Persoanele care iau cina târziu au un risc mai mare de diabet zaharat de tip 2, mai ales dacă sunt purtătorii unei anumite variante a genei care codifică receptorul de melatonină

  • Prevenție



Persoanele care consumă alimente cu puțin timp înainte de culcare, când nivelurile de melatonină sunt ridicate, au un risc mai mare de diabet zaharat de tip 2 (DZ2), mai ales dacă sunt purtătorii unei variante a genei MTNR1B (melatonin receptor-1b), care codifică receptorul pentru melatonină. Datele provin dintr-un studiu randomizat, realizat de Centrul pentru Medicină Genomică din cadrul Massachusetts General Hospital, Boston și Universitatea Murcia din Spania. Rezultatele sunt publicate în Diabetes Care.

Rezultatele studiului au implicații clinice dar și de sănătate publică importante. Peste 50% din europeni sunt purtători ai acestei variante genetice care crește riscul de DZ2. Testarea genetică pentru identificarea purtătorilor alelei de risc ar putea permite abordările preventive personalizate și intervenții țintite asupra comportamentelor. Autorii recomandă evitarea consumului de alimente cu cel puțin două ore și jumătate înainte de culcare.

abonare

Aceste date sunt importante pentru strategiile de prevenție a diabetului zaharat de tip 2, mai ales pentru categoriile vulnerabile.

  • Populațiile vestice care consumă cea mai mare cantitate de energie seara (40% din aportul zilnic)
  • Persoanele care lucrează în ture de noapte (care reprezintă 15-20% din populația activă)
  • Persoanele din anumite țări mediteraneene care au obiceiul de a mânca foarte târziu (cum este populația spaniolă, reprezentativă pentru acest studiu)
  • Persoanele care suferă de sindromul de alimentație nocturnă (Night-Eating-Syndrome), care afectează până la 5% din populație
  • Persoanele care folosesc suplimente cu melatonină.

 

Variantele genetice
Fiecare genă se află într-un anumit locus (o localizare specifică pe cromozom), în două copii, moștenite de la fiecare părinte. Aceste copii nu sunt neapărat la fel. O genă poate avea mai multe forme numite alele, care pot determina caracteristici fenotipice diferite. Dacă cele două alele sunt identice, persoana este homozigotă iar dacă cele două sunt diferite este heterozigot Sursa – NIH

Melatonina este un neurohormon eliberat în timpul nopții care controlează ritmul circadian (valorile melatoniei cresc cu două ore înainte de culcare). De asemenea, melatonina joacă un rol important în controlul metabolismului glucidic. Gena MTNR1B codifică unul dintre receptorii pentru melatonină, MT2, care este exprimat în mai multe țesuturi printre care și pancreasul. Studiile de asociere la nivelul întregului genom (GWAS) au identificat de-a lungul timpului peste 150 de alele de risc, ce cresc susceptibilitatea la DZ tip 2. Alela de risc MTNR1B G are unul dintre cele mai puternice efecte adverse asupra secreției de insulină, sensibilității la insulină și toleranței la glucoză.

Diabet zaharat, melatonina si metabolismul glucidic

Scopul noului studiu a fost evaluarea rolului polimorfismelor receptorului MTNR1B în controlul glicemic, într-o populație vulnerabilă, la care în mod regulat consumul de alimente coincide cu valori ridicate ale melatoninei. Au fost incluși 845 de adulți sănătoși, cu vârste cuprinse între 18 și 70 ani, din cadrul cohortei ONTIME-MT( MTNR1B SNP*Food Timing Interaction on Glucose Control). Făcând parte din populația spaniolă, aceștia au obiceiul de a consuma cina târziu ( în medie la ora 21:30). La începutul studiului s-a analizat comportamentul alimentar, orele de somn și de trezire și s-a realizat testarea genetică pentru  MTNR1B. 50% aveau alele normale (genotipul CC), iar restul aveau cel puțin o copie a alelei G (40% aveau genotipul CG, iar 10% aveau genotipul GG).

Ulterior, fiecare participant a urmat o perioadă de post (timp de 8 ore nu au mâncat nimic) iar apoi, în următoarele două zile au urmat două teste de toleranță la glucoză. În prima zi au făcut testul cu o oră înainte de somn (simulând o cină târzie), iar a doua zi cu 4 ore înainte de somn. Valorile ridicate ale melatoninei și consumul crescut de carbohidrați modifică toleranța la glucoză, mai ales la purtătorii alelei MTNR1B G.

  • Toți participanții au avut valori mai mare ale glicemiei după ce au consumat alimentele mai târziu, însă cele mai mari valori s-au înregistrat la cei cu genotip la risc.
  • Valorile maxime s-au obținut la homozigoți (genotipul GG), care înregistrează și cea mai mică producție de insulină.
  • Valorile serice ale melatoniei au fost de 3,5 ori mai mari la cei care consumă alimente imediat înainte de culcare.

Sunt necesare suplimentare pentru a se evalua dacă persoanele care consumă cina mai devreme obțin un control glicemic mai bun pe termen lung și astfel poate scădea riscul de DZ de tip 2, mai ales la purtătorii alelei de risc. De asemenea, studiul nu a inclus persoane cu diabet zaharat, astfel încât sunt necesare cercetări ulterioare pentru înțelegerea interacțiunii dintre obiceiurile alimentare, variația genetică și mecanismele în care e implicată melatonina.

Citește și