STUDIU. Nu există suficiente dovezi care să justifice impactul negativ al rețelelor de socializare asupra calității vieții tinerilor

  • Health literacy



Noțiunea că utilizarea rețelelor de socializare scade calitatea vieții adolescenților este un subiect recurent în conversațiile publice, politice și științifice. Temerile că lumea digitală este dăunătoare au crescut încet, dar sigur de-a lungul timpului. Poveștile despre cum smartphone-urile, social media și jocurile video provoacă probleme de sănătate mintală sunt deosebit de populare. Apar publicații și cărți care dezbat aceste probleme, clinici care promit să trateze astfel de dependențe, dar au aceste temeri o bază solidă științifică?

Deși este adevărat că unele studii sugerează că tinerii care raportează o utilizare frecventă a rețelelor de socializare prezintă un nivel de satisfacție asupra vieții ușor mai scăzut, o echipă de specialiști de la Universitatea Oxford s-a întors împotriva curentului și susține că majoritatea acestor constatări nu sunt de încredere, iar concluziile lor nu sunt altceva decât zgomot statistic, deoarece sunt puternic influențate și subiective. Există puține dovezi clare că timpul în fața ecranului digital scade calitatea vieții și a stării de bine a adolescenților, iar majoritatea rezultatelor psihologice se bazează pe studii observaționale efectuate pe populația unei singure țări, care au folosit măsuri de auto-raportare inexacte.

abonare
Social Media Aplicații
Există puține dovezi clare că timpul petrecut în fața ecranului digital reduce starea de bine a adolescenților. Sursa foto: pixabay.com

 

„În loc să speculăm despre efectele tehnologiei, trebuie să testăm modul în care social media și satisfacția asupra vieții se influențează reciproc și să facem acest lucru în timp. În acest scop, în cercetarea noastră (publicată recent în Proceedings of the National Academy of Sciences), ne-am concentrat pe un eșantion de peste 10.000 de adolescenți și tineri, analizând aproape un deceniu de date longitudinale colectate de la adolescenții britanici”, afirmă Andrew Przybylski, directorul Departamentului de Cercetare al Oxford Internet Institute, în articolul său de pe TheGuardian.com.

Mai exact, răspunsul pe care l-au căutat cei doi specialiști, Przybylski și Amy Orben, și care a dus la ceea ce au concluzionat de fapt, a fost cel la întrebarea: Este mai probabil să folosești social media dacă ești fericit sau trist?

Telefon mobil - social networks

Interpretarea rezultatelor a fost: „În mai mult de jumătate din miile de modele statistice testate, nu am găsit nimic altceva decât zgomot statistic întâmplător. În rest, am găsit câteva tendințe mici de-a lungul timpului – acestea au provenit în mare parte în datele furnizate de adolescente. Satisfacția diminuată privind școala, familia, aspectul și prietenii s-a tradus printr-o utilizare crescută a rețelelor de socializare, dar creșterile în utilizarea social media au precedat diminuarea satisfacției cu școala, familia și prietenii. Așadar, dacă ați fi hotărâți să extrageți o poveste, puteți găsi una despre adolescente și nefericire”.

El continuă explicațiile: „Dar – și acest lucru este esențial – nu este o exagerare să spunem că aceste efecte au fost minuscule conform standardelor științei și banale, dacă se dorește a fi utilizate pentru deciziile personale de parenting. Rezultatele noastre au indicat că 99,6% din variația la nivelul de satisfacție resimțite de fetele adolescente cu privire la viața lor nu a avut nicio legătură cu timpul de folosire a rețelelor de socializare. În lumea științifică, lipsa unei constatări care se credea atât de certă este valoroasă, deoarece trebuie ca influența social media să fie reconsiderată și actualizată”.

Gaming Addiction, mental disorder
Imagine preluată de pe: remit.com.au

Există o varietate de motive pentru a rămâne sceptic în ceea ce privește rolul Facebook sau Snapchat (care a dus la apariția termenului de „dismorfia Snapachat”) în viață și societate, dar este o greșeală presupunerea că știința susține temerile conform cărora fiecare minut petrecut online compromite sănătatea mintală. Iar pe de altă parte, această idee riscă să diminueze gravitatea unor probleme serioase și să îi stigmatizeze pe cei care luptă cu probleme de sănătate mintală reală, zilnic.

Conform Andrew Przybylski, o mare parte din datele care ar permite oamenilor de știință să descopere efectele nuanțate și complexe ale tehnologiei sunt blocate în spatele ușilor închise din Silicon Valley:

„Până când Google, Facebook și marile companii de gaming vor împărtăși datele salvate pe serverele lor la fiecare clic, atingere sau glisare a ecranelor, vom fi în întuneric cu privire la efectele acestor produse asupra sănătății mintale”.

Citește și: