Ziua Mondială a Sănătății Mintale: impactul tulburărilor psihice și de comportament la locul de muncă

  • Health literacy



Tulburările psihice și de comportament (TPC) ar putea determina 50 de milioane de ani de muncă pierduți până în 2030. Economia globală trebuie să suporte 1 trilion de dolari în fiecare an din această cauză, conform datelor OMS (Organizația Mondială a Sănătății). La nivelul Uniunii Europene acest cost ajunge la 140 bilioane de dolari. 6 dintre cele 20 de țări cu cele mai mari rate de suicid din lume sunt în Europa.

Ziua Mondială a Sănătății Mintale 2017, marcată pe 10 octombrie, are ca temă sănătate mintală la locul de muncă. Majoritatea persoanelor care suferă de TPC se află la o vârstă la care ar trebui să fie activi, însă boli precum depresia și anxietatea determină scăderea productivității și chiar incapacitatea de muncă.

abonare

Subiecte principale:

  • Cum influențează mediul de lucru sănătatea mintală a angajaților?
  • Ce măsuri pot fi luate pentru asigurarea sănătății mintale la locul de muncă ?
  • Situația bolilor mintale în România. 2 din 3 români au o relație directă sau indirectă cu bolile mintale

Cum influențează mediul de lucru sănătatea mintală a angajaților?

Tema de anul acesta abordează atât efectele pe care mediul de lucru le are asupra psihicului persoanelor, cât și modul în care sunt percepuți angajații cu TPC pre-existente la locul de muncă. Un studiu realizat de OMS a demonstrat că spre deosebire de alte probleme de sănătate, pacienții cu TPC determină angajatorilor taxe cu 30% mai ridicate, cu un efect nefavorabil asupra economiei.

O atmosferă de lucru ostilă poate provoca probleme de sănătate, atât fizice cât și psihice și este chiar asociată cu un consum crescut de alcool și cu abuz de substanțe toxice. Depresia, stress-ul sau sindromul burnout pot fi evitate daca se cunosc principalele situații favorizante:

  • Politicile necorespunzătoare care privesc sănătatea și siguranța angajaților
  • Comunicarea ineficientă
  • Lipsa implicării in procesul de luare a deciziilor sau lipsa controlului asupra mediului individual de lucru
  • Lipsa flexibilității programului de lucru
  • Sarcini sau obiective organizaționale neclare;

O mare parte dintre bolile psihice și de comportament pot fi tratate:

  • 80% dintre cei cu schizofrenie pot să nu aibă recăderi după un an de tratament
  • 60% dintre cei cu depresie se pot recupera dacă primesc antidepresive și psihoterapie.

Lipsa de informare și discriminarea sunt însă impedimente care determină probleme sociale și costuri inutile.

Factorii care contribuie la un mediu de lucru stresant conform unui studiu desfășurat în 2016 în Marea Britanie. Sursa foto – Simplyhealth

Ce măsuri pot fi luate pentru asigurarea sănătății mintale la locul de muncă ?

Articolul 27 din Convenţia Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap precizează că fiecare persoană cu o dizabilitate are dreptul de a munci, că trebuie să fie tratată la fel ca restul angajaților, să nu fie discriminată și, de asemenea, să i se acorde sprijin.

În acest scop, unul dintre programele OMS este Mental Health Action Plan (2013-2020), un apel către schimbarea atitudinii care perpetuează stigmatizarea persoanelor cu boli mintale. Acesta propune patru obiective majore până în 2020:

  • responsabilizarea autorităților în domeniu și a guvernelor
  • servicii de asistență medicală locală/regională eficiente
  • implementarea strategiilor de prevenție a bolilor mintale
  • concentrarea pe proiectele de informare și cercetare în domeniul bolilor mintale;

Câteva dintre măsurile specifice pentru crearea unui mediu de lucru sănătos includ: adaptarea locului de muncă la nevoile angajaților, recunoașterea și recompensarea contribuțiilor angajaților, informarea acestora despre cum pot solicita sprijin.

Bolile mintale nu reprezintă un eșec personal. De fapt eșecul trebuie să fie identificat în modul de raportare la oamenii cu boli mintale” – Harlem Brundtland, Director General, OMS

1 din 4 persoane va suferi la un moment dat în existența sa de o TPC. Acceptarea și integrarea persoanelor cu astfel de afecțiuni contribuie la creșterea productivității și reduce stigmatizarea. Sursa foto – Pinterest

Situația bolilor mintale în România. 2 din 3 români au o relație directă sau indirectă cu bolile mintale

România se află printre primele 3 țări din Europa în ceea ce privește incidența TPC, existând aproximativ 1.100 de bolnavi la suta de mii de locuitori. Depresia se află pe primul loc, urmată tulburările de personalitate, cele legate de abuzul de substanțe și stress-ul posttraumatic.

5% dintre români suferă de depresie, această tulburare fiind și a doua cauză a mortalității în cazul tinerilor cu vârsta între 15-29 de ani, conform datelor OMS. În realitate, numărul bolnavilor este mult mai mare, iar datele statistice nu includ și bolnavii nediagnosticați.

Anul acesta, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății (7 aprilie 2017), Centrul pentru Inovație în Medicină a prezentat studiul „Atitudini și percepții despre bolile mintale în cadrul României”, o premieră pentru țara noastră. Rezultatele studiului reprezintă un semnal de alarmă, arătând amploarea fenomenul de stigmatizare în societatatea românească:

  • 68,9% dintre români nu ar fi de acord să locuiască împreună cu o persoană cu TPC
  • 45%  nu ar accepta ca un pacient să le fie coleg de serviciu sau prieten
  • 30% dintre cei incluși în studiu au afirmat nu ar fi de acord să locuiască pe aceeaşi stradă cu o persoană care suferă de TPC
  • 78,9% apreciază că un bolnav poate să ducă o viață normală dacă urmează tratamentul potrivit;

Aceste date sugerează tocmai percepția controversată asupra bolnavului psihiatric, lipsa informării și a unor programe educaționale conducând la discrimarea  pacienților în societate, la locul de muncă, inclusiv în sistemul medical. Una dintre concluziile studiul este că TPC sunt considerate a fi mai grave sau la fel de grave decât majoritatea bolilor, cu excepția cancerului.

Prevalența crescută a TPC asociată cu înțelegerea greșită a statutului individului care suferă de aceste boli generează o problemă de impact social și economic pentru țara noastră.

Campania „AntiStigma”, din care face parte studiul, a fost lansată în 2015 și atrage atenția asupra nevoii de integrare socială a bolnavilor psihiatrici, și de aplicarea tratamentului potrivit, punând accentul pe importanța demersurilor legislative.

  • Despre studiul „Atitudini și percepții despre bolile mintale în cadrul României” puteți citi – aici
  • Despre modul în care medicina digitală poate contribui la screening-ul depresiei în populație – aici

Studiul a fost elaborat și campania realizată cu sprijinul Janssen Romania.