Site icon Raportul de gardă

Bugetul UE pentru prevenție s-a dublat în ultimii ani. România, sub media europeană

Conform datelor publicate de Eurostat, în anul 2021, bugetul  alocat la nivelul Uniunii Europene pentru prevenție și medicină preventivă a crescut la 6% din cheltuielile totale pentru sănătate. Comparativ cu anii precedenți, în anul 2019, suma alocată a reprezentat 2,9%, iar în anul 2020, 3,5% din bugetul pentru sănătate. Această creștere a fost înregistrată în contextul pandemiei COVID-19, odată cu implementarea campaniilor de imunizare.

Programele de prevenție și medicină preventivă au scopul de a scădea incidența, severitatea și complicațiile bolilor, dar și de a îmbunătăți calitatea vieții și de a asigura sustenabilitatea sistemelor de sănătate.

Țările cu cel mai mare procent alocat pentru prevenție, peste media europeană, au fost reprezentate de:

La polul opus, cele mai mici bugete pentru prevenție au fost înregistrate în Malta (1,2%), Slovacia (1,6%), Polonia (2,1%) și Cipru (2,2%).

În ceea ce privește capitalul alocat pe cap de locuitor,  media europeană a fost de 213,2 euro. Țările care au alocat cea mai mare sumă de bani sunt reprezentate de:

Cele mai mici sume au fost înregistrate în Polonia (20,6 euro), Slovacia (23 euro), Serbia (26,5%) și Bulgaria (28,7 euro).

România s-a clasat sub media europeană, cu doar 3,7% din bugetul pentru sănătate alocat programelor de prevenție, ceea ce a reprezentat 30,5 euro pe cap de locuitor.

Sursa: Eurostat

Medicina preventivă implică o abordare proactivă, punând accentul pe prevenirea apariției bolilor și complicațiilor acestora. Aceasta include măsuri precum vaccinarea, screening-ul pentru diverse afecțiuni sau consilierea pentru un stil de viață sănătos. Scopul principal este de a reduce incidența și prevalența bolilor, contribuind astfel la îmbunătățirea calității vieții și reducerea costurilor asociate îngrijirilor medicale.

Citește și:

Exit mobile version