Cele 150 de minute de activitate fizică moderată sau intensă recomandate săptămânal sunt asociate cu o reducere a riscului de boli cardiovasculare, însă beneficiul observat este relativ modest, de aproximativ 8-9%. Pentru o reducere a riscului cu peste 30%, ar putea fi necesare aproximativ 560-610 minute de activitate fizică pe săptămână, potrivit unui nou studiu publicat în British Journal of Sports Medicine. Rezultatele indică, de asemenea, că nivelul de fitness cardiorespirator ar putea fi utilizat pentru personalizarea recomandărilor privind activitatea fizică.
În prezent, recomandările de sănătate publică stabilesc pentru adulți un prag de cel puțin 150 de minute pe săptămână de activitate fizică moderată sau viguroasă. Această valoare este asociată cu beneficii cardiovasculare demonstrate, însă nu ia în considerare faptul că aceeași cantitate de mișcare poate avea efecte diferite de la o persoană la alta.
Una dintre variabilele care ar putea explica aceste diferențe este fitnessul cardiorespirator, adică abilitatea sistemelor cardiovascular și respirator de a furniza oxigen organismului în timpul efortului. Acesta este evaluat frecvent prin VO₂max și reprezintă un predictor important al sănătății cardiovasculare.
Fitnessul cardiorespirator nu reflectă însă exclusiv cât de activă este o persoană. El este influențat și de factori genetici și de răspunsul individual la antrenament. Din acest motiv, cercetătorii au investigat activitatea fizică și fitnessul cardiorespirator împreună, în loc să le analizeze separat.
Studiul a inclus 17.088 de participanți din UK Biobank, fără boli cardiovasculare la momentul includerii în analiză.
Activitatea fizică a fost evaluată obiectiv cu ajutorul unor accelerometre purtate la încheietura mâinii timp de șapte zile. Astfel, cercetătorii au putut estima numărul de minute săptămânale petrecute în activitate fizică moderată sau viguroasă, evitând o parte dintre limitările asociate chestionarelor bazate pe auto-raportare. Fitnessul cardiorespirator a fost estimat printr-un test de efort submaximal pe bicicletă și exprimat prin VO₂max.
Participanții au fost urmăriți timp de aproape opt ani, perioadă în care au fost înregistrate 1.233 de evenimente cardiovasculare: 874 cazuri de fibrilație atrială, 156 infarcte miocardice, 111 cazuri de insuficiență cardiacă și 92 de accidente vasculare cerebrale.
Analiza a identificat o relație neliniară semnificativă între cantitatea de activitate fizică, fitnessul cardiorespirator și riscul cardiovascular. Cu alte cuvinte, beneficiul obținut prin creșterea activității fizice depinde într-o anumită măsură și de nivelul de fitness al persoanei.
150 de minute pe săptămână rămân un obiectiv important, dar nu reprezintă beneficiul maxim
Persoanele care efectuau aproximativ 150 de minute de activitate fizică moderată sau intensă pe săptămână aveau un risc cardiovascular cu aproximativ 8-9% mai redus comparativ cu persoanele sedentare cu același nivel de fitness.
Efectul a fost relativ constant indiferent dacă participanții aveau un fitness cardiorespirator redus, moderat sau ridicat. Astfel, autorii subliniază că pragul actual de 150 de minute rămâne o recomandare relevantă și aplicabilă la nivelul întregii populații.
Diferențele au devenit însă mai evidente atunci când cercetătorii au estimat cantitatea de activitate necesară pentru atingerea unor reduceri mai mari ale riscului.
Pentru o scădere a riscului cardiovascular cu aproximativ 20%, modelele au indicat necesitatea a aproximativ 340-370 de minute de activitate fizică pe săptămână.
Pentru o reducere cu aproximativ 30%, nivelul estimat a crescut la 560-610 minute pe săptămână, adică aproximativ de trei până la patru ori mai mult decât recomandarea minimă actuală. Persoanele cu un nivel redus de fitness necesitau în general ceva mai multă activitate pentru a obține același beneficiu relativ ca cele cu un fitness ridicat.
Aceasta nu înseamnă însă că recomandarea actuală ar trebui înlocuită cu un obiectiv de 600 de minute pe săptămână. Autorii fac o distincție între nivelul minim de activitate care oferă o protecție cardiovasculară demonstrabilă și cantitatea asociată în model cu un beneficiu suplimentar.
