Canalul Youtube Raportul de gardă
Rolul educației pentru sănătate în medicina personlizată

Nanoroboții moleculari – cum arată viitorul dezvoltării medicamentelor și al biotehnologiei

mm
26 sept. 2017
2498 Views

Tehnologia evoluează atât de rapid în ziua de astăzi, încât ne-am obișnuit deja să fim ajutați în multe situații de către roboți. Cât de curând, roboții de dimensiuni moleculare vor putea fi folosiți în scopuri medicale, în procese ce implică manufactura, sau chiar în construirea „fabricilor moleculare”.

O echipă de la Universitatea din Manchester a dezvoltat primii nanoroboți capabili să creeze noi molecule. Astfel de mașinării vor accelera și vor îmbunătăți considerabil descoperirea de noi medicamente. Potențialele aplicații ale acestor roboți sunt nenumărate, mai ales datorită faptului că funcționează după un mecanism relativ simplu.

„Toată materia e alcătuită din atomi, iar aceștia reprezintă cărămizile de la baza moleculelor. Robotul nostru este literalmente un robot de dimensiuni moleculare, construit din atomi, la fel de ușor cum ai putea construi un robot din piese de Lego” – Profesor David Leigh, cercetător principal.

Micii roboți au o dimensiune de un milion de ori mai mică decât un milimetru. Acest lucru înseamnă că un miliard de miliarde de astfel de roboți, puși unul deasupra celuilalt, ar putea atinge dimensiunea unui grăunte de sare. Fiecare robot este alcătuit din 150 de atomi de carbon, hidrogen, oxigen și nitrogen. Odată asamblat, robotul răspunde la o serie de comenzi simple care sunt programate prin inputuri chimice de către un cercetător.

Mecanismul lor de funcționare are la bază efectuarea unor reacții chimice în anumite soluții, reacții ce sunt controlate de persoana care îl programează. Roboții pot fi programați astfel încât să poziționeze și fixeze diverse componente în diferite moduri, asemenea roboților mari din fabrici, însă la scară mult mai redusă.

„Roboții sunt asamblați și operați folosind chimia. Aceasta este știința care arată interacțiunea dintre atomi și molecule și felul în care moleculele mari pot fi create pe baza moleculelor mai mici” – concluzionează Profesorul Leigh.

Individual, sunt capabili să manipuleze o singură moleculă, însă grupați, folosindu-se de un braț robotic, pot construi obiecte întregi de dimensiuni moleculare și chiar mai mari. Beneficiul construirii unei aparaturi atât de mici din punct de vedere al dimensiunilor se regăsește în cantitatea de material utilizată și în prețul final.

Leave a Comment

Your email address will not be published.