Site icon Raportul de gardă

Expunerea la un nivel periculos de zgomot, factor de risc pentru pierderea auzului la 1 din 2 tineri

La nivel mondial, peste un miliard de tineri ar putea fi la risc de a își pierde auzul din cauza expunerii la un nivel periculos de zgomot, conform unui studiu publicat în BMJ Global Health. Acesta este printre primele studii care evaluează prevalența expunerii la un nivel periculos de zgomote în rândul populaţiei de adolescenți și adulți tineri. Rezultatele obţinute indică o nevoie urgentă de implementare a unor măsuri preventive pentru dezvoltarea hipoacuziei.

A fost realizat un review sistematic şi o meta-analiză a 33 de studii prin care s-a evaluat prevalenţa expunerii la zgomote periculoase prin intermediul dispozitivelor personale de ascultare sau în cadrul locaţiilor de divertisment, la persoanele cu vârste între 12 și 34 de ani. Expunerea la un nivel periculos de sunete a fost considerată drept peste 80 de decibeli pentru minim 40 de ore pe săptămână.

Rezultatele studiului au fost următoarele:

Sursa foto: Pixabay

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) estimează că peste 430 de milioane de oameni din întreaga lume suferă de hipoacuzie invalidantă și că prevalența acesteia se poate dubla dacă prevenţia pierderii auzului nu devine o prioritate pentru sănătatea publică. În 2022, populația globală cu vârsta cuprinsă între 12 și 34 de ani a fost estimată la 2,8 miliarde, din care aproape jumătate se află la risc de a îşi pierde auzul, conform noilor date.

Expunerea recreațională voluntară la un nivel periculos de zgomote este un factor de risc modificabil pentru pierderea auzului, asupra căruia poate fi intervenit, asocierea importantă cu hipoacuzia fiind demonstrată prin dovezile aduse de acest nou studiu. În acest sens, Organizația Mondială a Sănătății a dezvoltat o serie de standarde, recomandări și seturi de instrumente care sunt disponibile public pentru a ajuta la dezvoltarea și implementarea politicilor și inițiativelor de sănătate publică pentru a promova ascultarea în siguranță la nivel mondial.

Citeşte şi:

Exit mobile version