Canalul Youtube Raportul de gardă
Rolul educației pentru sănătate în medicina personlizată

#ASCO18. Impactul utilizării tehnologiei mobile și a senzorilor în tratamentul cancerului de cap și gât

mm
01 iun. 2018
364 Views

Rezultate excelente provin din studiul CYCORE, prezentat în cadrul Congresului Anual al Societății Americane de Oncologie Clinică 2018 (ASCO 2018), care a demonstrat importanța utilizării tehnologiei pentru monitorizarea continuă a simptomelor pacienților cu cancer de cap și de gât.

Pacienții care au folosit această tehnologie, compusă dintr-o tabletă mobilă și diferiți senzori Bluetooth, au înregistrat o simptomatologie mult mai puțin severă decât cei care au urmat modelul standard de vizită săptămânală a medicului.

ASCO 2018
cancer.net

Mai mult decât atât, monitorizarea zilnică și constantă a stării de sănătate a pacientului permite medicului să detecteze din timp simptome îngrijorătoare și să răspundă mult mai rapid în vederea ameliorării acestora.

„Studiul nostru a generat dovezi legate de felul în care cele mai noi tehnologi pot fi integrate în tratamentul cancerului, într-un mod relativ ușor, și despre felul în care acestea pot îmbunătăți rezultatele pacienților, fără să intervină prea mult în viața de zi cu zi a persoanei respective” – afirmă autorul principal al studiului, Susan K. Peterson, PhD, profesor în cadrul Departamentului de Științe Comportamentale, la Universitatea din Texas, MD Anderson Cancer Center, Houston.

Cum s-a desfășurat studiul?

Studiul a fost unul randomizat și a inclus 375 de participanți, pacienți cu cancer de gât și de cap. Trial-ul a avut ca scop verificarea implementării tehnologiei CYCORE (CYberinfrastructure for Comparative Effectiveness REseach), pentru determinarea severității simptomelor acestor pacienți.

Din numărul total de participanți, 169 au fost repartizați pentru utilizarea tehnologiei CYCORE, iar restul, 188 au beneficiat de metoda standard – vizita săptămânală la medic. Pacienții din grupul CYCORE au primit o tabletă mobilă cu ajutorul căreia își puteau înregistra simptomele și severitatea acestora, precum și niște dispozitive – senzori Bluetooth, pentru monitorizarea tensiunii arteriale.

În acest fel, medicii erau în permanență anunțați de starea de sănătate a pacienților, putând vizualiza datele furnizate de către senzori, precum și diferitele simptome resimțite de către bolnavi, prin intermediul informațiilor înregistrate pe tabletă. Mai mult decât atât, în cazul în care era necesar, aceștia puteau interveni în tratamentul pacienților.

În fiecare zi a săptămânii, medicii responsabili de grupul de studiu CYCORE verificau informațiile primite prin aplicația de pe tabletă și generate de către senzorii Bluetooth și acționau în consecință dacă era nevoie. Celălalt grup de studiu continua să-și desfășoare vizitele medicale o singură dată pe săptămână.

Din punct de vedere al severității simptomatologice, nu s-au înregistrat diferențe între cele două grupuri de studiu. Severitatea simptomelor a fost marcată pe o scală de la 0 la 10, 0 reprezentând niciun simptom sau durere, iar 10 fiind cel mai înalt nivel de severitate.

„Acest studiu a fost realizat într-o perioadă destul de intensă a tratamentului pacienților cu cancer de cap și de gât. Sistemul a ajutat medicii în așa fel încât să furnizeze suport și ajutor valid, fapt ce a condus la scăderea severității simptomelor pacienților.” – concluzionează Susan K. Peterson

medicalxpress.com

La începutul radioterapiei, participanții la studiu au completat un chestionar cu 28 de itemi, realizat de către MD Anderson Symptom Inventory, despre starea lor de sănătate și activitățile pe care le realizează în viața de zi cu zi. Chestionarul acoperea simptomele generale, adesea întâlnite în cazul pacienților cu cancer – durere, oboseală, stare de rău, dar și simptome relevante numai pacienților cu cancer de cap și gât – dificultate la înghițire sau mestecare, durere/mâncărime a pielii. Participanții au completat un chestionar similar și la finalul radioterapiei, mai exact la 6 sau 7 săptămâni după încetarea acesteia.

După terminarea radioterapiei, participanții din grupul CYCORE au înscris rezultate mai bune în ceea ce privește simptomele generale, comparativ cu pacienții tratați în mod obișnuit (2,9 respectiv 3,4). Din punct de vedere al modului în care severitatea simptomelor influențează activitățile de zi cu zi ale pacienților, rezultatele au fost asemănătoare în ambele grupuri.

După finalizarea studiului, mai mult de 80% dintre participanți au optat pentru monitorizarea zilnică. Acest aspect este foarte important, ținând cont de intensitatea tratamentelor pe care bolnavii le suportă.

Știrea în format video poate fi accesată mai jos:

Citește și:

Leave a Comment

Your email address will not be published.