#AACR20. Un test de biopsie lichidă, urmat de PET-CT permite detecția mai multor tipuri de cancere în stadii curabile, la persoane asimptomatice

  • Oncologie



Un test de sânge minim invaziv (DETECT-A) în combinație cu scanarea PET-CT poate detecta și localiza precis câteva tipuri de cancere la indivizi fără diagnostic anterior oncologic, în unele cazuri permițând instituirea unui tratament cu intenție curativă.

Acestea sunt rezultatele unui studiu care a evaluat fezabilitatea și siguranța unui test de biopsie lichidă împreună cu PET-CT pentru detecția cancerului, studiu publicat recent în revista Science și prezentat în cadrul Întâlnirii virtuale a Asociației Americane de Cercetare a Cancerului (AACR20).

abonare

Dr. Nickolas Papadopoulos, profesor în oncologie și patologie de la Spitalul Johns Hopkins Sidney Kimmel Comprehensive Cancer Center din Baltimore a început prezentarea în cadrul conferinței online prin sublinierea evoluției metodelor de diagnostic în oncologie.

„Capacitatea de a identifica cancerul prin teste efectuate din sânge reprezintă una dintre cele mai impresionante evoluții în diagnosticul cancerului” – dr. Nickolas Papadopoulos.

Este deja bine-cunoscut faptul că aderența la programele de screening, cum ar fi colonoscopia, mamografia, CT low dose scade mortalitatea pentru tipurile de cancere pe care le detectează. Mai mult, majoritatea tipurilor de cancer sunt diagnosticate doar după apariția simptomelor, în lipsa aplicării unor teste de screening. Testul de detecție multicancer oferă posibilitatea detecției a multiple tipuri de cancere într-un stadiu relativ precoce și într-o manieră minim invazivă.

„Datele arată că DETECT-A poate identifica cancerul la indivizi nediagnosticați anterior prin alte metode. Utilizat alături de metode de screening standard, a dublat numărul de cancere detectate în acest studiu. Testul poate detecta 10 tipuri de cancere,” afirmă Dr. Nickolas Papadopoulos

Dr. Papadopoulos a mai adăugat că DETECT-A poate grăbi o intervenție rapidă și că acest test ar putea fi încorporat în rutina clinică fără a perturba programele de screening atunci când acestea sunt disponibile, reprezentând o metodă complementară, nu una de înlocuire.

„Testul are potențialul de a fi inclus în clinică fără a necesita teste invazive, de follow-up. Doar 1% dintre participanții la studiu au necesitat proceduri de confirmare ulterioare bazate pe un rezultat fals-pozitiv al testului.

„Este fezabil ca un test de sânge minim invaziv să detecteze câteva tipuri de cancere la indivizii care nu aveau în antecedente o suspiciune sau un diagnostic oncologic, conducând la un tratament cu intenție de radicalitate la o parte dintre aceștia” – Dr. Papadopoulos

Studiul este unul prospectiv, intervențional și a înrolat peste 10.000 de paciente, fără antecedente oncologice, cu vârste între 65 și 75 de ani, dintr-o populație cu un grad înalt de complianță la programele de screening standard.

A fost evaluată implementarea unui test de detecție multicancer, DETECT-A, care încorporează analiza unor mutații ale ADN-ului (un panel care include analiza a 16 gene) și a unor biomarkeri de cancer (9 proteine implicate în apariția cancerului). Testul din sânge cu rezultat pozitiv a fost urmat de evaluarea cu ajutorul PET-CT, cu scopul de a confirma în mod independent și localiza precis locul și extensia bolii dacă era prezentă.

În decursul a 12 luni, acest test a detectat 26 de cancere de diverse tipuri. Dintre cazurile pozitive, 65% au avut boală localizată sau regională. Combinația testului din sânge împreună cu imagistica prin PET-CT a condus la tratamentul chirurgical a 9 dintre aceste cancere. Utilizarea testului de sânge nu a dus la un număr mare de proceduri inutile de urmărire. Doar 1% dintre pacienți au fost supuși PET-CT pe baza unui rezultat fals-pozitiv al testului DETECT-A.

Cancere identificatecu ajutorul testului DETECT-A
Tipurile de cancer identificate cu ajutorul testului DETECT-A. Sursa foto

Valoarea predictivă pozitivă a fost de 19% și de 41% când rezultatele au fost combinate cu cele de la PET-CT, cu o sensibilitate de 31% și o specificitate de aproximativ 99%. Dintre anomaliile detectate, 57% au fost mutații ale ADN-ului, iar restul au fost reprezentate de alterări ale proteinelor.

La ora actuală există programe de screening doar pentru un număr mic de cancere, iar acestea au în vedere un singur tip de cancer, cu grade variate de adoptare și complianță în rândul populației generale. Detecția precoce a cancerelor poate identifica tumori într-un moment când rezultatele terapeutice ar fi superioare.

Acestea sunt primele rezultate care demonstrează că un test de sânge minim invaziv poate fi încorporat în siguranță în rutina clinică. Mai mult, acesta este primul studiu care arată că un astfel de test poate fi utilizat pentru a ghida managementul pacientului în timp real, și chiar să conducă în anumite cazuri la chirurgie oncologică cu intenție de radicalitate la indivizi asimptomatici.

Testul este încă experimental, a fost studiat doar asupra pacientelor de sex feminin cu vârste între 65-75 ani și necesită a fi testat și la bărbați, la alte categorii de vârstă și la grupuri diverse. Sunt necesare studii ulterioare pentru a demonstra utilitatea clinică, rata risc-beneficiu și cost-eficiența acestui tip de abordare.

„Nu ne aflăm în punctul în care poate fi utilizat de astăzi. Sunt necesare mai multe studii pentru a demonstra valoarea acestuia, inclusiv posibilitatea de îmbunătățire a supraviețuirii, a comentat Dr. Len Lichtenfeld, de la Societatea Americană de Cancer.

Citește și: