Aproximativ un milion de persoane din România suferă de insuficiență cardiacă (4,7% din populație, conform studiilor). Îmbătrânirea populației și tratamentele noi au dus la creșterea duratei de viață, dar și la costuri mari legate de spitalizările repetate și de îngrijirea acestor bolnavi. Insuficiența cardiacă (IC) este prima cauză de internare în spitalele din România și continuă să aibă un impact foarte mare asupra sănătății, în ciuda progreselor terapeutice înregistrate în ultimele decenii. Supraviețuirea la 5 ani de la diagnosticul de IC este rezervat, cu o mortalitate de 59% pentru bărbați și de 45% pentru femei.
Ce este insuficiența cardiacă?
IC este o afecțiune cronică, gravă în care inima nu mai poate pompa suficient sânge spre organe şi ţesuturi, pentru a susține funcționarea acestora. În consecinţă, ţesuturile primesc mai puţin oxigen și substanțe nutritive din sânge ca urmare a incapacităţii inimii de a pompa. Pe de altă parte, sângele stagnează şi se acumulează în organe, ca urmare a incapacităţii inimii de a-l primi.
Din punct de vedere al mecanismului, insuficiența cardiacă poate fi:
- IC sistolică (cu fracție de ejecție scăzută – de exemplu: infarct miocardic întins) în care este afectată capacitatea de contracție a mușchiului inimii și scade debitul cardiac (cantitatea de sânge pompată de inimă într-un minut);
- IC diastolică (cu fracție de ejecție păstrată – de exemplu: hipertensiune arterială severă) în care este alterată capacitatea de relaxare și umplere cardiacă. Prognosticul acestor pacienți este mai bun.
Termenii de insuficiență cardiacă stângă sau dreaptă sunt folosiți pentru a descrie sindroamele clinice de prezentare a pacienților:
- IC stângă (disfuncția cordului stâng) – tabloul clinic este dominat de stază venoasă pulmonară (reprezintă acumularea și stagnarea sângelui în venele pulmonare; se manifesată prin dispnee) și debit cardiac scăzut (determină oboseală și intoleranță la efort fizic);
- IC dreaptă (disfuncția cordului drept) – stază la nivelul venelor cave (determină turgescența venelor jugulare, hepatomegalie dureroasă, edeme periferice);
- IC globală – tabloul clinic este combinat cu semne de IC stângă și dreaptă.
Cea mai folosită clasificare a IC este cea funcțională (NYHA – The New York Heart Association) bazată pe severitatea simptomelor și capacitatea de efort. Clasificarea ACC/AHA (American College of Cardiology/American Heart Association) se bazează pe modificările structurale ale inimii și pe prezența simptomelor.
Cauzele insuficienței cardiace
Insuficiența cardiacă nu este propriu-zis o boală, ci este definită ca un sindrom clinic, un moment în evoluția mai multor boli cardiovasculare. Teoretic, orice formă de boală cardiacă (structurală sau funcțională) care afectează capacitatea inimii de a se umple sau de a pompa sângele conform necesitaților țesuturilor, poate determina insuficiență cardiacă. Cele mai frecvente cauze sunt:
- Boala cardiacă ischemică cronică – considerată principală cauză. Aceasta se produce atunci când apar îngustări (stenoze) la nivelul arterelor care irigă inima. În consecinţă, inima va fi mai slab irigată, fapt ce îi va afecta funcţia de pompă.
- Infarctul miocardic acut (IMA) reprezintă distrugerea unei porţiuni din muşchiul cardiac ca urmare a astupării arterei ce asigură hrănirea acelui teritoriu.
- Hipertensiunea arterială (HTA) reprezintă creşterea presiunii sângelui în vase. Astfel, inima trebuie să depună un efort suplimentar pentru a putea pompa sângele.
- Bolile valvelor cardiace – Stenozele valvulare determină un efort mai mare al inimii ca să împingă sângele printr-un orificiu îngustat (valva nedeschizându-se suficient). În insuficiențele valvulare, inima pompează sânge atât în vase cât şi înapoi, în camerele cardiace (valva neînchizându-se).
- Cardiomiopatiile sunt boli specifice ale muşchiului cardiac. Fibra musculară cardiacă nu se poate contracta eficient şi, în consecinţă, apare insuficientă cardiacă.
- Bolile congenitale cardiace sunt identificate încă de la naştere, toate acestea determinând tulburări majore ale funcţiei inimii.
Cum se manifestă IC?
Pacienţii cu IC descriu frecvent apariţia simptomelor. Acestea diferă în funcţie de severitatea bolii şi variază de la pacient la pacient. Aceste simptome nu sunt însă specifice IC, putând fi întâlnite şi în alte boli. Simptomele cele mai frecvente sunt:
- Oboseală
- Scăderea capacităţii de a face efort
- Dispneea (senzaţia de sufocare sau de respiraţie grea) este principala manifestare a IC. Poate apărea ortopneea (nevoia de a respira doar stând în şezut) sau sufocarea în timpul nopţii.
- Tahicardia (puls accelerat) apare iniţial ca mecanism compensator pentru a crește debitul cardiac. Ulterior devine inadaptată şi creşte efortul mușchiului cardiac.
- Tusea este de obicei seacă, iritativă şi apărută la efort sau noaptea. Se liniștește clasic la ridicarea pacientului și este un echivalent al dispneei. Tusea poate fi însoțită de hemoptizie (eliminare de sânge de la nivelul cailor respiratorii)
- Edemele (umflarea picioarelor ca urmare a reţinerii de lichide în organism) se asociază de obicei cu creşterea în greutate. Sunt localizate cel mai frecvent la nivelul membrelor inferioare și sunt reci, asociate cu cianoza tegumentelor (colorație albastră-violacee a pielii).
Orice schimbare bruscă a stării de sănătate trebuie raportată rapid medicului. Sunt câteva situaţii care ar trebui să vă alarmeze:
- Durerea toracică;
- Accentuarea marcată a oboselii, scăderea capacităţii de efort, agravarea dispneei;
- Pierderea temporară a stării de conștienţă (sincopa);
- Apariţia de palpitaţii;
- Creşterea edemelor și creşterea în greutate.
Diagnosticul de insuficiență cardiacă
Diagnosticul de IC necesită prezența a 3 criterii:
- Simptome tipice de IC – dispnee, oboseală la efort fizic, tuse nocturnă, hemoptizie, disconfort epigastric sau în hipocondrul drept (în zona ficatului), meteorism (balonare), greață, simptome cerebrale (confuzie, tulburări de memorie, sincopă prin scăderea debitului sanguin cerebral);
- Semne tipice de IC – raluri pulmonare (zgomote anormale la auscultația plămânilor), turgescență jugulară (dilatarea venelor de la nivelul gâtului), hepatomegalie de stază (ficat mărit de volum și dureros la palpare), edeme, cardiomegalie (mărirea volumului inimii), tahicardie, sufluri sau zgomote cardiace anormale;
- Dovada obiectivă a disfuncției cardiace prin ecocardiografie.
În plus, sunt recomandate o serie de teste medicale pentru a preciza diagnosticul și severitatea IC:
- Teste de sânge uzuale;
- Electrocardiograma (ECG) este o analiză obligatorie şi oferă date importante cu privire la cauzele dar și urmările IC;
- Radiografie toracică;
- Ecocardiografia este o investigație neinvazivă, esențială pentru diagnostic;
- Testul de mers timp de 6 minute este un test simplu care măsoară distanţa parcursă de un pacient în 6 minute. Este utilizat pentru a evalua severitatea IC şi răspunsul la tratament;
- Testul de efort presupune înregistrarea continuă ECG, a ritmului cardiac şi a tensiunii arteriale în timpul unui efort standardizat pe bicicletă sau pe o bandă rulantă. Oferă informații importante despre capacitatea de efort;
- Tomografia computerizată (CT) poate fi utilă pentru depistarea unor cauze ale IC;
- Coronarografia permite vizualizarea arterelor ce irigă inima (arterele coronare). Se poate completa cu angioplastie (dilatarea prin umflarea unui balon la nivelul vasului îngustat, urmată de implantarea unui stent care să menţină vasul deschis).
Prevenție
Cel mai important tratament legat de insuficiența cardiacă este tratamentul corect al bolii de inimă de fond. Acesta trebuie să fie obiectivul principal, tocmai pentru a evita instalarea IC. Odată instalată insuficiența cardiacă, tot efortul trebuie direcționat către evitarea agravării bolii ca urmare a mai multor factori agravanţi sau precipitanţi ai IC:
- nerespectarea regimului de viaţă;
- nerespectarea tratamentului;
- tensiune arterială crescută;
- ritm cardiac accelerat sau foarte lent;
- apariţia unei infecţii pulmonare;
- lipsa de control a cauzelor IC.
Regimul de viață este foarte important, contribuind la prevenirea agravărilor şi la creşterea calităţii vieţii pacienţilor cu IC.
- Fumatul trebuie interzis.
- Dieta trebuie să fie echilibrată. Aportul zilnic de sare nu trebuie să depăşească 3g. Consumul zilnic de 1,5 – 2 litri lichide este obligatoriu pentru pacienţii cu IC.
- Alcoolul trebuie consumat cu moderaţie şi prudenţă deoarece este un factor care poate agrava IC.
- Efortul moderat, practicat zilnic, îmbunătăţeşte activitatea cardiovasculară şi ameliorează simptomele (sufocarea, oboseala). Mersul grăbit este unul dintre cele mai bune tipuri de efort pentru sistemul cardiovascular.
- Vaccinarea este o măsură eficientă de prevenţie a infecţiilor respiratorii care pot agrava IC. Vaccinarea antigripală este recomandată anual pacienţilor cu IC, mai ales dacă sunt vârstnici sau au decompensări frecvente.
Tratament
La ora actuală nu există un tratament care să vindece definitiv IC, dar există medicamente, dispozitive speciale şi proceduri chirurgicale care prelungesc viaţa pacienţilor cu IC şi cresc calitatea vieţii acestora.
9 din 10 români care suferă de insuficiență cardiacă nu știu că au acest diagnostic. Aproximativ 35% dintre pacienți prezintă IC cu grad ridicat de severitate a bolii și cu o calitate a vieții extrem de scăzută, care este influențată și de problemele psihologice, de reacțiile adverse la tratament și de limitările de ordin social. Educația pacienților pentru conștientizarea implicațiilor medicale și non-medicale ale bolii, precum și asistența psihologică, pot îmbunătăți calitatea vieții pacienților cu IC.