Donorium, aplicația care susține donarea de sânge, numărul 1 în AppStore în mai puțin de 24 de ore

  • Health literacy



Donorium, aplicația care conectează posibilii donatori de sânge cu centrele de transfuzie sanguină, este pe primul loc în topul descărcărilor în categoria aplicații medicale pe AppStore (iOS) la mai puțin de 24 de ore de la evenimentul de lansare (numărul utilizatorilor fiind de aproape 2.000 de oameni).

În cadrul acestui proiect au luat parte cinci Centre Inițiatoare de Transfuzie Sanguină din țară: București, Arad, Bacău, Constanța, Ploiești, iar până la sfârșitul anului viitor se vor mai alătura încă 10 centre din țară. Principalul obiectiv este reprezentat de interconectarea nevoilor centrelor de transfuzii cu disponibilitatea donatorilor, facilitând, în același timp și comunicarea dintre aceștia.

abonare

Asociația Smart Society și Fundația Donatorilor Benevoli de Sânge își vor concentra eforturile pentru actualizarea și îmbunătățirea legislației și a finanțării corespunzătoare a centrelor de transfuzie sanguină pe termen lung, propunându-și ca până în în 2025 să se dubleze numărul de donatori de sânge fideli și să se reorganizeze și eficientizeze sistemul de transfuzie sanguină din România.

„Mă bucură foarte mult interesul pe care l-au manifestat internauții pentru aplicație. Îi așteptăm cu drag să se programeze și să doneze. Ne dorim foarte mult să putem să lucrăm pe viitor doar în baza programărilor la donare. Acest lucru este benefic și pentru donatori, care vor petrece mai puțin timp să doneze, și pentru doctori, care vor putea avea un flux constant de consultații ”, a declarat Doina Goșa, Director al Centrului de Transfuzie Sanguină din București

„Pentru un proiect social, realizat în mare parte cu voluntarii noștri dragi din toate colțurile țării, este o bucurie enormă că aplicația a stârnit un asemenea val de interes la nici 24 de ore de când a fost lansată. Este o reconfirmare a faptului că era mare nevoie de ceea ce oferă Donorium. Cei care au aplicația pe telefon trebuie acum doar să se programeze, să doneze și să salveze”, a declarat Diana Stoica, Strategul Asociației Smart Society și unul din inițiatorii acestui proiect.

Fundația Donatorilor Benevoli de Sânge încearcă să facă acest lucru din anul 2000, prin zeci de proiecte și parteneriate. Proiectele au avut ca public țintă copii de diverse vârste (deoarece educația trebuie începută devreme), adolescenți, studenți, populație generală.

Programele de responsabilitate socială reprezintă o componentă cheie în strategia companiei Kaufland. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative. Cea mai mare parte a proiectelor sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale. Pe lângă educație, Kaufland sprijină proiectele dedicate protecției mediului înconjurător și pe cele care au ca obiectiv promovarea unui stil de viață sănătos prin intermediul activităților sportive și adoptarea unei nutriții echilibrate.

Citește și: