Canalul Youtube Raportul de gardă
Rolul educației pentru sănătate în medicina personlizată

#EAU18. STUDIU. Biopsia țintită, ghidată prin RMN – superioară biopsiei standard în diagnosticarea cancerului de prostată

mm
21 Mar 2018
3089 Views

Cancerul de prostată este cel mai frecvent tip de neoplasm în rândul bărbaților din Europa, cu aproximativ 400.000 de cazuri noi pe an. Un milion de pacienți sunt supuși unei metode invazive pentru diagnosticarea acestui tip de cancer – biopsia prostatică transrectală ghidată prin ultrasonografie.

Cu toate acestea, un sfert dintre pacienți pot evita această metodă de diagnostic „în orb”, care reprezintă de peste 25 de ani un standard, dar care oferă adesea rezultate imprecise și conduce la măsuri terapeutice inadecvate și la costuri inutile.

Efectuarea unui examen RMN poate reduce numărul de biopsii prostatice cu până la 28% și crește acuratețea diagnosticului prin realizarea de BIOPSII ȚINTITE, conform celor mai recente date din studiul PRECISION, prezentat în cadrul Congresului Societății Europene de Urologie, care se desfășoară în acestă perioadă la Copenhaga.

Publicat simultan și în New England Journal of Medicine, PRECISION este primul studiu internațional multicentric randomizat care arată beneficiile folosirii RMN-ului la începutul algoritmului de diagnosticare a cancerului prostatic – evitarea cazurilor supra sau sub – diagnosticate și incorect tratate dar și a multor efecte adverse ale biopsiei standard.

Principalele informații din studiu

  • 71 (28%) dintre cei 252 de bărbați care au fost supuși examenului RMN nu au necesitat o biopsie prostatică
  • s-au identificat cazuri de cancer semnificative clinic la 95 de bolnavi (38%) din grupul în care s-a realizat RMN comparativ cu 64 de pacienți (26%) în grupul care a primit doar biopsie standard
  • 22 de pacienți pacienți au primit un diagnostic de tumoră nesemnificativă clinic în grupul în care s-a realizat biopsia ghidată prin RMN comparativ cu 55 în grupul supus biopsiei standard
  • 44% dintre probele obținute prin biopsie țintită s-au dovedit maligne comparativ cu 18% din grupul unde s-a realizat biopsia standard
  • complicațiile apărute la 30 de zile după intervenție au fost mai puțin frecvente în grupul unde s-a realizat examen RMN

La pacienții la care există o suspiciune de cancer de prostată bazată pe un nivel crescut al antigenului specific prostatic (PSA) sau pe observațiile obținute în urma realizării unui tușeu rectal se efectuează de obicei o biopsie transrectală ghidată ultrasonografic (TRUS – transrectal ultrasound guided prostate biopsy). Folosindu-se ace speciale, prin acestă metodă invazvă se obțin între 10 și 12 probe de țesut.

Limitările acestei metode  se referă la faptul că neoplasmele prostatice de grad înalt, considerate semnificative clinic, sunt subdiagnosticate iar tumorile nesemnificative clinice (de grad mic, care nu beneficiază de tratament) sunt supradiagnosticate. Pacienții care au o tumoră într-un stadiu care nu necesită intervenție primesc tratament radical, cu numeroase efecte secundare în timp ce alți pacienți care au procese malignene avansate sunt doar monitorizați.

Tehnica de biopsie standard este o metodă invazivă ce presupune folosirea chiar și a 12-24 de ace și prelevarea de probe „în orb”, doar prin estimarea localizării tumorii, fără a se putea face diferența între țesuturi

Metoda este costisitoare, prezintă un grad mare de disconfort pentru pacient, precum și un anumit risc de dezvoltare a unei infecții. Principalul dezavantaj ține însă de faptul că localizarea tumorii doar se estimează, nu este o procedură țintită, ceea ce înseamnă că multe tumori nu sunt identificate.

Sursa foto – NHS

Avantajele RMN-multiparametric 

Mai multe cancere pot fi diagnosticate prin realizarea unei biopsii prostatice țintite în funcție de informațiile oferite prin imagistică RMN, față de metoda standard prin care se practică o biopsie prostatică de mai bine de 25 de ani.

Algoritmul de diagnostic propus în studiul PRECISION începe cu un examen RMN prostatic multiparametric. Această investigație, conform datelor publicate în NEJM este considerată în acest caz o investigație de triaj care propune schimbare practicii medicale prin introducerea biopsiilor țintite, întrucât strategia a dovedit prin studii clinice că rata de identificare a cancerelor semnificative clinic este similară sau mai mare față de biopsia standard.

Avantajele RMN-multiparametric – biopsiile sunt ghidate, fiind necesar mai puține probe de țesut, cu un grad de disconfort mult mai mic pentru pacient. Tehnica oferă o imagine 3D a prostatei, evidențiază diferențele dintre țesuturi, oferind acuratețe nu doar din punct de vedere anatomic ci și funcțional

Prin studiul PRECISION s-a încercat demonstrarea utilității examinării RMN, care poate oferi medicului informații suplimentare pentru o mai bună localizare a tumorii, dar și pentru evitarea unei investigatii invazive cum este biopsia.

În cadrul studiului, doar cazurile în care imagistica a oferit rezultate suspecte au fost supuse unei biopsii, reușindu-se astfel reducerea supradiagnosticării aceste afecțiuni. În grupul de pacienți care au fost supuși unui examen RMN de primă intenție s-au detectat mai multe cazuri de tumori maligne.

500 de bărbați din 23 de centre medicale au fost randomizați fie în grupul în care s-a realizat inițial un RMN urmat de o biopsie țintită, în caz de nevoie, fie biopsia transrectală standard. Obiectivul a fost determinarea proporției de pacienți diagnosticați cu cancer prostatic avansat (cu scor Gleason ≥3+4), dar și identificarea cazurilor nesemnificative clinic, care nu beneficiază de tratament.

71(28%) dintre cei 252 de bărbați care au fost supuși examenului RMN nu au necesitat o biopsie prostatică. Dintre cazurile care au necesitat biopsie, s-au identificat cazuri de cancer semnificative clinic la 95 de bolnavi (38%) comparativ cu 64 de pacienți (26%) în grupul care a primit doar biopsie standard.

22 de pacienți pacienți au primit un diagnostic de tumoră nesemnificativă clinic în grupul în care s-a realizat biopsia ghidată prin RMN comparativ cu 55 în grupul supus biopsiei standard. 44% dintre probele obținute prin biopsie țintită s-au dovedit maligne comparativ cu 18% din grupul unde s-a realizat biopsia standard. Complicațiile de tipul hematuriei sau rectoragiei apărute la 30 de zile după intervenție au fost mai puțin frecvente în grupul în care s-a realizat examen RMN.

Dr. Veeru Kasivisvanathan, unul dintre autorii studiului, de la University College London, a explicat că prin PRECISION se demonstrează că un algoritm de diagnostic care începe cu un RMN urmat de biopsie, atunci când este nevoie, nu doar reduce numărul total de biopsii efectuate, dar garantează și o acuratețe mai mare a rezultatelor comparativ cu simpla biopsie ghidată ultrasonografic. De asemenea, pacienții la care s-a realizat RMN de primă intenție au avut mai puține reacții secundare față de cei la care s-a efectuat biopsie standard.

„RMN-ul permite anumitor bărbați să evite biopsia și în cazul celor care necesită o biopsie indică mai bine ce zonă a prostatei trebuie să fie investigată, deci nu mai este nevoie să obținem mostre cu localizări imprecise din întreaga prostată, putem reduce astfel și numărul de probe”

Cu toate acestea, investigatorii studiului atrag atenția că evaluarea RMN a pacienților de rutină, în aceste cazuri, trebuie să îndeplinească anumite condiții. Tehnica trebuie să fie de calitate și doar specialiștii pot interpreta rezultatele. Atât urologii, cât și radiologii au nevoie de instruire pentru a folosi această tehnologie, iar sistemul trebuie să fie disponibil și să aibă capacitatea să realizeze astfel de investigați, pentru acestă indicație. De asemnea, pe termen lung biopsia țintită prin RMN se dovedește o metodă cost-eficientă.

Prof. Hein van Poppel, expert European Association of Urology a comentat pe tema  studiului despre care s-a spus în cadrul Congresului că introduce o „inovație” în managementul cancerului prostatic.

„Studiul arată că folosind RMN-ul pentru a decide dacă este necesară biopsia se pot evita aproximativ un sfert de milion de cazuri supuse acestei proceduri invazive. RMN-ul poate identifica și cazurile agresive de cancer de mici dimensiuni într-un stadiu curabil și permite amânarea sau evitarea unei biopsii pentru anumite cazuri de tumori care nu se dovedesc semnificative clinic. Studiul are potențial de a schimba practica din clinici”

Mai jos puteți urmări un interviu cu Dr. Veeru Kasivisvanathan, cel care a prezentat studiul în cadrul Congresului Asociației Europene de Urologie:

Leave a Comment

Your email address will not be published.

Privacy Preference Center

Close your account?

Your account will be closed and all data will be permanently deleted and cannot be recovered. Are you sure?