Canalul Youtube Raportul de gardă
Rolul educației pentru sănătate în medicina personlizată

Studiul REVERSE-AD confirmă siguranța și eficiența administrării antidotului Praxbind la pacienții care utilizează Pradaxa

mm
01 sept. 2017
1842 Views

Studiul REVERSE-AD confirmă siguranța și eficiența administrării Praxbind (idarucizumab) la pacienții care utilizează Pradaxa și prezintă o hemoragie necontrolată ori necesită o intervenție chirurgicală de urgență. Conform acestui studiu, Praxbind neutralizează rapid și în totalitate Pradaxa la peste 98% dintre pacienți, fără efecte adverse grave.

Rezultatele au fost prezentate la al 26-lea Congres al Societății Internaționale de Tromboză și Hemostază (ISTH) de la Berlin, Germania și publicate în New England Journal of Medicine. Studiul a urmărit 503 pacienți, cărora li s-a administrat câte 5 g de Praxbind (1,8% dintre pacienți au necesitat o a doua doză):

  • 301 pacienți s-au prezentat pentru o sângerare incontrolabilă:
  • În medie, sângerarea a încetat la 2,5 ore după administrarea Praxbind;
  • 202 pacienți s-au prezentat pentru o intervenție chirurgicală de urgență:
  • În medie, aceștia au putut fi operați la 1,6 ore după administrarea Praxbind;
  • La 93,4% dintre acești pacienți, hemostaza (capacitatea fiziologică a organismului de a opri sângerările) din timpul operației a fost normală;
  • În 4 ore, efectul Pradaxa este 100% anulat.

Aceste date finale provenite din studiul RE-VERSE AD™ ne confirmă în totalitate informațiile intermediare,” a declarat Profesorul Jörg Kreuzer, vicepreședintele direcției Medicină, Arie Terapeutică Cardiovascular, Boehringer Ingelheim. “Pentru pacienți și medici, vestea bună este că Praxbind® este deja aprobat în 61 de țări și este disponibil în peste 8200 de centre la nivel global, în cadrul cărora poate fi utilizat pentru tratarea pacienților în cazuri de urgență.

Praxbind este aprobat de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) din 2015, pentru neutralizarea Pradaxa în cazul unor hemoragii amenințătoare de viață ori înainte de o intervenție chirurgicală.

Evoluția prescrierii Pradaxa în SUA, conform ClinCalc

Pradaxa este un medicament anticoagulant de generație nouă, aprobat de EMA în 2008. Acesta se utilizează pentru tratamentul emboliei venoase, prevenția acesteia în cazul unei intervenții de înlocuire totală a șoldului sau a genunchiului, sau cel mai des la pacienții cu fibrilație atrială pentru a evita formarea unui cheag de sânge ce poate duce la un accident vascular cerebral. Această afecțiune are o incidență între 1.9% și 2.9% în diferite țări europene.

Despre fibrilația atrială și riscul de accident vascular cerebral, mai multe aici.

Prevalența fibrilației atriale, în câteva țări europene, © 2014 Zoni-Berisso et al

Sursa foto: Boehringer-Ingelheim

Leave a Comment

Your email address will not be published.