Anual, pe 29 septembrie, se sărbătorește Ziua Mondială a Inimii, un prilej de a ne îndrepta atenția spre importanța prevenției și screening-ului cu privire la bolile cardiovasculare. Cu doar 5 zile înainte de această dată, 24 septembrie marca Ziua Conștientizării Hipercolesterolemiei Familiale (HF), o afecțiune la fel de comună ca diabetul de tip 1, dar invizibilă pentru majoritatea oamenilor.
Cu această ocazie, Fundația FH Europe a susținut în cadrul Parlamentului European evenimentul la nivel înalt „Prevenția bolilor cardiovasculare ca piatră de temelie pentru o Europă competitivă”. Momentul a fost organizat alături de MEP Romana Jerković, Chair of the MEP Cardiovascular Health Group și MEP Tomislav Sokol, Member of SANT Committee on Public Health, indicând o oportunitate semnificativă de a pune pe agenda politică depistarea timpurie, screeningul și prevenția personalizată în ceea ce privește tulburările moștenite ale metabolismului lipidic.
Evenimentul a debutat cu sublinierea importanței depistării timpurii a acestor tulburări. Încadrarea sănătății cardiovasculare drept o prioritate Europeană a fost urmată de un moment de vulnerabilitate, în care reprezentanți ai pacienților și în același timp, ambasadori ai Fundației FH Europe, și-au prezentat călătoria prin viață trăind cu o tulburare lipidică moștenită. Aceștia au evidențiat rolul esențial al screening-ului pediatric și al depistării precoce.
În cadrul întâlnirii au participat factori de decizie politică, profesioniști din domeniul medical, cercetători, reprezentanți ai pacienților și cetățeni. Dr. Marius Geantă, președintele Centrului pentru Inovație în Medicină (INOMED), a fost prezent la eveniment și a vorbit despre inițiativele care aduc inovație în sănătatea cardiovasculară.
INOMED este parte a consorțiului PERFECTO (Preventing thE PReventable – Familial HypErCholesterolaemia paediaTric screening for cardiOvascular health), proiect finanțat din fonduri europene care își propune accelerarea implementării screening-ului pediatric pentru hipercolesterolemia familială (HF), cel mai frecvent factor de risc genetic pentru bolile cardiovasculare (BCV).
„Cred că PERFECTO este cel mai bine descris de către acronimul său – e PERFECTO! PERFECTO este despre înțelegere, implementare, echitate, sinergii și angajament. Nu este doar un exercițiu teoretic recunoscut despre Asociația Europeană de Cardiologie Preventivă, ci este despre implementare.
Living Lab-ul din Lerești este un Living Lab din ce în ce mai faimos, concentrat pe prevenția bolilor netransmisibile. Ne aflăm acum într-o poziție în care avem acces nu numai la date medicale și genomice, cât și la date comportamentale și sociale ale participanților din Living Lab.
Acest tip de integrare nu a mai fost realizat până acum. Aceasta este puterea combinării și creării sinergiilor dintre proiecte, începând prin a întreba, asculta și co-crea direct cu cetățenii din comunitate” – afirmă Dr. Geantă în cadrul evenimentului „Prevenția bolilor cardiovasculare ca piatră de temelie pentru o Europă competitivă”, 25 septembrie 2025.
Urmăriți întreaga intervenție a Dr. Geantă la Parlamentul European:
Evenimentul susținut în Parlamentul European adaugă la fundația deja pusă de către Declarația de la Praga cu privire la screeningul pediatric în HF și de către Declarația Testării și Managementului Lp(a). Reprezintă o componentă a inițiativei care plasează tulburările moștenite ale metabolismului lipidic în centrul strategiilor de prevenție cardiovasculară.
La evenimentul organizat de Fundația FH Europe la Parlamentul European au participat și Prof. Børge Nordestgaard, EAS President, Prof. Albert Wiegman (Netherlands) și Prof. Florian Kronenberg (Austria, online). Dintre reprezentanții pacienților, prezenți au fost: Lena-Rosa Hanauer (Austria), Joanna Kacprzak (Poland), Aedan Kaal (Netherlands) și Teevi Poobus (Estonia).
Citește și:
- Intersecțiile dintre bolile cardiovasculare și cancer: factori de risc comuni, mecanisme biologice și implicații pentru prevenție
- Colesterolul ridicat nu este doar o problemă a adulților: sondajele PERFECTO dezvăluie nivelul de informare și percepția riscului cardiovascular în România
- Comunicarea despre colesterol în cabinetul medicului de familie: cum adaptăm mesajul la fiecare pacient