STUDIU. Prevalența hipertensiunii arteriale diastolice izolate a crescut în SUA de la 1,3% la 6,5%, după introducerea ghidului ACC/AHA din 2017, însă această schimbare nu se traduce prin beneficii asupra prognosticului pacienților
După introducerea noului ghid ACC/AHA în 2017, care scădea pragul pentru definirea hipertensiunii arteriale (HTA) de la 140/90 mmHg la 130/80 mmHg, prevalența HTA diastolice izolate a crescut în Statele Unite ale Americii, de la 1,3% la 6,5%. Astfel, 12 milioane de americani care au valorile tensiunii arteriale diastolice de peste 80 mmHg sunt considerați hipertensivi.
Un studiu publicat recent în JAMA arată că deși prevalența HTA diastolice izolate a crescut, doar 0,6% au devenit candidați pentru tratament antihipertensiv și această schimbare nu aduce beneficii semnificative în ceea ce privește riscul de boală cardiovasculară aterosclerotică, insuficiență cardiacă sau boala cronică de rinichi (BCR).
Autorii studiului au explicat că scăderea pragului TAD de la 90 mmHg la 80 mmHg nu se bazează pe studii, ci pe opiniile unor experți. O valoare a TAD de peste 80 mmHg nu se asociază cu un risc major de evenimente cardiovasculare. Ar trebui să se pună cel mai mult accentul pe controlul riguros al tensiunii arteriale sistolice. De asemenea, experții atrag atenția că stabilirea diagnosticului de hipertensiune are un impact psihosocial și financiar important asupra pacientului.
„Scăderea tensiunii arteriale diastolice de la 90 la 80 mmHg s-a bazat pe opinia experților. Nu există suficiente dovezi pentru această recomandare. Datele noastre arată că nu există un pericol semnificativ dacă TAD este mai mare de 80 mmHg și nu cred că este indicat să folosim acest parametru pentru definirea hipertensiunii și a țintelor terapeutice”.
Scopul studiului a fost compararea prevalenței hipertensiunii diastolice izolate conform celor 2 ghiduri, AHA/ACC din 2017 și JNC7 (Joint National Comittee), din 2003, precum și determinarea asocierii cu incidența bolilor cardiovasculare, insuficienței cardiace și bolii cronice de rinichi.
Hipertensiunea arterială diastolică izolată se definește prin combinația dintre o valoare a tensiunii arteriale sistolice de sub 130 mmHg și TAD de peste 80 mmHg.
În ghidul ACC/AHA din 2017, valoarea prag pentru definirea hipertensiunii arteriale a fost scăzută de la 140/90 mmHg la 130/80 mmHg.
În cadrul studiului s-a realizat o analiză transversală care a inclus 9.590 de adulți din cadrul bazei de date National Health and Nutrition Examination Survey (NHANES), evaluați în perioada 2003 – 2017 .
Rezultatele au fost următoarele:
- prevalența HTA diastolică izolată a fost mai mare conform ghidului ACC/AHA comparativ cu JNC7 – 6,5% versus 1,3%;
- Dintre pacienții diagnosticați cu HTA diastolică izolată, 0,6% întruneau criteriile din ghid pentru administrarea terapiei antihipertensive.
Apoi s-a realizat o analiză longitudinală care a inclus 8.703 pacienți din studiul ARIC (Atherosclerosis Risk in Communities), urmăriți timp de 25 de ani. În cadrul acestei analize s-a urmărit determinarea riscului de boală cardiovasculară aterosclerotică, insuficiență cardiacă și boala cronică de rinichi. ARIC este un studiu multicentric, prospectiv care a fost inițiat în SUA, în 1986, pentru a evalua cauzele bolii aterosclerotice. Persoanele incluse în studiul ARIC erau normotensive.
Rezultatele analizei longitudinale au fost comparate cu două alte cohorte – una care face parte din programul NHANES și una din studiul CLUE II.
- Comparativ cu pacienții din studiul ARIC, cei care în NHANES aveau HTAD izolată conform ghidului ACC/AHA din 2017, nu prezentau un risc crescut de evenimente cardiovasculare aterosclerotice. De asemenea, nu s-a observat o asociere cu creșterea incidenței insuficienței cardiace, bolii cronice de rinichi, sau creșterea biomarkerilor care sugerează afectare cardiacă structurală;
- Mortalitatea de cauză cardiovasculară nu a fost asociată cu HTA diastolică izolată, conform datelor din NHANES, care au inclus o perioadă de follow-up de 10 ani. Rezultate similare au fost obținute în cadrul cohortei CLUE II, care a fost urmărită pe o perioadă de 29 de ani.
Care ar trebui să fie limita pentru definirea hipertensiunii diastolice?
Asocierea dintre hipertensiunea arterială diastolică izolată și evenimentele cardiovasculare a fost subiect important de cercetare de-a lungul timpului. Conform ghidului din 2017, mai multe persoane sunt diagnosticate cu hipertensiune deși nu există dovezi care să susțină beneficiul acestei încadrări.
Avantajele tratamentului antihipertensiv la adulții cu tensiune arterială diastolică de peste 90 mm Hg sunt bine definite în studii anterioare.
Există studii care arată că atât creșterea tensiunii arteriale sistolice cât și a celei diastolice se asociază cu un risc crescut de evenimente cardiovasculare, atât conform noii definiții cât și celei anterioare.
Cu toate acestea, impactul tratamentului antihipertensiv la cei care prezintă TAD între 80 și 90 mmHg nu este suficient studiat. Dacă o persoană are tensiunea arterială sistolică normală (sub 130 mmHg), datele prezentate în JAMA sugerează că nu contează atât de mult valoarea tensiunii arteriale diastolice.
„Tensiunea arterială diastolică între 80 și 90 mmHg nu are o semnificație prognostică negativă, dacă tensiunea arterială sistolică este bine controlată” – au explicat autorii studiului
Aceste date sunt confirmate și de alte trialuri anterioare. Studiul Hypertension Optimal Treatment (HOT) a demonstrat că strategia de a scăderea tensiunea arterială diastolică la 80 mm Hg nu e superioară celei de scădere până la 90 mmHg.
Citește și
- Un nou ghid european pentru hipertensiunea arterială. Care sunt valorile considerate normale, când se începe tratamentul și cu ce
- Am tensiunea arterială 130/80. Ce trebuie să fac?
- #ESCCongress. STUDIU: Sprijinul familiei și al comunității, esențial în reducerea riscului cardiovascular la pacienții hipertensivi