Podcast #VociCuAutoritate COVID-19
Podcast #VociCuAutoritate COVID-19

#EULAR20. Impactul terapiilor biologice asupra apariției uveitei anterioare în spondilita anchilozantă – care este cea mai potrivită alegere terapeutică?

mm
12 Jun 2020
1962 Views

Adalimumab și infliximab au o eficacitate mai mare asupra manifestărilor oculare din cadrul spondilitei anchilozante, prin comparație cu secukinumab și etanercept. Această concluzie a fost desprinsă din studierea Registrului de Pacienți cu Boli Reumatologice din Suedia, iar datele au fost prezentate în cadrul întâlnirii anuale, desfășurate online, a Ligii Europene de Luptă Împotriva Reumatismului (EULAR) 2020.

ochi inflamație #EULAR20. Impactul terapiilor biologice asupra apariției uveitei anterioare în spondilita anchilozantă - care este cea mai potrivită alegere terapeutică - secukinumab, etanercept, infliximab, adalimumab

Terapiile biologice și uveita din spondilită: rezultatele studiului

Studiul prezentat în cadrul EULAR 2020 a inclus 3.568 de pacienți din Suedia, diagnosticați cu spondilita anchilozantă sau spondiloartrită nediferențiată, care au început să primească tratamente biologice cu secukinumab, adalimumab, infliximab sau etanercept, în perioada 2015-2017.

abonare

23% dintre aceștia prezentau antecedente de uveită anterioară. A fost cuantificată incidența episoadelor de uveită anterioară și s-a estimat asocierea dintre acestea și tratamentul biologic. 

Prima concluzie a fost că antecedentele de uveită anterioară (UA) conferă cel mai mare risc relativ de a dezvolta uveită anterioară, ulterior debutului tratamentului biologic. În plus, cei patru agenți terapeutici au avut comportamente diferite în relație cu inflamația oculară: secukinumab și etanercept au asociat o incidență mai mare a uveitei anterioare, comparativ cu infliximab și adalimumab (acesta din urmă considerat drept referință).

EULAR20 cohorta pacienți registru suedez tabel spondilita anchilozantă uveită anterioară distribuție pe linii terapeutice

Distribuția în funcție de tratamentul biologic a relevat câteva aspecte importante în studiu: cel mai frecvent, pacienții cu antecedente de UA erau tratați cu adalimumab, iar cel mai frecvent secukinumab era administrat în linia III (la pacienți cu un anumit grad de rezistență la tratament).

Din analiza întregii cohorte, a rezultat un risc de două ori mai mare de a dezvolta UA în urma administrării secukinumab, iar incidența UA a fost similară în cazul infliximab, etanercept și adalimumab. Dacă eliminăm din analiză pacienții care au avut un episod uveitic în cele 12 luni anterioare debutului terapeutic cu biologice, doar secukinumab și etanercept cresc riscul de UA (de 2,23 și, respectiv, de 1,8 ori).

Excluzând pacienții care au avut un episod uveitic în ultimul an și cel puțin două linii de terapii biologice administrate în trecut (deoarece secukinumab este indicat în linia a IIIa de tratament):

  • Riscul de UA a fost de 1,61 ori mai mare în urma administrării secukinumab (însă fără semnificație statistică);
  • Riscul de UA a fost de 1,85 ori mai mare în urma administrării etanercept;
  • Riscul de UA a fost aproximativ egal în urma administrării infliximab și adalimumab.
EULAR20 cohorta pacienți registru suedez spondilita anchilozantă uveită anterioară incidența în funcție de tratamentul biologic

Excluzând pacienții care au avut un episod uveitic în ultimul an, riscul relativ de a avea un diagnostic de uveită anterioară și de a suferi o acutizare a acestei inflamații este mai mare sub tratament cu secukinumab și etanercept.

O analiză suplimentară, inclusă în prezentarea studiului, a urmărit pacienți care au primit inițial adalimumab, urmat de secukinumab, etanercept sau infliximab în următoarea treaptă terapeutică. Printre aceștia efectul asupra incidenței UA a fost evident:

  • Riscul de a dezvolta UA în urma tratamentului cu infliximab este cu 47% mai mic;
  • Riscul de a dezvolta UA în urma tratamentului cu etanercept este cu 80% mai mare;
  • Riscul de a dezvolta UA în urma tratamentului cu secukinumab este de 3 ori mai mare.

Deoarece studiile anterioare au demonstrat că etanercept și, respectiv, adalimumab au cel mai mic și, respectiv, cel mai mare beneficiu împotriva UA, cele 4 terapii au fost distribuite diferit printre pacienți și în funcție de antecedente (cea mai mare proporție de UA s-a regăsit în cohorta tratată cu adalimumab) – ceea ce poate modifica, într-o anumită măsură, rezultatele prezentate la EULAR 2020. Este important de menționat că incidența absolută a acestei inflamații este scăzută, însă protecția conferită de adalimumab este, într-adevăr, superioară celei sub tratament cu secukinumab.

Spondilita anchilozantă: manifestări oculare și opțiuni terapeutice

Spondilita anchilozantă (SpA) este o boală reumatologică, inflamatorie, ce afectează preponderent articulațiile coloanei vertebrale. Aceasta afectează între 0,2% și 1,8% din populația diferitelor țări, și afectează într-o măsură mai mare bărbații, debutând în decadele II-III de viață. Apariția acestei boli implică un răspuns imunitar normal în organism, care poate afecta diferite organe și sisteme:

  • Spondilită: afectare a coloanei vertebrale (inflamația articulațiilor la nivel axial);
  • Uveită: inflamație la nivelul structurii medii a ochiului – se estimează că este cea mai frecventă manifestare extraarticulară (afectând 20-30% dintre pacienții cu spondilită anchilozantă);
  • Afectare a articulațiilor periferice;
  • Dactilită: inflamația degetelor;
  • Entezită: inflamația locului de inserție a tendoanelor sau ligamentelor la nivel osos;
  • Boli inflamatorii intestinale;
  • Psoriazis: afectare cutanată și unghială: spondilita anchilozantă prezintă numeroase elemente comune cu artrita psoriazică.

În funcție de prezența sau absența acestor afectări, poate fi selectată terapia potrivită, dintre antiinflamatoarele nesteroidiene, medicamentele modificatoare de boală sintetice, biologice (inhibitori de TNF, IL17, IL23) sau inhibitorii de JAK kinază.

Retinopatia: potențiale terapii împotriva acestei maladii oculare

Uveita poate îmbrăca mai multe forme: anterioară (inflamația irisului și/sau a corpul ciliar – irită, ciclită, iridociclită), medie (implicând corpul vitros), posterioară (afectând coroida și/sau retina – coroidită, retinită, retinocoroidită) și afectare globală (panuveită). Uveita poate fi cauzată de o multitudine de boli, autoimune sau infecțioase, oculare sau sistemice, însă în cazul spondiloartropatiilor uveita debutează brusc, cu o concentrare a procesului inflamator în porțiunea anterioară a uveei. Pe termen lung, riscul asupra acuității vizuale este mic, recuperarea având loc, în general, în 2 luni de la debutul uveitei acute. 

Societatea Americană de Reumatologie a elaborat o serie de indicații terapeutice, în cazul în care spondilita anchilozantă asociază uveită, care descriu același tablou fiziopatologic și terapeutic ca studiul prezentat în cadrul EULAR20:

  • Anticorpii monoclonali, inhibitori de TNF alfa, sunt de preferat (adică adalimumab și infliximab) – față de inhibitorii de IL17A (secukinumab) sau receptorii de TNF alfa (etanercept);
    • Alte opțiuni terapeutice pot fi  certolizumab și golimumab, însă nu există suficiente date în privința acestora;
  • Secukinumab nu are eficiență contra uveitei posterioare sau panuveitei.

Citește și: