Canalul Youtube Raportul de gardă
Rolul educației pentru sănătate în medicina personlizată

#ESMO18. Cisplatin și radioterapia, eficiente contra cancerului orofaringian HPV-pozitiv

mm
23 Oct 2018
1186 Views

Cancerul orofaringian HPV-pozitiv este un tip tumoral ce afectează persoanele mai tinere, care prezintă infecție cu virusul papilloma uman (HPV). Cu chimioradioterapie, formele precoce de boală beneficiază de o speranță de viață ridicată- dar din cauza efectelor adverse frecvente și neplăcute, se investighează utilizarea de cetuximab (inhibitor EGFR). În cadrul Congresului Societății Europene de Medicină Oncologică 2018 , a fost demonstrată eficacitatea crescută a chimioradioterapiei față de terapia țintită, în cazul cancerului orofaringian HPV-pozitiv cu risc scăzut de recurență.

Rezultatele studiului

Studiul randomizat, controlat a reunit centre din diferite țări, pentru a recruta 334 de pacienți care suferă de cancer orofaringian HPV-pozitiv cu risc scăzut. Aceștia au primit radioterapie, în combinație fie cu cisplatin (chimioterapie), fie cu cetuximab (terapie țintită). Rezultatele au înclinat în favoarea cisplatin, atât în ceea ce privește siguranța, cât și în ceea ce privește eficiența. După 2 ani de urmărire medicală:

  • În grupul care a primit chimioterapie, supraviețuirea globală a fost de 97.5% la 2 ani;
  • În grupul care a primit terapie țintită, supraviețuirea globală la doi ani a fost de 89.4%;
  • Numărul mediu de reacții adverse a fost similar între cele două grupuri: 29.15 și, respectiv, 30.05 per pacient sub tratament cu cisplatin și, respectiv, cetuximab;
  • Grupul sub tratament cu cisplatin a suferit o proporție semnificativ mai mare de reacții adverse severe, renale ori hematologice.

Autorii afirmă că aceste rezultate sunt surprinzătoare, însă sunt în concordanță cu alte studii similare.

“Cetuximab nu conduce la scăderea toxicității și are drept rezultat o supraviețuire mai scăzută și o rată de recurență mai mare a bolii. Am fost surprinși de aceste rezultate- am crezut că vom avea supraviețuire similară și toxicitate scăzută. Pacienții cu cancer orofaringian HPV-pozitiv au indicație de cisplatin, dacă nu prezintă alte comorbidități, precum vârsta înaintată sau insuficiența renală. Și rezultatele preliminarii ale studiului RTOG 1016 al US National Cancer Institute prezintă concluzii similare” afirmă autorul principal al studiului, Prof Hisham Mehanna, Președinte în cadrul Institutului Oncologic de la Universitatea din Birmingham, UK.

Despre cancerul orofaringian HPV-pozitiv

Cancerul orofaringian este un tip de tumoră cu o incidență în creștere. În Marea Britanie, aceasta s-a dublat în perioada 2006-2010. Cauza principală este reprezentată de transmiterea infecției HPV. Un alt factor anterior incriminat, care provoacă tumori orofaringiene la vârste mai înaintate, este fumatul.

Citește și:

Leave a Comment

Your email address will not be published.