#ASCO2017: Medicina translațională pentru viitorul terapiei imuno-oncologice

  • Imuno-oncologia



În timpul  #ASCO2017 , compania farmaceutică Bristol-Myers Squibb (BMS) a prezentat într-un eveniment media viziunea acesteia despre viitorul terapiei cancerului, subliniind necesitatea unei strânse colaborări între diferite centre de cercetare științifică din toată lumea.

“Soluția pentru puzzle-ul cancerului nu va veni de la un singur cercetător sau de la o singură echipă. Va veni dintr-un efort al colaborării întregului domeniu” , spune Dr. Tom J. Lynch Jr, director științific la Bristol-Myers Squibb

Conform BMS, colaborarea dintre diferite centre de cercetare științifică, instituții guvernamentale și alti parteneri din industrie ar putea fi cheia spre descoperirea următoarei generații de compuși imumo-oncologici.

abonare

BMS este implicat în mod activ în cercetarile privind medicina translaționala cu scopul de a înțelege biologia tumorală  și de a identifica acei pacienți care pot beneficia cu succes de tratament imuno-oncologic. Medicina translațională constă în analizarea probelor clinice și a modelelor preclinice pentru a putea permite o cercetare clinică mai aprofundată în domeniul științific.

Colaborarea BMS cu diferite companii a condus la obținerea unor rezultate promițătoare în domeniul imuno-oncologiei și a medicinei translaționale. În acest sens s-a dezvoltat Rețeaua internațională de imuno-oncologie (II-ON) formată din cercetători din 15 centre de cercetare științifică proveniți din diferite părți ale lumii: Europa, Statele Unite ale Americii, Japonia, Australia, etc. Principale aspecte care au stat la baza acestei colaborări au vizat descoperirea de noi terapii imuno-oncologice, studierea mecanismelor dobândirii rezistenței tumorale, dar și identificarea acelor grupuri de pacienți la care administrarea noilor combinații terapeutice poate avea rezultate sporite prin creșterea răspunsului anti-tumoral utilizând mecanisme complementare de acțiune.

Din activitatea II-ON au rezultat numeroase lucrări științifice, fiind în dezvoltare peste 50 de proiecte menite să aducă un răspuns la multe dintre întrebările din acest domeniu.

“Progresele realizate până astăzi în domeniul imuno-oncologiei sunt rezultatul eforturilor combinate ale mai multor oameni de știință, cercetători academici, clinicieni și pacienți care au participat în studiile clinice” – Dr. Tom J. Lynch Jr.

O altă colaborare extrem de importantă este cea cu Institutul Parker Pentru Imunoterapia Cancerului,  unde numeroase echipe interdisciplinare lucrează pentru a răspunde la întrebările-cheie și pentru a înțelege mai bine interacțiunea dintre sistemul imunitar și cancer, astfel încât fiecare pacient să beneficieze de tratamentul potrivit la momentul potrivit.

Cercetătorii continuă să investigheze rolul PD-L1, încărcătura mutațională a tumorilor și semnăturile genetice ale inflamației tumorale, precum și alți biomarkeri cu rol predictiv pentru a anticipa mai bine beneficiile abordărilor actuale și viitoare. În prezent, PD-L1 este unul dintre cei mai cercetați biomarkeri imuni, acesta fiind exprimat atât pe suprafața celulelor sănătoase cât și a celulelor tumorale. Mecanismul de acțiune al PD-L1 constă în inhibarea activării limfocitului T, inhibare realizată prin blocarea receptorului PD-1 de pe suprafața limfocitului T de către PD-L1 exprimat pe suprafața celulei tumorale.

S-a constatat că există o mare variație în ceea ce privește nivelurile de expresie ale PD-L1, fapt ce explică de ce în anumite tipuri de cancere, cum ar fi melanomul, cancerul renal și cancerul bronho-pulmonar non-microcelular există o supraexpresie a PD-L1.

Sursă foto:http: www.parkerici.org

Alte detalii despre conferința  Bristol-Myers Squibb găsiți aici: http://viitorul-imuno-oncologiei-cancerele-reci-tumori-calde/