Reducerea colesterolului LDL reprezintă una dintre cele mai importante strategii de prevenție a bolilor cardiovasculare, însă atingerea valorilor recomandate nu elimină complet riscul de boală coronariană. Un nou studiu realizat de cercetători de la Chalmers University of Technology, Suedia, arată că alte două categorii de lipoproteine, lipoproteinele bogate în trigliceride (TRL) și lipoproteina(a) – Lp(a), ar putea contribui la riscul cardiovascular rezidual prin mecanisme biologice care implică inflamația, activarea sistemului imunitar și remodelarea vasculară.
Studiul, publicat în European Heart Journal, a inclus date de la 35.269 de participanți din UK Biobank, fără antecedente de boală coronariană la momentul inițial. Cercetătorii au analizat 2.918 proteine plasmatice, integrând datele proteomice cu informații genetice și cu date privind evoluția stării de sănătate.
Rezultatele indică faptul că lipoproteinele aterogene nu contribuie la dezvoltarea aterosclerozei exclusiv prin acumularea colesterolului în pereții arteriali, ci pot fi asociate și cu procese inflamatorii și modificări ale structurii vaselor de sânge. Aceste descoperiri ar putea contribui la dezvoltarea unor strategii mai precise de evaluare și reducere a riscului cardiovascular.
Dincolo de colesterolul LDL: ce determină riscul cardiovascular rezidual?
Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de mortalitate la nivel mondial, fiind responsabile de aproximativ 17,9 milioane de decese anual, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.
Un mecanism central în dezvoltarea bolii coronariene este ateroscleroza, proces caracterizat prin acumularea lipidelor în peretele arterial, însoțită de inflamație și formarea plăcilor de aterom. Evoluția acestor leziuni poate determina îngustarea arterelor coronare, iar ruptura sau eroziunea plăcilor poate declanșa evenimente trombotice acute, inclusiv infarctul miocardic.
Colesterolul LDL (LDL-C) constituie un factor de risc cardiovascular major, iar reducerea concentrației sale prin tratamente hipolipemiante scade semnificativ probabilitatea apariției evenimentelor cardiovasculare.
Cu toate acestea, o parte dintre pacienți continuă să prezinte evenimente cardiovasculare chiar și atunci când valorile LDL-C ating obiectivele terapeutice. Acest fenomen este cunoscut drept risc cardiovascular rezidual și poate reflecta contribuția mai multor factori, inclusiv a altor particule lipoproteice aterogene, a inflamației și a factorilor metabolici.
Noul studiu urmărește să clarifice mecanismele prin care diferitele lipoproteine contribuie la dezvoltarea bolii coronariene, dincolo de cantitatea de colesterol transportată.
Trei categorii de lipoproteine, mecanisme biologice diferite
Cercetătorii au investigat trei categorii principale de particule lipoproteice care conțin apolipoproteina B (apoB), o proteină structurală implicată în transportul lipidelor și un indicator al numărului total de particule aterogene.
- LDL (low-density lipoproteins) transportă o proporție importantă a colesterolului circulant și contribuie la acumularea acestuia în pereții arteriali.
- TRL (triglyceride-rich lipoproteins) transportă trigliceride și colesterol. În studiul actual, această categorie a fost reprezentată predominant de particulele VLDL, produse la nivel hepatic, și de particulele lor remanente, care pot contribui la ateroscleroză.
- Lp(a) – lipoproteina(a) este o particulă asemănătoare LDL, dar care conține suplimentar apolipoproteina(a). Concentrația sa este determinată în mare măsură genetic, iar valorile crescute reprezintă un factor de risc cardiovascular independent.
Toate aceste particule pot favoriza depunerea colesterolului în peretele vascular. Totuși, cercetări anterioare ale aceleiași echipe au indicat că TRL și Lp(a) pot avea o aterogenitate mai ridicată per particulă decât LDL.
Această observație sugerează că evaluarea riscului cardiovascular exclusiv prin concentrația LDL-C nu reflectă întotdeauna întreaga contribuție a lipoproteinelor aterogene.
Analiza proteomică identifică semnături moleculare asociate cu riscul coronarian
Pentru investigarea mecanismelor biologice, echipa a utilizat proteomica plasmatică, metodă care permite măsurarea simultană a unui număr mare de proteine și identificarea proceselor moleculare asociate cu diferite condiții patologice.
Spre deosebire de genom, care oferă informații despre predispoziția genetică, proteomul reflectă mai dinamic activitatea biologică a organismului, fiind influențat de procese fiziologice, metabolice și patologice.
Analiza a inclus date proteomice și genetice de la participanții UK Biobank, iar asocierile au fost investigate inclusiv prin metode de randomizare mendeliană, pentru a consolida interpretarea relațiilor dintre lipoproteine și proteinele circulante.
Cercetătorii au identificat:
- 30 de proteine asociate cu LDL;
- 471 de proteine asociate cu TRL;
- 53 de proteine asociate cu Lp(a).
Un rezultat important a fost identificarea a 36 de proteine comune semnăturilor TRL și Lp(a), în timp ce profilul proteomic asociat LDL a fost distinct.
Semnăturile moleculare corespunzătoare TRL și Lp(a) au evidențiat implicarea unor căi biologice inflamatorii și a proceselor de remodelare vasculară, în timp ce profilul LDL a fost asociat predominant cu mecanismele acumulării lipidelor în peretele arterial.
Aceste rezultate sugerează că, deși TRL și Lp(a) sunt particule diferite din punct de vedere structural și metabolic, ele pot influența unele dintre aceleași procese biologice implicate în progresia aterosclerozei.
Inflamația și remodelarea vasculară ar putea explica o parte importantă din riscul suplimentar
Pentru a evalua relevanța clinică a semnăturilor proteomice, cercetătorii au analizat asocierea acestora cu apariția bolii coronariene. Pe parcursul urmăririi au fost înregistrate 1.599 de evenimente coronariene în cohorta principală.
După ajustarea pentru potențiali factori de confuzie și pentru concentrațiile lipoproteinelor, scorurile multiproteice asociate TRL și Lp(a) au continuat să fie corelate cu riscul de boală coronariană.
Pentru fiecare creștere cu o deviație standard a scorului proteomic, riscul relativ estimat a fost mai mare cu 16% pentru TRL (HR 1,16) și cu 9% pentru Lp(a) (HR 1,09). În schimb, scorul proteomic asociat LDL nu a prezentat o asociere semnificativă independentă cu apariția bolii coronariene după ajustări.
Prin analize de mediere, autorii au estimat că modificările proteomice legate de activarea imună și remodelarea vasculară ar putea explica aproximativ 62% din asocierea TRL cu riscul coronarian și 14% din asocierea Lp(a) cu acest risc.
Aceste procente reprezintă estimări statistice, dependente de ipotezele modelului de mediere, și nu demonstrează că respectivele mecanisme explică în mod cauzal aceeași proporție din riscul cardiovascular.
Rezultatele au fost evaluate suplimentar în cohorta independentă Multi-Ethnic Study of Atherosclerosis (MESA), care a inclus 5.915 participanți.
Ce înseamnă rezultatele pentru medicina cardiovasculară de precizie?
Descoperirile susțin ideea că ateroscleroza este un proces complex, în care metabolismul lipidic, inflamația și modificările structurale vasculare interacționează. În consecință, două persoane cu valori similare ale LDL-C ar putea prezenta profiluri biologice diferite și niveluri diferite de risc cardiovascular.
Identificarea semnăturilor proteomice specifice diferitelor lipoproteine ar putea contribui, în viitor, la stratificarea mai precisă a riscului cardiovascular, prin integrarea biomarkerilor lipidici, proteomici și genetici.
De asemenea, mecanismele inflamatorii comune asociate TRL și Lp(a) ar putea reprezenta potențiale ținte pentru dezvoltarea unor intervenții preventive sau terapeutice, complementare tratamentelor de reducere a colesterolului.
Totuși, studiul nu a evaluat eficacitatea unui nou tratament și nu a validat un test proteomic destinat utilizării clinice. Rămâne de demonstrat dacă măsurarea acestor proteine îmbunătățește predicția riscului față de instrumentele existente și dacă intervențiile asupra căilor biologice identificate reduc efectiv incidența evenimentelor cardiovasculare.
Reducerea LDL-C rămâne o componentă fundamentală a prevenției cardiovasculare, iar noile rezultate nu modifică această recomandare. Ele evidențiază însă necesitatea unei abordări mai cuprinzătoare, care să țină cont atât de particulele lipoproteice aterogene, cât și de efectele lor asupra sistemului vascular.
În perspectivă, integrarea proteomicii, genomicii și evaluării tradiționale a riscului cardiovascular ar putea permite identificarea persoanelor care prezintă un risc crescut de boală coronariană în ciuda unui control lipidic aparent adecvat, contribuind la dezvoltarea unor strategii individualizate de prevenție.