Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerelor de Sânge: Cum poți deveni donator?

  • Health literacy



La fiecare 35 de secunde, la nivel mondial, o persoană este diagnosticată cu cancer de sânge (limfom, leucemie sau mielom multiplu) pentru care una dintre singurele terapii posibile este transplantul de celule stem hematopoietice. În mai bine de 70% din aceste cazuri, donatorul compatibil nu aparține familiei pacientului.

În ceea ce privește situația din România, în fiecare an, la 100.000 de locuitori sunt diagnosticați 3 pacienți cu cancere de sânge, care au nevoie de transplant de celule stem hematopoietice. Până în momentul actual, 222 de români au beneficiat de un astfel de tratament, dintre care numai 9 și-au găsit donatorul în țară.

abonare
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerelor de Sânge
28 mai – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerelor de Sânge

Cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Cancerelor de Sânge a fost organizat evenimentul „Donează & Salvează” unde au fost dezbătute statistici naționale și mondiale în ceea ce privește abordarea acestor afecțiuni. Mai mult decât atât, a fost prezentat și Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice care până în acest moment încadrează mai bine de 63.000 de donatori.

„Șansa unui pacient de a găsi un donator compatibil este mai mare în rândul persoanelor din țara de origine, de aceea este mare nevoie ca tot mai mulți români să se înscrie în Registru” – afirmă Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

Acest registru al donatorilor români este conectat cu registrele altor 52 de țări, numărând în total peste 34.600.000 de donatori de celule stem hematopoietice.

Cum poți deveni donator?

Celulele stem hematopoietice se găsesc în măduva osoasă și sunt celule capabile să se transforme în orice tip de celulă adultă a sângelui și a sistemului imunitar. Acestea se recoltează de la adulți fie din sângele periferic, fie din măduva osoasă. Mai mult, ele pot fi recoltate și la naștere, din sângele cordonului ombilical.

Conform afirmațiilor Dr. Aurora Dragomirișteanu, Director General, Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice:

”Nu trebuie decât să intrați pe www.registru-celule-stem.ro/implicate/, să completați un formular cu datele personale de contact  și noi vă expediem acasă un kit de raclaj bucal cu instrucțiuni de folosire – este foarte ușor să vă recoltati singuri probele și durează doar 5 minute. Dumneavoastră ne trimiteți kitul înapoi împreună cu consimțământul și un chestionar medical completate și semnate, noi facem analizele și dacă totul este în regulă, vă anunțăm că ați devenit un potențial donator de celule stem hematopietice. Din acel moment tot ce trebuie să faceți este să așteptați să fiți contactat. Este foarte posibil să nu vă contactăm niciodată, dar dacă ați putea fi șansa la viață pentru cineva?”

Orice persoană cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani poate deveni donator. Odată înscriși în Registrul Național al Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice, voluntarii pot dona până la vârsta de 60 de ani.

Cum poți deveni donator de celule stem hematopoietice
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerelor de Sânge – Pașii spre a deveni donator de celule stem hematopoietice

Pot trece luni sau chiar ani până când un voluntar înscris în baza de date să fie solicitat să doneze. De asemenea există și cazuri în care o persoană înscrisă să nu ajungă să doneze vreodată.

Citește și: