Obezitatea abdominală este asociată cu un risc crescut de cancer pulmonar, posibil prin modificarea micromediului imun de la nivelul căilor respiratorii și reducerea capacității organismului de a identifica și elimina celulele maligne. Un studiu publicat în Journal of Thoracic Oncology arată că acumularea grăsimii abdominale este asociată cu prezența cancerului pulmonar, chiar și atunci când indicele de masă corporală (IMC) nu diferă semnificativ între persoanele cu și fără boală.
Cercetarea, coordonată de specialiști de la Roswell Park Comprehensive Cancer Center din Statele Unite, a inclus 1.170 de persoane cu risc crescut de cancer pulmonar, dintre care 594 diagnosticate cu boală în stadii incipiente și 576 fără cancer pulmonar. Rezultatele au evidențiat o asociere între adipozitatea abdominală crescută și cancerul pulmonar, independent de factori precum vârsta, sexul și statusul de fumător.
Mai mult, analizele moleculare și experimentele preclinice sugerează că excesul de țesut adipos poate favoriza dezvoltarea tumorilor pulmonare prin stimularea mecanismelor imunosupresoare, inclusiv prin creșterea activității limfocitelor T reglatoare și afectarea funcției limfocitelor T efectoare. Aceste modificări pot reduce eficiența supravegherii imune antitumorale, facilitând persistența și dezvoltarea celulelor transformate malign.
Grăsimea abdominală, un indicator mai relevant decât indicele de masă corporală
Relația dintre obezitate și cancerul pulmonar a fost mult timp dificil de interpretat. Deși excesul ponderal și obezitatea sunt asociate cu un risc crescut pentru numeroase tipuri de cancer, unele studii epidemiologice au raportat o asociere inversă între IMC și riscul de cancer pulmonar. Acest fenomen a fost descris drept „paradoxul obezității”, sugerând aparent că persoanele cu un IMC mai ridicat ar putea avea un risc mai mic de a dezvolta această boală.
Totuși, IMC-ul nu permite diferențierea masei musculare de țesutul adipos și nici evaluarea distribuției grăsimii corporale. Două persoane cu același IMC pot avea compoziții corporale și profiluri metabolice foarte diferite, inclusiv în ceea ce privește acumularea grăsimii abdominale.
Pentru a investiga această relație, cercetătorii au utilizat tomografia computerizată (CT) pentru cuantificarea suprafeței totale a țesutului adipos abdominal (total fat area, TFA), la nivelul primei vertebre lombare (L1).
Analiza a evidențiat diferențe semnificative între participanți:
- Suprafața mediană a grăsimii abdominale a fost de 300,7 cm² la pacienții cu cancer pulmonar, comparativ cu 267 cm² la persoanele fără cancer (p=0,006).
- IMC-ul median a fost de 26,9 kg/m² în grupul cu cancer pulmonar și 26,4 kg/m² în grupul de control, diferența nefiind semnificativă statistic.
- Asocierea dintre adipozitatea abdominală și cancerul pulmonar s-a menținut după ajustarea pentru mai mulți factori, inclusiv vârsta, sexul și statusul de fumător.
Aceste rezultate sugerează că distribuția țesutului adipos poate furniza informații suplimentare față de IMC în evaluarea riscului oncologic. Totuși, caracterul observațional al analizei nu permite stabilirea unei relații cauzale directe și nici utilizarea TFA ca instrument clinic validat de predicție a riscului.
Cum influențează obezitatea sistemul imun de la nivelul plămânilor?
Pentru a identifica mecanismele biologice care ar putea explica asocierea observată, cercetătorii au analizat profilurile de expresie genică din căile respiratorii ale altor 278 de pacienți, în funcție de nivelul adipozității abdominale.
Rezultatele au indicat că acumularea crescută de țesut adipos se asociază cu reducerea activității unor mecanisme imune implicate în recunoașterea și eliminarea celulelor maligne.
Printre modificările identificate s-au numărat reducerea activității căilor de semnalizare asociate interferonului alfa și interferonului gamma, molecule importante pentru coordonarea răspunsului imun antiviral și antitumoral.
Aceste observații sunt relevante deoarece sistemul imun contribuie nu doar la combaterea tumorilor deja dezvoltate, ci și la supravegherea imună, procesul prin care celulele cu transformări maligne pot fi identificate și eliminate înainte de formarea unor tumori detectabile clinic.
Obezitatea este frecvent asociată cu inflamație cronică de intensitate redusă, caracterizată prin modificări persistente ale semnalizării imune și metabolice. Cu toate acestea, inflamația crescută nu înseamnă neapărat un răspuns antitumoral mai eficient.
Dimpotrivă, inflamația metabolică persistentă poate coexista cu imunosupresia, favorizând un micromediu în care anumite populații celulare inhibă activitatea limfocitelor responsabile de eliminarea celulelor tumorale.
Limfocitele T reglatoare ar putea avea un rol central în favorizarea carcinogenezei pulmonare
Pentru a investiga direct efectele obezității asupra carcinogenezei, autorii au utilizat modele experimentale de șoareci la care obezitatea a fost indusă printr-o dietă bogată în grăsimi.
Comparativ cu animalele cu greutate normală, șoarecii obezi au prezentat modificări importante ale populațiilor de celule imune pulmonare, inclusiv:
- Creșterea numărului de limfocite T reglatoare (Treg), cu activitate imunosupresoare accentuată.
- Acumularea unor celule mieloide cu potențial imunosupresor, capabile să limiteze răspunsurile antitumorale.
- Reducerea populațiilor și afectarea funcției limfocitelor T efectoare, inclusiv a limfocitelor T CD8+, implicate în distrugerea celulelor maligne.
Limfocitele T reglatoare au rolul fiziologic de a limita reacțiile imune excesive și de a preveni autoimunitatea. În contextul cancerului, însă, activitatea lor crescută poate inhiba răspunsul imun antitumoral, permițând celulelor maligne să evite mecanismele naturale de apărare.
În studiul actual, limfocitele Treg izolate din plămânii șoarecilor obezi au avut o capacitate mai mare de a inhiba proliferarea altor limfocite T, comparativ cu cele provenite de la animalele cu greutate normală.
Autorii au utilizat și modele de carcinogeneză pulmonară induse genetic, inclusiv prin activarea mutației KRAS G12D, precum și modele de carcinogeneză indusă chimic. În ambele situații, obezitatea a favorizat dezvoltarea tumorilor pulmonare.
În modelul genetic, șoarecii obezi au dezvoltat tumori mai numeroase și de dimensiuni mai mari decât animalele de control. Experimentele de depleție celulară au susținut ipoteza că limfocitele Treg contribuie la accelerarea creșterii tumorale în contextul obezității.
Rezultatele experimentale sunt susținute de analiza celulelor imune umane
Pentru a verifica relevanța observațiilor preclinice, cercetătorii au analizat și probe de lavaj bronhoalveolar provenite de la 109 pacienți, utilizând citometria în flux pentru caracterizarea populațiilor imune.
Analiza a identificat modificări compatibile cu cele observate la modelele animale, inclusiv creșterea activității populațiilor de limfocite T reglatoare și indicii ale afectării supravegherii imune pulmonare la persoanele cu adipozitate abdominală crescută.
Aceste rezultate consolidează ipoteza potrivit căreia obezitatea poate modifica direct micromediul imun al căilor respiratorii, nu doar procesele metabolice sistemice.
Totuși, cohorta analizată a inclus și persoane cu afecțiuni pulmonare preexistente, inclusiv boală pulmonară obstructivă cronică și cancer pulmonar activ. Prin urmare, rezultatele trebuie interpretate ținând cont de posibila influență a acestor afecțiuni asupra compoziției celulelor imune.
Ce implicații ar putea avea rezultatele pentru prevenția cancerului pulmonar?
Studiul contribuie la clarificarea unei relații epidemiologice complexe și sugerează că evaluarea adipozității abdominale ar putea deveni relevantă pentru o caracterizare mai precisă a riscului de cancer pulmonar.
De asemenea, identificarea mecanismelor de imunosupresie asociate obezității deschide noi direcții de cercetare privind intervențiile capabile să restabilească supravegherea imună antitumorală în căile respiratorii.
Rămâne de stabilit dacă reducerea adipozității abdominale poate inversa aceste modificări imunologice și, mai ales, dacă poate determina o reducere măsurabilă a incidenței cancerului pulmonar. Studiul nu a evaluat direct efectele scăderii ponderale asupra riscului oncologic.
În același timp, rezultatele nu justifică modificarea criteriilor actuale de screening pentru cancerul pulmonar exclusiv pe baza adipozității abdominale. Sunt necesare studii prospective pentru validarea asocierii și determinarea valorii predictive a acestui indicator.
Principala concluzie este că efectele obezității asupra riscului de cancer pulmonar ar putea fi subestimate atunci când este utilizat exclusiv IMC-ul. Prin asocierea datelor clinice cu analize transcriptomice, imunofenotipare și modele experimentale, cercetarea oferă argumente că excesul de țesut adipos abdominal poate contribui la carcinogeneza pulmonară prin slăbirea mecanismelor de apărare imună locală.