Canalul Youtube Raportul de gardă
Rolul educației pentru sănătate în medicina personlizată

INTERVIU. Ahmet Gul, începutul unei noi ere în tratamentul poliartritei reumatoide

mm
11 Dec 2018
923 Views

Ahmet Gul, profesor de reumatologie al Universității din Istanbul, ne-a acordat un interviu pe tema noii clase terapeutice a tratamentului poliartritei reumatoide (PAR), cea a inhibitorilor JAK.

Care sunt opțiunilor terapeutice actuale în poliartrita reumatoidă (PAR)?

abonare

PAR este una din cele mai comune boli inflamatorii reumatice, foarte mulți pacienți fiind încă afectați de durere, de incapacitare și de deformări ale articulațiilor.

Prin cercetare putem identifica căile patogenice și dezvolta astfel terapii țintite. Astfel, cea mai mare schimbare în tratamentul PAR a fost adusă de descoperirea clasei anti-TNF  (tumor necrosis factor) și a altor medicamente biologice care au ajutat la tratarea pacienților. Mai nou, avem la dispoziție un medicament revoluționar: o moleculă mică, țintită, care inhibă în același timp mai multe citokine prin inhibarea JAK kinazei. Primul din această clasă este tofacitinib, care este susținut de date din studii clinice și din viața reală ca un agent promițător în tratarea atât a pacienților care nu au luat sau care nu au răspuns la metotrexat (tratamentul de primă linie al PAR), cât și a celor care nu au răspuns la biologice, precum anti-TNF.

Cred că este începutul unui noi ere folosind o moleculă mică, și obținând rezultate similare cu agenții biologici.

Cum va schimba tofacitinib ghidurile de practică medicală?

Biologicele actuale se administrează fie subcutanat fie injectabil. Tofacitinib oferă o altă opțiune, fiind o moleculă mică, cu administrare orală, cu un timp de înjumătățire foarte scurt, dar cu un profil de eficacitate și siguranță asemănător. În ghidurile de tratament al PAR inhibitorii JAK sunt folosiți ca medicamente de linie a doua sau a treia, foarte asemănătoare cu alte biologice. Astfel, va fi o opțiune pentru pacienții noștri, ca o medicație orală, cu un profil de siguranță și eficacitate similară cu cea a biologicelor.

Care este eficiența tofacitinib față de cea a biologicelor?

Profilul de eficacitate este foarte asemănător cu cel al biologicelor. În cazul biologicelor există problema imunogenicității, pentru că acestea sunt fie anticorpi monoclonali, fie receptori de fuziune, și deci proteine imunogenice: pot determina producerea de anticorpi împotriva medicamentului, scăzând astfel eficiența terapiei. În plus, oprirea și reînceperea de mai multe ori crește riscul imunogenic. Tofacitinib poate fi oprit oricând, având aceeași eficacitate la reînceperea tratamentului, ceea ce este un mare avantaj față de biologice. Datele din clinică arată menținerea eficacității de-a lungul anilor.

Trebui luate anumite măsuri atunci când se recomandă tratamentul cu tofacitinib în țări endemice pentru tuberculoză (TB)?

Terapiile biologice și inhibitorii JAK prezintă un risc de reactivare a infecției tuberculoase.
De aceea trebuie să recunoaștem pacienții la risc și să-i tratăm înaintea unei astfel de reactivări. Se folosesc programe de screening a tuberculozei latente și profilaxia cu izoniazidă timp de 9 luni sau cu rimfampicină timp de 4-6 luni.

Care este riscul de infecție zoster al tobacitinib față de cel al biologicelor?

Tofacitinib are un risc dublu față de cel al biologicelor. Însă, 90% din cazuri nu sunt grave, de obicei fiind cazuri ușoare sau moderate, care afectează un sigur dermatomer.
Rate de infecții grave este similară cu cea întâlnită în tratamentul cu biologice. În Europa riscul de infecție este mai mic ca în țările asiatice, deci o monitorizare atentă este suficientă de obicei. În această regiune geografică nu recomandăm vaccinarea preventivă.

Despre inhibitorii JAK

În România, aproximativ 1% din populație suferă de artrită reumatoidă. Boala afectează cu predilecție persoanele de sex feminin, iar debutul bolii se poate produce la orice vârstă. Opțiunile terapeutice actuale ale artritei reumatoide includ: DMARDs convenționale (precum metotrexat, actualul standard de tratament) administrate oral, și DMARDs biologice injectabile. Cu toate acestea, majoritatea pacienților nu obțin ținta terapeutică de remisiune stringentă, în vederea prevenirii instalării deficitului funcțional ireversibil. Recent a fost introdusă o nouă clasă tepeutică, cea a DMARDs țintite, reprezentate de inhibitorii JAK. Din această clasă sunt aprobate în prezent de Agenția Europeană a Medicamentului 2 substanțe: tofacitinib și baricitinib.

Citește și:

Leave a Comment

Your email address will not be published.