diagnosticate în stadiile II sau III.
În cazul cancerului de col uterin, România are cea mai ridicată rată de mortalitate dintre toate statele UE, deși dacă este depistată în stadii inițiale această formă de cancer are în general un prognostic bun – supraviețuirea la 5 ani poate ajunge până la 100%, dacă afecțiunea este depistată în stadiul 0, respectiv 91%, în stadiul I.
În aprilie 2016, Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, a anunțat lansarea primului Plan Național de Control al Cancerului din România, proiect care includea un ansamblu de măsuri comprehensive pentru prevenția, reducerea incidenței și a mortalității cancerului în România. Deși Planul Național de Control al Cancerului ar fi reprezentat un beneficiu major pentru bolnavii de cancer din România și ar fi adus sistemul nostru de sănătate mai aproape de standardele Europei de Vest, proiectul nu a fost pus niciodată în aplicare.
Cu ocazia Media Education Event, redacția raportuldegarda.ro a avut ocazia să intervieveze doi dintre cei mai respectați specialiști europeni în domeniul politicilor de sănătate: prof. Mark Lawler, de la Facultatea de Medicină a Universității din Belfast, și Tit Albrecht, președintele Centrului pentru Sănătate al Institutului Național de Sănătate Publică din Slovenia.
Profesorul Mark Lawler a susținut o prezentare despre importanța aplicării la nivel național a unor mecanisme eficiente de detectare și tratare a cancerului, pentru a reduce rata mortalității asociate cu această boală în Europa Centrală și de Est. În urma evenimentului, am discutat cu Prof. Lawler despre dificultățile României în combaterea cancerului și despre cum ar trebui pus în aplicare un plan împotriva cancerului, în așa fel încât să fie eficient din punct de vedere al costurilor.
– În România, încercăm să punem în aplicare primul nostru plan pentru combaterea cancerului. Care crezi că sunt principalele criterii pe care un astfel de plan trebuie să le îndeplinească pentru a fi eficient?
- Provocările cu care vă confruntați în România sunt evidente, la fel cum e și nevoia pentru un plan împotriva cancerului. Acest plan trebuie să conțină strategii cu privire la screening, diagnostic precoce și diverse forme de tratament pentru a asigura o rată de supraviețuire cât mai mare. Un alt element important care cred că ar trebui inclus în plan este cercetarea în diverse stadii. Cercetarea este cea care ne permite să obținem rezultate mai bune pentru pacient. 14 milioane de europeni supraviețuiesc cancerului în fiecare an, așa că planul național ar trebui să aibă în vedere atât pacienții care au nevoie de tratament, cât și supraviețuitorii.
– Vorbind despre cercetare, credeți că un standard european de colectare și diseminare a datelor ar ajuta în lupta împotriva cancerului?
- Este foarte important să împărtășim datele colectate pentru că, atunci când vine vorba despre combaterea cancerului, vedem rezultate diferite în țări diferite. De exemplu țările cu rezultate mai slabe pot folosi informațiile din țările mai dezvoltate pentru a-și îmbunătăți mecanismele de combatere a cancerului. Registrele de cancer sunt de asemenea importante. Pentru a schimba lucrurile, trebuie să știm unde ne aflăm în momentul de față – incidența cancerului, rata mortalității.
– În România, la fel ca în majoritatea țărilor Est Europene, bugetul pentru sănătate nu se ridică la standardele țărilor din Vest. Care credeți că ar fi cea mai eficientă abordare: investirea în prevenție sau axarea pe tratament?
- Cred că ar trebui făcute ambele. Sunt de acord că resursele sunt limitate, dar un program de screening eficient îți permite să detectezi boala mai devreme, ceea ce înseamnă o rată de supraviețuire mult mai bună. Pe de altă parte, dacă neglijăm tratamentul nu putem oferi pacientului cea mai bună îngrijire posibilă. Adevărata întrebare este dacă putem face lucrurile mai eficient. De exemplu, dacă tratăm toți pacienții cu chimioterapie, deși unii dintre ei nu au nevoie de ea, irosim o mulțime de bani care ar putea fi folosiți altfel. Important este cum folosești banii, nu câți bani folosești.
– Vorbind despre eficiență, ce rol credeți că joacă medicina personalizată în tratarea cancerului?
- Cred că joacă un rol important. Medicina personalizată ne permite să aflăm care pacienți au cele mai mari șanse să răspundă la tratament. În acest fel, în loc să tratăm 100% dintre pacienți cu același tratament, dar să fie benefic pentru doar 10%, putem selecta doar pacienții care știm sigur că vor răspunde la tratament. De asemenea, pacienții care nu vor răspunde la tratament nu se vor confrunta nici cu efecte secundare inutile, care le afectează calitatea vieții. În plus, dacă medicina personalizată este inclusă în planul pentru cancer, poate economisi o mulțime de bani.
Profesorul Tit Albrecht a fost unul dintre experții prezenți la evenimentul de lansare al Planului Național de Control al Cancerului, pe 13 aprilie 2016. Ne-a mărturisit că a rămas plăcut surprins de sprijinul politic de care s-a bucurat planul României de control al cancerului, dar a rămas dezamăgit atunci când a aflat că nu se va mai pune în aplicare. Totuși, s-a arătat dornic să transmită autorităților din România toate elementele care ar trebui incluse într-ul astfel de plan pentru a-i asigura eficiența.
– În acest moment, în România, încercăm să implementăm primul nostru plan național împotriva cancerului. Care credeți să sunt elementele de bază pe care orice plan pentru cancer ar trebui să le îndeplinească?
- Cred că un astfel de plan nu poate funcționa decât dacă acoperă toate etapele îngrijirii pacienților care suferă de cancer. Trebuie început cu factorii de risc – fumatul, alcoolul, nutriția, activitatea fizică. Programele de screening, odată implementate, trebuie să fie de calitate. Este nevoie de standardizare la nivel de echipament, protocoale, colectare de date etc. S-a vorbit mult despre depistarea precoce a cancerului. Majoritatea oamenilor evită să meargă la medic, dar odată ce ajung la un specialist ar trebui luați în serios. Acest lucru reprezintă o problemă în multe țări pentru că trece foarte mult timp de la apariția simptomelor până la pronunțarea diagnosticului. În cazul anumitor forme de cancer, această întârziere poate face diferența dintre viață și moarte.
- În cazul diagnosticului și a tratamentului cred că este nevoie de echipe multidisciplinare. În multe țări acest lucru nu se întâmplă pentru că, în mod tradițional, medicul care te tratează este singurul care decide ce se întâmplă cu tine. Echipele multidisciplinare sunt o cale de a proteja pacientul de decizii greșite, luate de un singur medic.
- Cred că este important ca pacientul să fie implicat în tratament. Ar trebui să se țină cont de preferințele lui atunci când se alege terapia. Unele persoane ar putea alege un tratament care le oferă o calitate a vieții mai bună, chiar dacă timpul de supraviețuire nu este la fel de lung.
- De asemenea, planul ar rebui să includă măsuri pentru reintegrarea în societate a celor care și-au tratat cu succes boala. Bolnavii de cancer încă sunt stigmatizați. Chiar și în cazul unui pacient care s-a vindecat complet, majoritatea persoanelor cred că este o chestiune de timp până cancerul va apărea din nou. Acest lucru reprezintă un obstacol în găsirea unui loc de muncă sau în reintegrarea în societate. Societatea trebuie să accepte faptul că există persoane cu boli cronice care continuă să muncească și să ducă o viață normală.
- O altă problemă în regiunea Europei de Est este faptul că pacienții sunt dați în îngrijirea familiei. Dar familia actuală este foarte diferită de cea de acum 100 de ani. Majoritatea persoanelor au joburi sau locuiesc la distanțe mari. Pacienții pot rămâne singuri majoritatea zilei. În acest moment, în Slovenia, experimentăm cu echipe mobile formate dintr-un doctor, un asistent medical, un fiziolog și uneori un psiholog, care patrulează într-o anumită regiune și se ocupă de nevoile pacienților de acasă.
- Am dat o explicație foarte lungă, dar acestea sunt elementele importante. Și cred că nu se poate renunța la nici unul dintre ele fără a pierde un întreg o parte importantă din îngrijirea pacienților.