Podcast #VociCuAutoritate COVID-19
Podcast #VociCuAutoritate COVID-19

STUDIU. Persoanele afectate de sindromul ovarelor polichistice au un risc cu 19% mai mare de a dezvolta boli cardiovasculare

mm
06 Aug 2020
2944 Views

Rezultatele unui studiu publicat în Jurnalul European de Cardiologie Preventivă arată că femeile care suferă de sindromul ovarelor polichistice (PCOS) au un risc crescut cu 19% de a dezvolta afecțiuni cardiovasculare. Mai mult decât atât, acest risc se află în strânsă legătură cu vârsta pacientelor.

Același studiu a demonstrat că șansele de a dezvolta boli cardiovasculare, înregistrate în rândul femeilor cu vârsta cuprinsă între 30 și 40 de ani, care au sindromul ovarelor polichistice, sunt semnificativ crescute.

abonare

Studiul publicat în Jurnalul European de Cardiologie Preventivă, publicație a Societății Europene de Cardiologie, este prima lucrare științifică în cadrul căreia este analizată și dovedită relația dintre riscul cardiovascular crescut întâlnit în cazul femeilor cu PCOS și înaintarea în vârstă.

Caracteristicile sindromului ovarelor polichistice

Caracteristicile sindromului ovarelor polichistice. Sursă imagine: https://junofertility.com/

Aproximativ 6-20% dintre femeile ajunse la vârsta fertilității suferă de sindromul ovarelor polichistice. Aceasta este o afecțiune endocrină caracterizată prin apariția numeroaselor chisturi pe suprafața ovarelor, menstruație neregulată, pilozitate corporală excesivă sau, din contră, căderea părului, precum și infertilitate în anumite cazuri.

Desfășurarea studiului

Studiul s-a desfășurat în perioada 1994-2005, incluzând peste 60.500 de participante din peninsula Scandinavă, care urmau un tratament pentru infertilitate. Dintre acestea, aproximativ 10,2% erau diagnosticate cu sindromul ovarelor polichistice. Participantele au fost monitorizate pe parcursul celor 9 ani, la final rezultatele arătând că 4,8% dintre acestea au dezvoltat afecțiuni cardiovasculare.

„Sindromul ovarului polichistic nu reprezintă o sentință pe viață – există numeroase metode prin care inima poate fi menținută sănătoasă. Acest lucru implică introducerea mai multor schimbări în viața de zi cu zi, precum introducerea în alimentație a fructelor și legumelor, precum și realizarea activităților fizice” – afirmă autorul studiului Dr. Clare Oliver-Williams, din cadrul Universității Cambridge, UK.

Cercetarea a examinat riscul participantelor cu sindromul ovarelor polichistice de a dezvolta afecțiuni cardiovasculare, precum și corelația dintre acest risc și vârsta lor. Rezultatele au arătat că femeile cu PCOS au un risc cu 19% mai mare de a dezvolta BCV, comparativ cu celelalte participante.

De asemenea, s-a dovedit că vârsta joacă și ea un rol important în modificarea acestui risc. Pacientele cu PCOS, cu vârste cuprinse între 30 și 40 de ani au prezentat un risc mult mai pronunțat de a dezvolta afecțiuni ale inimii, comparativ cu participantele sănătoase.

În ceea ce privește participantele cu vârste sub 30 de ani, datele nu au fost concludente. Cât despre persoanele cu vârste mai mari de 50 de ani, riscul de a dezvolta afecțiuni cardiovasculare nu a fost mai mare în comparație cu persoanele sănătoase.

„Anumite simptome ale PCOS sunt prezente numai în timpul anilor reproductivi, deci este posibil ca aceste șanse crescute de a dezvolta afecțiuni cardiovasculare să se diminueze odată cu înaintarea în vârstă” – continuă Dr. Oliver-Williams.

Autorii studiului au corelat această tendință de creștere a riscului cardiovascular pentru femeile cu PCOS cu vârste cuprinse între 30 și 40 de ani cu anumite condiții asociate acestei boli. Mai exact, persoanele care suferă de sindromul ovarelor polichistice au șanse mai mari de a fi supraponderale sau obeze, de a dezvolta diabet sau de a avea tensiunea arterială crescută. Toate aceste elemente reprezintă factori de risc pentru BCV și pentru accidentul vascular cerebral.

„PCOS poate fi o afecțiune stresantă și nu doar pentru că afectează fertilitatea. Efectele fizice pot cauza anxietate și chiar depresie. Este atât de multă presiune pusă pe tinerele femei să obțină ceea ce considerăm a fi <<fizicul ideal>>. Există grupuri de suport eficiente pentru femeile cu PCOS, grupuri în care acestea pot afla ce le-a ajutat pe alte paciente să piardă în greutate, să facă mai mult sport și să aibă o dietă sănătoasă” – concluzionează Dr. Oliver-Williams.

Citește și: