#LiverMtg18. Ficatul steatozic poate fi salvat cu ajutorul perfuzării normotermice

  • Health literacy



În urma unui studiu prezentat în cadrul Congresului Asociației Americane pentru Studiul Ficatului-The Liver Meeting, San Francisco, utilizarea dispozitivelor de perfuzie normotermice în cazul steatozei hepatice conduce la alterarea structurilor lipidice, contribuind astfel la transplanturi de succes.

Cercetătorii de la Universitatea din Oxford, Marea Britanie au studiat impactul perfuzării normotermice, degresarea ficatului steatozic, dar și modul în care grefele ar putea fi îmbunătățite pentru rezultate mai bune post-transplant.

abonare

“Capacitatea de a salva ficatul steatozic ar fi de mare folos, deoarece din cauza lipsei acestui organ, mulți pacienți mor în timp ce așteaptă transplantul de ficat. Identificarea metodelor de maximizare a fondului de donatori facilitează transplantul sigur și fiabil al ficatului”, a declarant Carlo Ceresa, autor al studiului și cercetător clinic la Universitatea Oxford, Marea Britanie

În cadrul studiului au fost selectați 16 ficați, candidați pentru donare, dar care au fost rejectați din cauza steatozei. Ficatul a fost perfuzat normotermic, fiind oxigenat pe bază de sânge timp de 48 de ore. Organele au fost împărțite în trei categorii:

  1. Șase au fost perfuzate doar normotermic;
  2. Cinci au fost perfuzate normotermic, fiind supuse în prealabil unei filtrări a stratului lipidic;
  3. Cinci au fost perfuzate normotermic, adaugându-se filtrarea lipidică, dar și agenți de degresare.

Statusul demografic al donatorilor și nivelurile totale de steatoză macroveziculară au fost similare în cele trei grupe.  Grupurile 2 și 3 au avut o reducere semnficativă a trigliceridelor, dar și a colesterolului (față de primul grup). Adăugarea agenților de degresare a avut cele mai benefice rezultate, deoarece în acest grup s-a raportat o creștere a oxidării medii a acizilor grași și o reducere a nivelului trigliceridelor tisulare, diferența față de celelalte grupuri fiind semnificativă.

Rezultatele studiului demonstrează că menținerea procedurii normotermice timp de 48 de ore duce la modificarea structurii lipidice având ca efect un transplant mai frecvent al acestor organe.

 „Adăugarea L-carnitinei a ajutat la creșterea oxidării acizilor grași, producându-se astfel energie. Dorim să planificăm un studiu clinic pentru a stabili dacă rezultatele clinice pot fi îmbunătățite prin aceste intervenții ex-situ pe ficatul steatozic. Este important să se stabilească dacă ficatul steatozic poate fi salvat și ce măsuri pot fi luate pentru a face acest lucru”, a declarat unul dintre cercetătorii implicați în studiu

Ficatul gras sau steatoza hepatică prezintă un risc ridicat de rejet în perioada imediat post-transplant, motiv pentru care multe dintre aceste organe sunt refuzate de la donare. Luând în considerare rata obezității în creștere, steatoza hepatică are o incidență crescută. O metodă cu un potențial ridicat pentru salvarea acestor tipuri de ficat pentru transplant este reprezentată de dispozitivele de perfuzie normotermice, care mimează condițiile de funcționare în vivo, mențin metabolismul celular, realizează oxigenarea și încălzirea organului (37°C).

Citește și: