Site icon Raportul de gardă

STUDIU. Consumul ridicat de zahăr zilnic crește cu până la 30% riscul de a dezvolta depresie

Consumul ridicat de zahăr în populație este asociat cu creșterea numărului de cazuri de depresie. Mai exact, incidența depresiei a crescut cu 28% cu fiecare 100g de zahăr consumate pe zi. Aceasta este concluzia unui studiu recent publicat în BMC Psychiatry, care a urmărit relația dintre aportul zilnic de zahăr și depresie, folosind datele a peste 18 mii de participanți din cadrul inițiativei National Health and Nutrition Examination Survey, desfășurată de Centrul pentru Prevenția și Controlul Bolilor din SUA (CDC) între anii 2011 și 2018.

Cercetarea a inclus două interviuri, efectuate la 3-10 zile distanță – unul pentru a evalua consumul zilnic de zahăr din toate alimentele și băuturile consumate în ultimele 24 de ore, iar al doilea pentru a măsura nivelurile de depresie (chestionarul PHQ-9). Studiul a luat în considerare variabile precum vârsta, sexul și istoricul medical.

Persoanele cu cel mai ridicat consum de zahăr au prezentat un risc cu 33% mai mare de a dezvolta depresie comparativ cu oamenii care au consumat cel mai puțin în studiu.

Sursa foto: freepik

Studiul indică mai multe moduri în care consumul mult de zahăr poate duce la depresie, subliniind legătura complexă dintre ceea ce mâncăm și sănătatea noastră mentală:

Aceste rezultate evidențiază importanța promovării unor ghiduri alimentare care să încurajeze limitarea consumului de zahăr, cu argumente dincolo de bolile cronice frecvente în populație (obezitate, diabet, boli cardiovasculare etc.), pentru a diminua riscul de depresie și a crește calitatea sănătății mentale. Sunt necesare studii ulterioare pentru a înțelege procesele cauzale (studiul actual arată doar o asociere) și pentru a elabora strategii holistice care să îmbine reglementarea alimentației cu intervenții pentru îmbunătățirea sănătății mentale.

Citește și:

Exit mobile version