Hipercolesterolemia. Ce trebuie să știm despre managementul colesterolului?

  • Hipercolesterolemie



În fiecare an, 2,6 milioane de decese sunt atribuite la nivel global colesterolului crescut. Europa este continentul cu cea mai mare prevalență a hipercolesterolemiei. Colesterolul crescut este responsabil de apariția bolilor cardiovasculare, care reprezintă principala cauză de mortalitate în România. Acestea se întâmplă în ciuda faptului că este un factor de risc modificabil.

Colesterolul este un element component dintr-un sistem complex metabolic, a cărui funcționare trebuie înțeleasă, deoarece doar câteva alegeri simple, care țin de stilul de viață, ne pot ajuta să evităm afecțiuni medicale grave.

abonare

Subiecte principale:

  • Ce este colesterolul?
  • Care sunt tulburările metabolismului lipidelor?
  • Ce este colesterolul „bun” și colesterolul „rău”?
  • Ce sunt trigliceridele?
  • Care este diferența dintre colesterol și trigliceride?

Ce este colesterolul?

Colesterolul este o moleculă lipidică și reprezintă o componenta esențială a membranelor celulare, cu rol în menținerea integrității structurale și a fluidității membranare (o proprietate a membranei care permite transportul substanțelor intra/extracelular). Toate celulele pot sintetiza colesterol. Aproximativ 20% din producția zilnică de colesterol e atribuită ficatului, dar și la nivelul glandelor suprarenale, gonadelor și intestinului se înregistrează rate crescute de sinteză.

De asemenea, colesterolul este un precursor al hormonilor sexuali (estrogen, progesterol, testosteron), al hormonului stresului (cortizol) și al vitaminei D. Acesta intră și în alcătuirea componentelor bilei (acizii biliari), necesară digestiei și absorbției vitaminelor A, D, K și E.

Colesterolul poate fi obținut din dietă sau poate fi sintetizat în corp. Ficatul produce aproximativ 70% din necesarul zilnic de colesterol. 30% provine din aportul alimentar. Sinteza de colesterol pornește de la acetil coenzima A care prin transformări biochimice ajunge la ajunge la o substanță numită HMG-CoA (3-hydroxy-3-methylglutaryl CoA). HMG-CoA e transformată în mevalonat de enzima HMG-CoA reductaza. Această etapă, numită și calea mevalonatului prezintă un mare interes terapeutic, pentru că este ținta tratamentului cu statine, mecamente care inhibă HMG-CoA reductaza.

Organismul compensează orice aport suplimentar de colesterol prin inhibarea sintezei acestuia. Ficatul excretă colesterolul prin intermediul bilei care îl transferă în tractul digestiv. 50% din colesterolul excretat e reabsorbit în intestinul subțire.

Valorile țintă ale colesterolului sunt considerate sub 200 mg/ dl. Cu toate acestea, doar nivelul total de colesterol nu permite evaluarea completă a metabolismului lipidic. Colesterolul total e definit ca suma dintre HDL (high density lipoprotein), LDL (low density lipoprotein) și VLDL (very low density lipoprotein).

După sinteza în ficat, colesterolul circulă în sânge spre țesuturi, ca parte a lipoproteinelor, agregate macromoleculare de proteine și lipide cu funcții, structuri diferite și impact diferit asupra riscului de boală cardiovasculară.

Clasele de lipoproteine după densitate și raportul proteine/lipide Sursa foto – InTechOpen

Tulburările metabolismului lipidic

Dislipidemia este un termen folosit pentru desemnarea unor anomalii ale lipidelor din sânge care poate însemna atât o creștere sau o scădere a diferitelor fracțiuni sau o modificare cantitativă. Hipercolesterolemia reprezintă creșterea cantității de colesterol din sânge care se poate acumula la nivel arterial determinând apariția plăcilor de aterom. Această creștere e cauzată de o combinație de factori de mediu precum obezitatea, stressul sau dieta și factori genetici.

Într-un număr mic de cazuri există anomalii la nivelul genelor pentru receptorul LDL- c, PCSK9 sau APOB care determină o anumită formă de hipercolesterolemie familială.

Cu toate acestea, factorii care țin de stilul de viață precum lipsa activității fizice sau dieta bogată în grasimi saturate sunt în mare parte responsabili de nivelurile crescute de colesterol înregistrate în populație.

Colesterolul rău și colesterolul bun

LDL (Low Density Lipoprotein) este unul dintre cele 5 tipuri majore de lipoproteine care transportă moleculele lipidice în fluidele extracelulare. Aceste particule sunt asociate cu predispoziția pentru boli cardiovasculare pentru că transportă conținutul lipidc la nivelul peretelui vascular unde induc apariția procesul de ateroscleroză. Există mai multe subtipuri de particule LDL, iar cele mai mici se consideră a avea un rol mai mare în riscul de boală coronariană pentru că pot penetra endoteliul (stratul de celule care tapetează interioriul vaselor) mai ușor.

Lipoproteinele sunt oxidate de radicalii liberi formați la nivelul celulelor endoteliale distruse. Lezarea endoteliului determină un proces inflamator cu recrutarea de macrofage, care se acumulează subendotelial și înglobează particule LDL, căpătând denumirea de ”celule spumoase”. Treptat, macrofagele mor, rămând cantonate în placa în formare. Acestea eliberează citokine care determina aderarea mai multor macrofage declanșându-se astfel un cerc vicios care antrenează creșterea plăcii și îngustarea vasului.

LDLR, receptorul pentru LDL de la nivelul ficatului facilitatează intrarea moleculelor de LDL-c in celule, ceea ce înseamnă scăderea lor din sânge. PCSK9 (proprotein convertase subtilisin/kexin type 9) reprezintă o enzimă importană, care atunci când se leagă de acest receptor il direcționează spre compartimentul lizozomal al celulei, unde va fi distrus. PCSK9 sunt exprimate în ficat, intestin, rinichi și sistemul nervos central. Un nou grup de medicamente pentru scăderea colesterolului sunt terapiile biologice cu anticorpi monoclonali care inhibă PCSK9, reducând astfel nivelul LDL-c. Eficacitatea acestei categorii noi de medicamente a fost dovedită prin studii prezentate la Congresul Societății Europene de Cardiologie de la Barcelona.

Nivelul normal de LDL conform ghidurilor actuale trebuie să fie sub 100 mg/dl iar o limită superioară de 70 mg/dl este indicată pentru grupurile de pacienți cu risc înalt. Studiul FOURIER prezentat anul acesta în cadrul ESC Congress a demonstrat că valorile ultra-joase scad semnificativ riscul de boală cardiovasculară. Astfel, se recomandă scăderea LDL-colesterolului sub 40 mg/dl pentru pacienții cu risc înalt.

HDL (High Density Lipoprotein) este o lipoproteină care transportă lipidele la ficat pentru a fi îndepărtate, scăzând concentrația lor  de la nivelul peretelui vascular. De aceea, colesterolul transportat de HDL (HDL-c) este considerat a fi colesterolul ”bun”. Creșterea concentrației de HDL-c (normal >40mg/dl, factor protector>60mg/dl) se asociază cu scăderea riscului de boală cardiovasculară. În general creșterea nivelului de HDL se corelează cu scăderea trigliceridelor și a fracțiunii VLDL.

Cu toate acestea, există câteva varibile ce trebuie luate în considerare. Nu există o recomandare pentru o limită superioară a HDL colesterolului, având în vedere că este considerat a fi „colesterolul bun”.

Prof. Eliano Navarese, directorul SIRIO Medicine explică:

„Este simplist să considerăm că un nivel crescut de HDL este benefic sănătății pentru că nu toate moleculele de HDL vor funcționa la fel. Ceea ce contează este funcționalitatea, nu cât mult este crescut. În anumite circumstanțe, cum este o infecție acută sau un proces inflamator cronic cum e artrita reumatoidă, HDL își shimbă conformația”

De exemplu, s-a dovedit că la persoanele care au un nivel crescut al proteinei C reactive în sânge după un infarct miocardic HDL-c este procesat diferit și își pierde efectul cardioprotector. De asemenea, un studiu recent realizat Universitatea de Medicină din Copenhaga a arătat ca nivelurile extrem de ridicate de HDL colesterol cresc mortalitatea cu 63% față un nivel normal al acestei substanțe.

Diferența dintre HDL și LDL Sursa foto – EntWellbeing

Ce sunt trigliceridele?

Sub denumirea generică de „grăsimi” întalnim atât colesterolul cât și trigliceridele. Ambele substanțe sunt lipide pe care le găsim în sânge, însă doar trigliceridele intră în categoria de grasimi.

Trigliceridele (TG) sunt lipide pe care la obținem direct din alimentație. Atunci când consumăm mai multe calorii decat e necesar, corpul convertește surplusul în TG, care reprezintă componenta pricipală a grăsimii corporale și o importantă sursă de energie. Ficatul sintetizează TG pornind de la glicerol și acizi grași. În funcție de tipul de acid gras conținut, acestea se împart în grasimi saturate, polinesaturate și mononesaturate.

Alimentele conțin proporții diferite de grăsimi saturate și nesaturate. Grăsimea animală, lactatele, dulciurile, produsele de patiserie conțin cele mai mari cantități de acizi grași saturați, sunt responsabili de creșterea nivelului plasmatic de LDL-c. Acizii grași nesaturați (care se găsesc în uleiuri vegetale, avocado, semințe, etc), în schimb, deși cresc și ei nivelul LDL-c, cresc în același timp și numărul de receptori LDL, având ca efect global scăderea colesterolului.

Care este diferența dintre TG și colesterol?

Trigliceridele sunt folosite pentru obținerea energiei în organism iar colesterolul este un component structural celular sau intră în compozitia unor substanțe cum sunt hormonii și acizii biliari.

Colesterolul este influențat de cantitatea de lipide ingerată, în timp ce trigliceridele depind de aportul total de calorii (chiar daca nu provin doar din lipide)

O dietă bogată în carbohidrați (mai multe de 60% din aportul energetic) e asociată cu o creștere a valorii trigliceridelor. Un indice de masă corporală mai mare de 28 și rezistența la insulină sunt factori de risc suplimentari pentru hipertrigliceridemia indusă de carbohidrați.

Întrebarea care se impune este – ce tip ce lipide este mai periculos atunci când se înregistrează un nivel crescut? Un nivel inadecvat al ambelor tipuri predispune la apariția bolii coronariene sau infarctului miocardic. Cu toate acestea, este mai greu să scazi nivelul de colesterol decât nivelul trigliceridelor. Având în vedere că trigliceridele depind de aportul exogen, o dietă cu un conținut scăzut de zahar și grăsimi reduce valoarea TG din sânge.

În cazul colesterolul, care are un mecanism endogen de producere, o dietă echilbrată nu garantează atingerea valorilor normale, în anumite cazuri fiind necesare medicamente. Astfel, se poate considera că trigliceridele constituie un semnal de alarmă că ceva nu funcționează în metabolismul lipidic, iar colesterolul este un indicator fidel al riscului de boală cardiovasculară.

Momente importante în „istoria” colesterolului

1758 – Dr. Francois Poulletier de La Salle a izolat pentru prima dată molecule de colesterol din calculi biliari

1838 – Louis Rene Lecanu a identificat pentru prima dată colesterolul în sânge

1927 – Wieland & Adolf Windaus au primit premiul Nobel pentru determinarea structurii chimice a colesterolului

1955 – John Gorman, fizician la Universitatea din California a separat lipoproteinele în LDL și HDL. A observat că în plasma oamenilor care au suferit de infarct miocardic se găsește un nivel crescut de LDL-c

1964 – Dr. Konrad Bloch și Feodor Lynen au primit premul Nobel pentru explicarea sintezei colesterolului și rolul enzimei HMG CoA reductaza.