Canalul Youtube Raportul de gardă
Rolul educației pentru sănătate în medicina personlizată

#ILC2019: Prima moleculă care elimină ADN-ul virusului hepatitic B din celula hepatică

mm
15 Apr 2019
153 Views

O nouă moleculă este eficientă în eliminarea virusului hepatitic B din celulele ficatului. Aceste rezultate promițătoare au fost obținute în studiile de laborator și au fost prezentate în cadrul Congresului Internațional de Hepatologie 2019.

Datele studiului

Virusul hepatitic B produce o infecție persistentă la nivelul hepatocitelor, de aceea eliminarea infecției reprezintă o provocare pentru practica medicală actuală. O nouă moleculă a dovedit capacitatea de a elimina codul genetic al virusului, în studiile preclinice, care au implicat culturi celulare hepatice și modele animale de studiu. Molecula, denumită ccc_R08, a demonstrat scăderi semnificative ale markerilor virali în culturi celulare, după două zile de administrare.

În cadrul studiilor pe modele animale, două săptămâni de administrare a moleculei au condus la scăderea tuturor markerilor de manifestare a infecției:

  • Cantitatea de ADN viral în interiorul hepatocitelor a scăzut sub limita de detecție;
  • Cantitatea serică de ADN viral;
  • Markerii de suprafață specifici infecției virale: HBsAg și HBeAg.

A fost evaluată și toxicitatea potențială a tratamentului, și s-a observat că ccc_R08 nu afectează alte elemente intracelulare (precum ADN-ul mitocondrial), ceea ce demonstrează că mecanismul de acțiune este înalt specific.

Rezultatele studiului nostru sunt încurajatoare- această moleculă prezintă potențialul de a scădea nivelul de ADN din celulele hepatice. O astfel de terapie merită studiată în continuare pentru a evalua impactul terapeutic uman, afirmă dr. Dr Lu Gao, cercetător principal.

Despre hepatita virala cu virus B

Virusul hepatitic B, spre deosebire de VHC, este format din ADN, nu ARN. Astfel, în momentul pătrunderii virusului în hepatocite, ADN-ul (oarecum similar materialului genetic uman) se integrează la nivel nuclear. Astfel, eliminarea totală a virusului din organism este deosebit de dificilă terapeutic: sub 10% dintre cazurile tratate prezintă niveluri nedetectabile virale.

Infecția cu virus hepatitic B reprezintă o provocare de sănătate la nivel mondial- se estimează că  peste 257 de milioane de oameni sunt infectați, iar peste 1 milion de pacienți decedează anual.

Puteți citi cele mai importante noutăți din domeniul hepatologiei, de la Congresul Asociației Americane pentru Studiul Ficatului 2018, aici.

Citește și:

Leave a Comment

Your email address will not be published.