#ERSCongress. 74% din pacienții cu astm eozinofilic sever în al doilea an de tratament cu benralizumab nu au avut exacerbări

  • Acces la inovație
  • Biotehnologie



Rezultatele studiului de extensie de faza III BORA asupra siguranței și eficacității pe termen lung a Fasenra (benralizumab) ca tratament suplimentar pentru controlul astmului eozinofilic sever au fost prezentate de AstraZeneca în cadrul Congresului Societății Europene de Boli Respiratorii, Paris, 2018.

Cei 1926 de participanți au fost recrutați din cei care au completat studiile SIROCCO sau CALIMA. În cadrul BORA, fostul grup placebo a fost rerandomizat pentru a primi tratament timp de un an, fie la 4 săptămâni, fie la 8 săptămâni. Grupurile de tratament și-au menținut frecvența de administrare a 30 mg benralizumab subcutan. Obiectiv principal al studiului a fost siguranța pe termen lung. Obiectivele secundare au urmărit eficiența.

abonare

Rezultatele principale ale studiului au fost:

  • 74% din pacienții cu o valoarea bazală a eozinofilelor sangvine peste 300/ microL ce au continuat să primească Fansera la 8 săptămâni nu au avut exacerbări în al doilea an de tratament (65%, respectiv 66% din pacienții tratați din studiile SIROCCO și CALIMA nu au avut exacerbări față de 49% din grupul placebo)
  • Îmbunătățirea funcției pulmonare, controlul astmului și scorurile de calitate a vieții s-au îmbunătățit pentru fostul grup placebo și s-au menținut pentru cei care au continuat tratamentul
  • Depleția eozinofilică aproape completă s-a menținut pentru cei care au continuat tratamentul
  • Profilul de siguranță a fost similar cu cel din studiile anterioare
  • Cele mai comune reacții adverse declarate (>5%) au fost infecții de tract respirator superior, agravarea astmului, cefalee, bronșită și sinuzită acută.

Ce este astmul astmul sever eozinofilic?
Astmul afectează la nivel global aproximativ 339 milioane de oameni. Până la 10% din aceștia au astm sever, care nu poate fi controlat prin doze mari de medicamente de control ale astmului. Acesta poate necesita tratament corticosteroid oral cronic. 50% din costurile determinate de astm sunt pe seama acestor 10% din pacienți.

Această boală poate duce la dependența de corticosteroizi orali. Aceasta determină efecte adverse severe pe termen scurt și lung, precum creștere în greutate, diabet, osteoporoză, glaucom, anxietate, depresie, boală cardiovasculară și imunosupresie.

Astmul sever este o condiție debilitantă și potențial fatală. Este caracterizată de exacerbări frecvente și limitări semnificative ale funcției pulmonare și ale calității vieții.

Fenotipul eozinofilic al astmului include o creștere a valorii bazele a eozinofilelor sangvine, exacerbări mai frecvente, utilizarea cronică a terapiei corticosteroide orale și un istoric de polipoză nazală. Eozinofilele sunt celule albe, parte a sistemului imun normal. Se găsesc în număr crescut în aproximativ jumătate dintre tipurile de astm, în special cel extrinsec (alergic) și cel cu debut în copilărie. Caracteristici clinice ale astmului sever eozinofilic pot fi folosite ca markeri de eficacitate ai tratamentului țintit.

Ce este benralizumab?

Benralizumab, produs de AstraZeneca, este un anticorp monoclonal îndreptat împotriva subunității alfa a receptorului pentru interleukina 5 – IL5RA sau CD125. IL-5 este o citokină produsă de celulele T helper care stimulează diferențierea, activarea și supraviețuirea eozinofilelor. Benralizumab determină o depleție rapidă a numărului de eozinofile din sânge și de la nivelul căilor respiratorii.

Fasenra este primul medicament biologic aprobat în UE, SUA, Japonia, ca tratament de menținere la pacienții adulți cu astm bronșic eozinofilic sever, care nu este controlat în mod adecvat prin administrarea inhalatorie a unei doze mari de corticosteroizi în combinație cu β-agoniști cu durată lungă de acțiune.

Este disponibil sub forma unei seringi preumplute cu doză fixă pentru injectare. Administrarea se face la fiecare 4 săptămâni pentru primele 3 doze, apoi la fiecare 8 săptămâni.

Citește și: