Canalul Youtube Raportul de gardă
Rolul educației pentru sănătate în medicina personlizată

Neurostimularea țintită – noua metodă de reabilitare motorie

mm
30 Nov 2018
452 Views

Cercetătorii de la cele mai importante instituții din lume au reușit reabilitatea motorie a unor pacienți, în ciuda faptului că inițial singurul mod de deplasare era scaunul cu rotile. Electrostimularea nervoasă împreună cu un întreg proces de reabilitare au reprezentat cheia acestor realizări.

O echipă de cercetători de la școala Politehnică Federală din Lausanne (EPFL) au reușit să facă progrese uimitoare pentru trei pacienți cu probleme la nivelul măduvei spinării. Deși au folosit cârje și sabloane, unul dintre pacienți a putut să facă mai mulți pași fără să fie ajutat.

Studiul prezent este similar cu cel de la EPEL, singura diferență este metoda de stimulare deoarece are beneficii care persistă chiar și după ce neurostimularea este oprită.

„Constatările noastre au ca punct de plecare înțelegerea profundă a mecanismelor care stau la bază, în urma unor cercetări realize pe animale. În acest fel, am putut realiza o modelare fiziologică a legăturii dintre creier și măduva spinării”, a declarat Gregoire Courtine, unul dintre cercetătorii studiului.

Specialiștii consideră că timpul și momentul începerii neurostimulării joacă un rol important în realizarea unei mișcări dorite a mușchiului. Ceea ce este și mai important este faptul că nervii creează noi conexiuni în concordanță cu cerințele creierului.

Proiectul a început în anul 2012, când Dr. Gregoire Courtin și echipa sa au facut un experiment în laborator pe animale, astfel încât acestea să se poată deplasa.

În loc să se aplice neurostimularea electrică continuă, s-a realizat o neurostimualare electrică țintită, adică o stimulare naturală a nervilor, ceea ce inseamna că pulsurile sunt trimise în locul potrivit, la moment potrivit, mimând astfel modul de funcționare a creierului.

Setul de electrozi conectat la un generator de puls este implantat chirurgical în regiunea coloanei vertebrale controlând acțiunea mușchilor de la nivelul membrelor inferioare. Durata stimulării este controlată în timp real și coincide cu timpul în care subiectul își miscă voluntar membrele inferioare.

Poziționare șirului de electrozi
Sursă: www.epfl.ch

Cu ajutorul tehnologiei wireless, pacientul poate controla când începe și când se termină stimularea, precum și durata acesteia, permițându-i deplasarea.

Programarea secvențială nu a fost ușoară pentru cercetători, dar nu au renunțat până când nu și-au îndeplinit scopul final. Astfel încât, după o săptămână de practică, fiecare dintre cei trei voluntari puteau să se plimbe cu ajutorul unui “walker”. După câteva luni de antrenament mersul a fost îmbunătățit, pacienții putând merge pe distanțe mai lungi. Când stimularea a fost oprită, pacienții și-au menținut abilitățile dobândite, comparativ cu studiile precedente în care aceștia și-au pierdut capacitatea locomotorie.

Citește și:

Leave a Comment

Your email address will not be published.