Canalul Youtube Raportul de gardă
Rolul educației pentru sănătate în medicina personlizată

#AHA18. Expunerea cronică la zgomote puternice, asociată cu triplarea riscului de infarct sau accident vascular cerebral

mm
12 Nov 2018
337 Views

Niveluri crescute de zgomot ambiental, precum cele produse de autostrăzi sau aeroporturi, au un efect de creștere a riscului cardiovascular. Un nou studiu prezentat în cadrul Sesiunilor Științifice ale Asociației Americane a Inimii (AHA) 2018 propune un mecanism al acestei asocieri- stimularea amigdalei (regiune a creierului implicată în răspunsul la stres) are drept efect în final inflamația arterelor, un factor de risc cardiovascular cunoscut. 

„Pacienții și medicii acestora ar trebui să ia în considerare expunerea cronică la zgomote puternice atunci când evaluează riscul cardiovascular și ar putea dori să ia măsuri pentru a minimiza sau atenua astfel de expuneri cronice”- Dr. Azar Radfar, autor principal, Spitalul Massachusetts General, Boston, SUA.

Persoanele cu cel mai mare nivel de expunere la zgomot au avut un grad de activare amigdaliană și de inflamație arterială mai ridicat. Față de cei cu expunere mai mică la zgomot, au avut un risc de 3 ori mai mare de a suferi un infarct miocardic acut, accident vascular cerebral sau alt eveniment cardiovascular major. Acest risc a fost independent de alți factori cardiovasculari și de mediu, precum poluarea, colesterolul crescut, fumatul sau diabetul zaharat.

abonare

Studiul a inclus 499 de persoane (vârstă medie de 56 ani) fără boală cardiovasculară sau cancer la începutul perioadei de urmărire de 5 ani. În acest timp au fost înregistrate 40 de evenimente cardiovasculare. Participanții fost investigați imagistic prin tomografie cu emisie de pozitroni și tomografie computerizată a creierului și vaselor de sânge, iar pentru a cuantifica expunerea la zgomot au fost folosite date estimative ale Hărții Zgomotului Aviatic și al Autostrăzilor al Departamentului de Transport, pe baza adresei de domiciliu a participanților.

Chiar dacă studiul sugerează posibilitatea considerării expunerii cronice la zgomote puternice ca factor de risc cardiovascular, sunt necesare studii suplimentare pentru a determina dacă o reducere a expunerii va putea reduce în mod semnificativ apariția evenimentelor cardiovasculare.

Citește și:

Sursă imagine feature: American Heart Association.

Leave a Comment

Your email address will not be published.