De altfel, doar aproximativ 11,6% dintre participanții analizați efectuau cel puțin 560 de minute de activitate moderată sau viguroasă pe săptămână, ceea ce arată că acesta este un obiectiv dificil de atins pentru o mare parte a populației.
Fitnessul cardiorespirator aduce informații suplimentare față de numărul de minute de mișcare
Un alt rezultat important este că fitnessul cardiorespirator pare să ofere o anumită protecție cardiovasculară independentă de cantitatea de activitate fizică.
După ce cercetătorii au estimat nivelul de fitness care ar fi fost de așteptat pe baza activității fizice și a altor caracteristici individuale, un VO₂max mai ridicat decât cel anticipat a rămas asociat cu un risc cardiovascular mai scăzut. Pentru fiecare creștere cu 5 ml/kg/min a acestei componente „suplimentare” a fitnessului, riscul a fost cu aproximativ 10% mai redus.
Rezultatele susțin astfel ideea că numărul de minute de activitate fizică și nivelul de fitness nu sunt informații interschimbabile. O persoană poate avea un anumit volum de activitate, dar o capacitate cardiorespiratorie mai mare sau mai mică în funcție de particularitățile fiziologice și de răspunsul la antrenament.
Analiza genetică sugerează un posibil rol independent al fitnessului în insuficiența cardiacă
Studiul a inclus și o analiză prin randomizare mendeliană, metodă care utilizează variante genetice asociate cu anumite caracteristici pentru a investiga dacă relațiile observate epidemiologic pot fi compatibile cu un efect cauzal.
Un fitness cardiorespirator mai ridicat, estimat prin variante genetice asociate acestuia, a fost asociat cu un risc cu 21% mai redus de insuficiență cardiacă. Pentru fibrilația atrială a fost observată o tendință către protecție, însă rezultatele nu au fost suficient de precise pentru concluzii definitive.
În schimb, dovezile genetice privind activitatea fizică au fost mai slabe și mai puțin consistente. Autorii atrag atenția că acest lucru nu demonstrează lipsa unui efect al activității fizice, deoarece comportamentele complexe precum mișcarea sunt dificil de analizat prin randomizare mendeliană, iar variantele genetice disponibile explică doar o mică parte din diferențele dintre persoane.
De la recomandări universale la prescrierea personalizată a activității fizice?
Rezultatele sugerează un posibil model în două etape. Atingerea celor 150 de minute săptămânale este asociată cu beneficii cardiovasculare indiferent de nivelul de fitness. În practica medicală, în schimb, evaluarea fitnessului cardiorespirator ar putea permite stabilirea unor obiective mai individualizate pentru persoanele care doresc să obțină o reducere suplimentară a riscului.
Autorii propun chiar o matrice care estimează numărul de minute de activitate fizică necesare pentru reduceri de 10%, 20% sau 30% ale riscului, în funcție de nivelul VO₂max. Această abordare ar putea transforma recomandarea generică de „150 de minute pe săptămână” într-o formă mai apropiată de prescrierea personalizată a exercițiului fizic.
Rezultatele trebuie însă interpretate cu prudență. Din peste 103.000 de participanți UK Biobank cu date de accelerometrie, numai aproximativ 17.000 au îndeplinit toate criteriile necesare analizei, ceea ce poate favoriza selectarea unor persoane mai sănătoase și mai active decât populația generală. VO₂max a fost estimat, nu măsurat direct prin analiza gazelor respiratorii, iar activitatea fizică și fitnessul au fost evaluate la un singur moment. În plus, studiul este în principal observațional și nu poate elimina complet influența altor factori asupra relațiilor identificate.
Autorii consideră necesare studii clinice randomizate care să testeze dacă volumele foarte mari de activitate sugerate de modele sunt fezabile și sigure, mai ales în cazul persoanelor vârstnice, precum și cercetări pe populații cu origini ancestrale diverse.
În ansamblu, rezultatele nu contrazic recomandarea actuală de 150 de minute de activitate fizică pe săptămână, ci sugerează că aceasta ar trebui privită ca un prag minim pentru protecția cardiovasculară, nu neapărat ca nivelul la care beneficiile sunt maxime.
Acest material a fost realizat cu sprijinul inteligenței artificiale și revizuit editorial de echipa Raportuldegardă.ro.