INFOGRAFIC: A patra direcție strategică OMS pentru eliminarea hepatitelor virale

  • Eliminare Hepatita C



Planul propus de către Organizația Mondială a Sănătății, în vederea eradicării hepatitei virale până în anul 2030, este structurat pe 5 direcții, fiecare descriind etapele ce trebuie urmate în vederea atingerii scopului.

  • Prima direcție urmărește crearea unui sistem strategic de comunicare asupra bolii;
  • A doua direcție vizează modul de implementare a strategiei propriu-zise;
  • A treia direcție evidențiază viziunea globală, scopurile și acțiunile țintite.
  • A patra direcție enumeră și descrie toate cele 5 direcții strategice.
  • A cincea direcție urmărește parteneriatele și structurile de conducere capabile să asigure continuitatea planului.

Direcția I – Informarea pentru acțiunea țintită

abonare

Fiecare țară ar trebui să aibă o bază de date care să înglobeze situația fiecărui pacient care suferă de o infecție cu unul dintre virusurile hepatitice. Acest lucru va face posibilă cunoașterea situației în care se află acea populație și va permite prioritizarea măsurilor ce trebuie implementate. După colectarea datelor despre pacienți, ar trebui stabilit un program național care să gestioneze bugetul alocat, sarcinile instituțiilor și să asigure resursele necesare pentru continuarea acțiunii.

Direcția II – Intervenția pentru impact

Pachetul de intervenție ar trebui să conțină următoarele elemente:

  • vaccinare (pentru hepatita B, iar unde este cazul – hepatita A și E)
  • precauții la injectare și transfuzii
  • prevenția transmiterii mamă – copil și tratamentul pentru hepatita cronică B și C

Direcția III – Asigurarea egalității

Situația materială precară, apartenența la o minoritate, probleme de sănătate mintală și altele sunt principalii factori care conduc la un risc crescut de contact al virusurilor hepatitice. Asigurarea egalității presupune definirea tipurilor de populație, raportate la locul în care trăiesc și își desfășoară activitatea.

Direcția IV – Finanțarea sustenabilității

Deoarece această finanțare nu poate fi acoperită în totalitate de către sistemul național de sănătate, este nevoie de găsirea unor surse exterioare care să vină în ajutor. Astfel de surse sunt: strângerile de fonduri, taxe suplimentare, negocieri eficiente cu companiile care livrează tratament sau servicii de sănătate.

Direcția V – Inovația în accelerarea procesului de vindecare

Pentru a putea duce la bun sfârșit Planul de eradicare a hepatitelor virale, este nevoie de o permanentă inovație în procesul de vindecare. OMS se angajează să ofere noi posibilități tuturor statelor și să elibereze ghiduri. Statele au obligația să rămână constant informate și să urmărească fiecare îmbunătățire adusă, fie că aceasta este aplicabilă imediat sau în timp.

Alte infografice despre hepatita C: