STUDIU. Expunerea la plastic, asociată cu peste 13% din decesele cardiovasculare la nivel mondial
Un studiu recent, publicat în jurnalul Lancet eBioMedicine, arată cum expunerea zilnică la anumiți compuși plastici găsiți în obiecte de uz casnic sau produse cosmetice se asociază cu creșterea riscului de mortalitate din cauze cardiovasculare. Conform rezultatelor, în 2018, expunerea la ftalați de tipul DEHP a contribuit la peste 356.000 de decese la nivel global, în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 55 și 64 de ani, reprezentând peste 13% din totalul deceselor de cauză cardiovasculară.
Cel mai mare impact, trei sferturi din totalul deceselor, a fost observat în Asia de Sud, Orientul Mijlociu și zona Pacificului, arii geografice pe teritoriul cărora industriile producției de plastic și de gestionare a deșeurilor sunt în curs de dezvoltare, fără reglementări sau restricții de fabricație care să pună pe primul loc sănătatea populației. În India s-a înregistrat cel mai mare număr de decese, peste 103.000, urmată imediat de China și Indonezia.
Expunerea la polimerii utilizați în materialele plastice și la aditivii care se adaugă în compoziția lor, poate reprezenta un risc pentru sănătatea noastră cardiovasculară. Problema apare în momentul în care aceste substanțe se descompun, deoarece eliberează niște particule microscopice, foarte ușor de înghițit. Studii anterioare au asociat expunerea la astfel de particule cu creșterea riscului de a dezvolta o gamă largă de afecțiuni: de la obezitate până la infertilitate și cancer.
Ftalații de tip DEHP sunt utilizați, de obicei, pentru a obține materiale plastice din PVC mai moi și mai flexibile. Cel mai adesea îi întâlnim în obiecte de uz casnic, precum caserolele de plastic pentru depozitarea mâncării, produse cosmetice, echipamente medicale etc. Când particulele descompuse intră în contact cu organismul uman, produc un răspuns inflamator la nivelul arterelor inimii, ceea ce, cu timpul, crește riscul de a experimenta infarct miocardic sau accident vascular cerebral (AVC).
”Este evident ce state poartă povara unui risc cardiovascular crescut din cauza ftalaților. Rezultatele noastre subliniază o nevoie urgentă de a implementa reglementări la nivel global, pentru a reduce expunerea la acești compuși toxici, în special în zonele cele mai afectate de industrializarea rapidă și consumul de plastic. Analiza nu afirmă că ftalații de tipul DEHP de sine stătători ar putea cauza afecțiuni cardiovasculare, iar riscul crescut de deces nu a luat în calcul și alte tipuri de ftalați. Povara deceselor din cauze cardiovasculare asociată expunerii la acești compuși chimici este probabil mult mai mare” – afirmă Dr. Leonardo Trasande, Profesor de Pediatrie în cadrul NYU Grossman School of Medicine.
Pentru a estima povara expunerii la DEHP, cercetătorii au folosit date medicale de la Health Metrics and Evaluation (IHME) și date de mediu, provenind din zeci de sondaje populaționale. Riscul expunerii la DEHP asupra sănătății cardiovasculare nu a fost evidențiat doar în țările cu industrii ale plasticului și gestionării deșeurilor în curs de dezvoltare, ci și în statele cu populație îmbătrânită. În total, în 2018, au fost înregistrate 356,238 de decese din cauze cardiovasculare, asociate expunerii la ftalați de tipul DEHP. Un procent de 73% din totalul acestor decese s-a înregistrat în Asia de Sud, Asia de Est, Orientul Mijlociu și zona Pacifică.
Citește și:
- Noua metodologie UE pentru măsurarea microplasticelor în apa potabilă
- Apa îmbuteliată conține de până la 100 de ori mai multe microplastice decât se estima. Efectele asupra sănătății, incerte
- Prezența microplasticelor în mediu favorizează apariția bacteriilor rezistente la antibiotice