O nouă aplicație a dispozitivului Alexa în medicină: notificări pentru administrarea optimă a tratamentului

  • Medicina digitală



Amazon lansează o nouă opțiune pentru dispozitivul Alexa, acesta putând fi utilizat acum pentru a aminti utilizatorilor când trebuie să-și ia medicamentele și ce tip de medicament corespunde unei anumite ore.

Mai mult decât atât, Alexa va putea solicita suplimentarea rețetei, direct farmaciei la care este conectat utilizatorul. În acest fel, dacă își dovedește eficiența și aplicabilitatea în viitor, dispozitivul ar putea fi integrat în programe de tratament.

abonare

În dezvoltarea acestei inițiative Amazon lucrează în parteneriat cu Omnicell, iar pentru moment, noile opțiuni sunt disponibile numai clienților Giant Eagle Pharmacy. Aceștia își conectează contul cu dispozitivul, urmând să-și creeze un profil vocal prin intermediul căruia Alexa va recunoaște persoana cu care vorbește. În plus, utilizatorii își vor seta și o parolă pentru a avea un nivel superior de securitate.

amazon_alexa_optiuni_medicina_digitala
Alexa va ajuta utilizatorul să revizuiască prescripția medicală, iar atunci când sună o alarmă îi va spune exact ce medicament trebuie să ia.

„Credem că această opțiune nouă pentru Alexa va ajuta la simplificarea modului în care oamenii își manageriază medicația, făcându-i să nu se mai streseze continuu legat de ce medicamente au luat în ziua respectivă sau ce mai trebuie să ia” – afirmă Rachel Jiang, Directorul departamentului Alexa Health & Wellness.

Odată ce contul este configurat, utilizatorii pot afirma următoarele fraze:

  • Alexa, manage my medication! (Alexa, ocupă-te de medicamentele mele.)
  • Alexa, refill my prescription! (Alexa, suplimentează-mi rețeta.)
  • Alexa, what medication am I supposed to take right now? (Alexa, ce medicament trebuie să iau acum?)

În momentul în care utilizatorul cere dispozitivului să-i managerieze medicația, acesta va putea începe să își seteze alarme, remindere la orele la care trebuie luat tratamentul. Alexa va ajuta utilizatorul să revizuiască prescripția medicală, iar atunci când sună o alarmă îi va spune exact ce medicament trebuie să ia.

„Dorim să ușurăm utilizatorilor accesul la informație și la necesitățile legate de sănătate, în același timp în care asigurăm intimitatea și siguranța datelor lor personale” – continuă Rachel Jiang.

Pentru început, aceste opțiuni vor fi limitate la numai o singură farmacie regională, pentru a putea monitoriza mai ușor cât de eficientă este această inițiativă și cât de bine ar putea fi integrat un astfel de sistem într-un program de tratament.

Citește și: