Site icon Raportul de gardă

#VociCuAutoritate. CDC: Lucrătorii din domenii profesionale critice pot reveni la locul de muncă dacă sunt asimptomatici după expunerea la SARS-CoV-2

Acest ghid provizoriu se adresează lucrătorilor din domenii critice ale infrastructurii, inclusiv personalului din sectoare diferite de muncă precum:

Pentru a asigura continuitatea operațiunilor esențiale, CDC (Centrul pentru controlul și prevenirea bolilor) recomandă ca lucrătorilor din infrastructura critică pentru funcționarea țării să li se permită să continue munca în urma expunerii potențiale la COVID-19, cu condiția ca aceștia să rămână asimptomatici și să fie implementate precauții suplimentare pentru protejarea lor și a comunității.

Expunerea potențială este definită drept contactul cu o persoană din gospodăria proprie sau contact apropiat (mai puțin de 6 metri) cu o persoană confirmată sau suspectată de COVID-19. Perioada de timp pentru a avea contact potențial cu o persoană include perioada de 48 de ore înainte ca individul să devină simptomatic. Lucrătorii din domenii critice ale infrastructurii naționale care au avut o expunere, dar rămân asimptomatici, trebuie să respecte următoarele practici înainte și în timpul schimbului de la locul de muncă:

Evaluarea angajaților înainte de reîntoarcerea la locul de muncă

Angajatorii ar trebui să măsoare temperatura corporală a angajaților și să identifice prezența simptomelor înainte ca aceștia să înceapă munca. În mod ideal, verificările de temperatură ar trebui să aibă loc înainte ca individul să intre în contact cu alți colegi.

Automonitorizarea periodică

Atâta timp cât nu are febră sau simptome sugestive, angajatul trebuie să se automonitorizeze sub supravegherea unui program de sănătate profesională stabilit de către angajator.

Purtarea măștii de protecție

Angajatul trebuie să poarte în permanență o mască care să îi acopere gura și nasul în timp ce se află la locul de muncă, timp de 14 zile de la ultima expunere potențială. Angajatorii pot oferi măști faciale pentru protecție sau pot aproba utilizarea unor măști de față improvizate de angajați, în cazul în care echipamentele de protecție individuală lipsesc.

Distanțarea socială

Angajatul trebuie să mențină 6 metri distanță față de colegi și să practice distanțarea socială la locul de muncă, atâta timp cât sarcinile de lucru permit acest lucru.

Dezinfectarea și curățarea spațiilor de lucru!

Curățați și dezinfectați de rutină toate zonele, precum birouri, băi, zone comune, echipamente electronice comune.

Dacă angajatul se îmbolnăvește (devine simptomatic) pe parcursul zilei, la locul de muncă, acesta trebuie trimis imediat acasă, pentru a se autoizola. Suprafețele din spațiul de lucru al acestuia trebuie curățate și dezinfectate. Trebuie realizată o anchetă epidemiologică – acumularea de informații despre persoanele care au avut contact cu angajatul bolnav în perioada în care acesta a avut simptome și cu 2 zile înainte de debutul simptomatologiei. Colegii de muncă care au avut contact strâns (mai puțin de 6 metri) cu angajatul bolnav în acest interval de timp sunt considerați expuși.

Măsuri ce trebuie adoptate de angajații expuși la COVID-19:

Măsuri ce trebuie luate de angajatori în cazul existenței unor angajați expuși la COVID-19:

Pregătirea locurilor de muncă pentru un potențial focar COVID-19

Angajatorii ar trebui să implementeze recomandările emise de CDC în Ghidul Provizoriu pentru Întreprinderi și Angajatori pentru a Planifica și a Răspunde la COVID-19Aceste îndrumări provizorii pot contribui la prevenirea expunerii la COVID-19 la locul de muncă, în medii non-medicale, și oferă sfaturi de planificare în cazul răspândirii COVID-19 în comunitate.

Pentru a preveni stigmatizarea și discriminarea la locul de muncă, se recomandă folosirea ghidurilor oficiale pentru a determina riscul de infecție cu SARS-CoV-2. Angajatorii nu trebuie să determine riscul în funcție de rasă sau țara de origine, și trebuie să se asigure că păstrează confidențialitatea persoanelor cu infecție confirmată.

Întreprinderile și angajatorii pot preveni și încetini răspândirea COVID-19. Angajatorii ar trebui să planifice un răspuns flexibil, la diferitele niveluri de transmitere a bolilor în comunitate, și să fie pregătiți să adapteze planul de reacție, după caz. Majoritatea lucrătorilor vor avea probabil un nivel de risc de expunere scăzut sau mediu la locul de muncă.

Întreprinderile sunt încurajate cu tărie să își coordoneze activitatea cu oficialii din domeniul sănătății, astfel încât răspunsurile adecvate sunt bazate pe informații exacte și comunicate în timp util. Condițiile locale vor influența deciziile pe care oficialii de sănătate publică le iau cu privire la strategiile comunitare.

Toți angajatorii trebuie să ia în considerare modul de reducere a răspândirii COVID-19 și reducerea impactului la locul de muncă. Aceasta poate include acțiuni într-una sau mai multe dintre următoarele direcții:

Încurajați activ angajații bolnavi să rămână acasă:

Identificați unde și cum ar putea fi expuși angajații la COVID-19 la locul de muncă:

Separați angajații bolnavi:

Educați angajații despre cum pot reduce răspândirea COVID-19. Angajații pot lua măsuri pentru a se proteja la locul de muncă și acasă:

Citește și:

Exit mobile version