INTERVIU. Profesorul Michael Houghton povestește cum a descoperit virusul hepatitic C
Virusul hepatitic C a intrat pe scena medicinei cu 28 de ani în urmă, când o echipă de cercetători a reușit, pentru prima dată, să identifice ”vinovatul” din spatele hepatitei non-A non-B. În aprilie 1989, Michael Houghton, Qui-Lim Choo și George Kuo de la Chiron Corporation, în colaborare cu Dr. D. Bradley de la Centers for Disease Control and Prevention au anunțat descoperirea virusul hepatitic C, și câțiva ani mai târziu, au dezvoltat un test de sânge care evidenția prezența virusului.
Profesorul Michael Houghton, în prezent Șeful Departamentului de Cercetare în Virusologie al Universității din Alberta explică etapele parcurse până la una dintre cele mai importante descoperiri biomedicale din ultimii 30 de ani – virusul hepatitic C.
- Domnule profesor Houghton, cum ați început cercetarea virusului hepatitic C?
Știam că este vorba de o altă boală, diferită de hepatita A și hepatita B. Nimeni cu cunoștea cauza, așa că era denumită hepatita non-A non-B. În anii ’70 și la începutul anilor ’80 a devenit din ce în ce mai clar faptul că era vorba despre un fel de virus, dar aceste lucruri se întâmplau înainte de apariția tehnologiilor moderne, cum este PCR. Noi nu aveam la dispoziție această tehnologie și nu aveam niciun fel de indiciu experimental cu privire la agentul propriu-zis, era ca și când am fi căutat acul în carul cu fân.
„Timp de 6-7 ani ne simțeam ca și când ne-am afla în fața unui zid și orice încercare făceam eșua. Practic bâjbâiam, ca și ceilalți, dar folosind tehnici de inginerie genetică și muncind din greu, am reușit până la urmă să găsim virusul pe care îl numim acum virusul hepatitic C.” – Prof. Michael Houghton
- A fost un moment de ”Evrika” în activitatea dumneavoastră de cercetare?
Răspunsul este nu. Nu a fost vorba de un singur moment. Eram obișnuiți cu găsirea clonelor moleculare, pe care le bănuiam că ar aparține virusului hepatitic C, dar, rând pe rând, după ce le testam, cădeau de pe listă. În cele din urmă am găsit o clonă, din regiunea 5-1-1 a miezului care a trecut la prima testare, la a doua… apoi am făcut și a treia, a patra, a cincea testare.
„Nu îmi venea să cred. Mă simțeam ca și când aș fi visat. Întrebarea care îmi umplea mintea, cu speranță, dar și cu neîncredere era: ”Oare chiar l-am găsit?” – Prof. Michael Houghton
Procesul prin care a fost descoperit virusul a fost gradual, iar profesorul Houghton menționeză că a avut constat parte de sprijin din partea dr. Qui-Lim Choo și dr. George Kuo. Împreună au indentificat și denumit noul virus. Un alt colaborator al său este Harvey J. Alter, Șeful Departamentului de Boli Infectioase din cadrul National Institutes of Health, care a observat încă de la mijlocul anilor ’70 că majoritatea cazurilor de hepatită post-transfuzională nu erau cauzate de virusurile hepatitice A sau B.
- În ce a constat colaborarea cu profesorul Alter?
Harvey Alter lucra la Institutul Național de Sănătate al SUA și era una dintre persoanele care au studiat hepatita non-A non-B. A urmărit pacienții care primeau transfuzii la Institutul Național de Sănătate și a observat că aceștia făceau o formă blândă de hepatită, dar care părea să persite pe tot parcursul vieții lor. Harvey a fost primul care a descoperit că este vorba despre o afecțiune cronică și a demonstrat că, în timp, cauzează afectarea gravă a ficatului.
Când am identificat virusul hepatitic C, după mai multe testări ale clonelor, probabil pe la testul cu numărul 5 sau 6, am testat un lot de mostre de la Harvey. Acel panel ajunsese la 40 de cercetători în anul precedent și niciunul nu reușise să spargă codul, ceea ce colegii mei și cu mine am reușit să facem, pentru prima dată. A fost un important pas înainte, care ne-a convins că suntem pe calea cea bună.
- Care a fost reacția comunității medicale atunci când ați anunțat descoperirea virusului hepatitic C?
Orice descoperire majoră trebuie să fie confirmată chiar de comunitatea medicală. După ce ne-am publicat descoperirea, în 1989, multe grupuri de oameni de știință din întreaga lume ne-au trimis probe de sânge de la pacienții lor și ne-au cerut să emitem un diagnostic, confirmând apoi faptul că am identificat corect cazurile de hepatită non A non-B. Așa că, destul de rapid, comunitatea medicală și laboratoarele din întreaga lume au recunoscut că am identificat virusul hepatitic C.
- Ați realizat, la momentul descoperirii virusului hepatitic C, impactul pe care îl va avea descoperirea dumneavoastră asupra sănătății publice?
Pe plan mondial, persoanele care primeau o transfuzie de sânge în anii ’70 și la începutul anilor ’80 aveau un risc de 5-10% de contactare a hepatitei non-A non-B. Iar netratată, după 20-30 de ani, mulți dintre acești pacienții sufereau de insuficiență hepatică în stadiu terminal sau de cancer hepatic. Eram conștienți de importanța medicală a subiectului și de aceea nu ne-am dat bătuți atâta timp. Știam că, dacă vom reuși să descoperim virusul, acest lucru va avea o importanță vitală pentru clinicieni, dar în primul rând pentru pacienți.
- După ce v-ați publicat descoperirea în 1989, în ce domeniu v-ați propus să vă continuați cercetarea?
După ce am descoperit virusul, în 1989, primul nostru obiectiv a fost să dezvoltăm un test de sânge care să le permită clinicienilor să diagnosticheze pacienții cu hepatită C. Testul nostru de sânge a permis protecția primitorilor de transfuzii de sânge. Apoi am început să identificăm ținte pentru dezvoltarea de medicamente. Am identificat polimeraza codificată de virus, o protează, în timp ce alte grupuri de cercetători au identificat o proteină 5a care este foarte importantă în ciclul de viață al virusului. Apoi laboratoarele de pretutindeni și companiile farmaceutice au depus eforturi enorme pentru a dezvolta medicamente care să țintească specific virusul. Din păcate a durat foarte mult, pentru că multe dintre aceste medicamente erau toxice pentru oameni.
„Dar acum, ne aflăm în această situație foarte favorabilă în care avem la dispoziție medicamente foarte potente care pot vindeca, teoretic, aproape orice persoană cu hepatită C. Următoarele două provocări în domeniu sunt să oferim medicamentul tuturor pacienților, ca și purtătorilor, înainte să ajungă la forme avansate de boală și să dezvoltăm un vaccin.” – Prof. Michael Houghton
Puteți urmări mai jos interviul cu profesorul Houghton: