STUDIU. Apa îmbuteliată conține de până la 100 de ori mai multe microplastice decât se estima. Efectele asupra sănătății, incerte
Invenția și utilizarea plasticului de către om datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, devenind o parte importantă a revoluției științifice și tehnologice de la începutul secolului XX. Primul plastic complet sintetic a fost fenol-formaldehida, inventat de Leo Baekeland în 1907. Era un material izolant electric și termic, fiind folosită într-o mare varietate de produse, inclusiv în mânerele ustensilelor de bucătărie, în carcasele aparatelor radio și telefonice, în bijuterii, și așa mai departe. Înainte de baquelită, existau și alte forme de materiale asemănătoare plasticului, dar acestea erau de obicei derivate din surse naturale.
De atunci însă, odată cu automatizarea și evoluția tehnologică fără precedent, există cel puțin 20 de clase mari de plastic utilizate la scară largă (ex. PE, PET, PVC, PU etc.). Astfel, plasticul a devenit omniprezent în lucrurile pe care le folosim zilnic și, mai rapid decât era omenirea pregătită, s-a infiltrat și în tot ceea ce bem, mâncăm și respirăm, sub formă de microplastic și nanoplastic.
- Microplasticele sunt fragmente plastice de sub 5 milimetri și se formează prin descompunerea treptată a obiectelor de plastic mai mari sub influența factorilor de mediu, cum ar fi lumina solară, vântul și acțiunea mecanică. Microplasticele sunt create și intenționat, pentru a fi folosite în cosmetice sau în produse de curățare.
- Nanoplasticele sunt și mai mici, cu dimensiuni de sub 1 micrometru (sau 1.000 de nanometri) – reprezintă o etapă și mai avansată de fragmentare a plasticelor. Nanoplasticele pot trece mai ușor în organismele vii, inclusiv la om, și pot circula prin sânge, ajungând în diverse organe, inclusiv la inimă și creier. Sunt potențial mai periculoase decât microplasticele, deoarece pot interacționa direct cu țesuturile biologice la nivel celular sau molecular. Mai mult, studii anterioare au demonstrat că acestea pot trece prin placentă la făt.
Un studiu recent publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences, condus de o echipă de la Universitatea Columbia, arată că există o cantitate mult mai mare de nanoplastice în apa îmbuteliată în PET-uri decât se credea anterior. În medie, fiecare litru de apă îmbuteliată conținea aproximativ 240.000 de fragmente detectabile de plastic, o cantitate de 10 până la 100 de ori mai mare decât estimările anterioare, care se bazau în principal pe particulele de microplastic de dimensiuni mai mari.
Studiul a utilizat o tehnică numită microscopie cu scattering Raman stimulat, inventată de unul dintre autorii studiului. Această metodă implică sondarea probelor cu două lasere, simultan, reglate pentru anumite molecule. Prin țintirea a șapte tipuri comune de plastic și folosind un algoritm bazat pe date, cercetătorii au reușit să identifice și să numere particulele individuale de nanoplastic.
În testele efectuate pe trei mărci populare de apă îmbuteliată din Statele Unite, au fost găsite între 110.000 și 370.000 de particule de plastic pe litru, 90% dintre acestea fiind nanoplastice. Aceste particule nu proveneau doar din materialul PET al sticlelor, ci și din poliamidă, probabil din filtrele de plastic utilizate în procesele de purificare a apei. Alte tipuri de plastic identificate au inclus polistirenul, clorura de polivinil și metacrilatul de polimetil, toate utilizate în procese industriale.
Însă cele șapte tipuri de plastic identificate au reprezentat doar aproximativ 10% din toate nanoparticulele prezente în probele de apă, restul de 90% au fost greu de identificat, însă printre ele ar putea să mai fie particule de plastic.
Cercetarea va fi extinsă dincolo de apa îmbuteliată, cu investigații planificate asupra apei de la robinet, zăpezii din Antarctica și a apelor uzate provenite din spălarea rufelor, care eliberează milioane de microplastice și nanoplastice.
Reglementări internaționale?
Până în prezent, nu există reglementări universale privind concentrația de microplastice din apa potabilă. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a solicitat în trecut cercetări extinse despre microplastice din apa potabilă, inclusiv evaluarea riscurilor potențiale pentru sănătate. În 2019, OMS a publicat un raport preliminar în care sugera că, bazându-se pe informațiile disponibile la acel moment, microplasticele din apa de băut nu reprezintă un risc semnificativ pentru sănătatea umană. Cu toate acestea, raportul a subliniat necesitatea efectuării de cercetări suplimentare pentru a înțelege mai bine expunerea umană la microplastice și potențialele efecte. Mai mult, avertiza că particulele cu dimensiuni de sub 10 micrometri prezintă cel mai mare risc biologic.
Unele țări au început să analizeze această problemă și să stabilească propriile lor linii directoare sau standarde. De exemplu, Uniunea Europeană a inclus microplasticele în reglementările privind calitatea apei potabile și monitorizează cercetările în domeniu pentru a actualiza standardele dacă este necesar. Directiva UE 2020/2184 privind calitatea apei destinate consumului uman, revizuită, a intrat în vigoare la 12 ianuarie 2021, stabilindu-se un interval de doi ani în care statele membre ar fi trebuit să o transpună în legislația proprie.
Citește și:
- Zero poluare: Directiva UE privind îmbunătățirea calității și accesului la apă potabilă. Unde se află România
- STUDIU. Expunerea la factorii poluanți din sol și apă determină creșterea riscului de afecțiuni cardiovasculare
- Apel pentru reducerea poluării atmosferice, un factor de risc important în apariția bolilor cardiovasculare. Care sunt recomandările societăților internaționale de cardiologie?