Canalul Youtube Raportul de gardă
Rolul educației pentru sănătate în medicina personlizată

Pfizer lansează două tehnologii inovatoare pentru pacienții cu hemofilie – jocul video Hemocraft și dispozitivul HemMobile Striiv Wearable

mm
25 Aug 2017
1287 Views

Inovațiile din medicina digitală sunt în prim-plan la Întalnirea Anuală a Fundației Naționale pentru Hemofilie (National Hemophilia Foundation) care se desfașoară în această perioadă la Chicago, Statele Unite. Departamentul de Boli Rare de la Pfizer anunță lansarea dispozitivului portabil HemMobile Striiv Wearable și a jocului video Hemocraft, concepute atât pentru a contribui la educarea comunității cu privire la hemofilie dar și pentru a îmbunătăți calitatea vieții bolnavilor, de la monitorizarea activității fizice sau a sângerărilor până la facilitarea interacțiunii medic – pacient.

Kevin W. Williams, Șeful Departamentului de Boli Rare, Pfizer a afirmat:

„Aceste inovații digitale pot fi integrate în activitățile de zi cu zi pentru a ajuta pacienții cu hemofilie să învețe mai multe despre boala lor și să își monitorizeze afecțiunea astfel încât să ofere informații relevante medicilor care îi îngrijesc”

Hemocraft este un joc video inspirat după celebrul Minecraft, creat în parteneriat cu Entrepreneurial Game Studio de la Universitatea Drexler și reprezentanți ai pacienților cu hemofilie. Jocul se adresează tinerilor hemofilici (8-16 ani) și are ca scop educarea acestora într-un mod interactiv în ceea ce privește importanța integrării tratamentului în activitățile lor cotidiene.

Sursa foto – Lone Star Hemophilia

Jucătorii merg în misiuni și interacționează cu un personaj fictiv – medicul comunității – pentru a învăța cum să respecte planul de tratament, să fie pregătiți pentru orice situație și să înteleagă cum funcționează tratamentul. Monitorizarea nivelului de factor și autoadministrarea pentru a controla sângerarea, la nevoie, sunt două dintre provocările jocului.

„Suntem entuziasmați să vedem cum noile instrumente educaționale vin atât în sprjinul pacienților cât și al prietenilor și familiei pentru a îi ajuta pe aceștia să înteleagă necesitatea de a controla nivelul de factor pentru a fi activi și a ”rămane în joc”, a declarat Kate Nammacher, directorul Departamentului Educație de la National Hemophilia Foundation

HemMobile Striiv Wearable este primul dispozitiv portabil creat pentru pacienții cu hemofilie, simplu de utilizat, care permite monitorizarea bolii. Acesta poate fi purtat la mână asemenea unui smartwatch și urmărește nivelul zilnic de activitate și ritmul cardiac. Dispozitivul portabil este creat de Striiv și integrează o altă tehnologie Pfizer, aplicația mobilă HemMobile, lansată în 2012 pentru iOS și Android care aduce următoarele facilități pentru pacienți:

  • înregistrarează episoadele de sângerare
  • înregistrează locul, data, motivul fiecărei administrări de factor
  • monitorizarea stocul de factor
  • aplicația amintește pacientului data programării la medic și următoarea administrare de factor;

Datele obținute generează rapoarte personalizate care sunt trimise echipei medicale care se ocupă de pacient, eficientizându-se astfel interacțiunea dintre medic și bolnav pentru un mai bun control al bolii și pentru stabilirea tipului de activitate fizică potrivită în fiecare caz.

Aplicația HemMobile fără dispozitivul portabil e disponibilă gratuit în Google Play și Apple App Store. HemMobile 5.1 este cea mai recentă versiune compatibilă cu wristband-ul de la Striiv. Aplicația include și protecția contului pacientului printr-o parolă iar Pfizer nu colectează informații personale decât dacă utilizatorii decid să se înscrie în comunitatea Hemophilia Village unde pot controla datele personale.

În Statele Unite dispozitivul este disponibil gratuit pentru toți pacienții diagnosticați cu hemofilie, indiferent de tipul de tratament folosit.

Dispozitivul portabil înregistrează ritmul cardiac, numărul de pași și durata pentru a determina intensitatea activității fizice Sursa foto – Hemophilia Village

Hemofilia este o boala ereditară a sângelui cauzată de un deficit al factorilor care intervin în procesul de coagulare (factorul VIII pentru hemofilia A sau factorul IX pentru hemofilia B), pacienții fiind predispuși sângerărilor prelungite. Această boală afectează 400 000 de oameni în întreaga lume și 20000 în SUA. În România se estimează 2200 de bolnavi de hemofilie.

Leave a Comment

Your email address will not be published.