Canalul Youtube Raportul de gardă
Rolul educației pentru sănătate în medicina personlizată

#ASCO2017: Asigurările de sănătate pot fi un factor decisiv pentru diagnosticarea cancerului în stadiile incipiente

mm
01 Iun 2017
304 Views

Asigurările de sănătate care lărgesc accesul publicului american la serviciile de sănătate sunt asociate cu o creștere în numărul pacienților diagnosticați cu cancer în stadiul I, moment în care boala este cea mai tratabilă.

ACA – Affordable Care Act, cunoscut și sub numele de Obamacare,  este o “reformă” a sistemului de sănătate american, menit să îl facă mai permisiv și mai inclusiv, pentru ca majoritatea cetățenilor să aibă acces la servicii medicale, indiferent de trecutul lor medical. Printre politicile prevăzute în document este specificată și gratuitatea, pentru cei asigurați, a unor teste care pot detecta, din stadiile incipiente, cancerul la sân, colorectal, cervical, la plămâni sau la prostată.

După implementarea completă a Obamacare la finalul anului 2013, un studiu realizat timp de nouă luni pe 273.000 de pacienți demonstrează că unul din efectele acestui program a fost o creștere cu 1% a pacienților diagnosticați cu cancer la sân, plămâni, colorectal și cervical într-o fază incipientă, moment în care șansele de vindecare sunt cele mai mari. Acest procent poate părea insignifiant la o primă vedere, dar luând în considerare miile de pacienți diagnosticați anual, 1% reprezintă un număr semnificativ de vieți care pot fi salvate.

Cercetări anterioare au dovedit că lipsa asigurărilor de sănătate este în directă legătură cu diagnosticarea cancerului în stadiile terminale, când tratamentele sunt mult mai agresive și cu o eficiență greu de determinat. Aceste rezultate, deși sunt realizate într-un interval restrâns de timp, vin să susțină ideea că îmbunătățirea accesului la sistemul de sănătate echivalează cu îmbunătățirea semnificativă a stării de sănătate a cetățenilor și, pe termen lung, a vieților acestora.

Sursă imagine: amjmed.org

Leave a Comment

Your email address will not be published.