Ce tipuri de cancer pot fi prevenite prin vaccinare?




Există o serie de microorganisme – bacterii, virusuri și paraziți – care produc o infecție cronică în organismul uman. Această infecție cronică poate duce la apariția anumitor tipuri de cancer, într-o proporție care nu este de neglijat: se estimează că 15% dintre numărul total de cazuri de cancer la nivel mondial sunt cauzate de infecții. O bacterie și 4 virusuri sunt responsabile de peste 90% din totalul cazurilor de cancer corelate cu infecțiile: Helicobacter pylori, virusul papilloma uman (HPV), virusul hepatitic B (VHB), virusul hepatitic C (VHC) și virusul Epstein-Barr (EBV).

Principalii factori infecțioși care pot cauza cancer

  • Cel mai semnificativ impact îl are HPV: 1,8% din totalul cazurilor de cancer se corelează cu această infecție;
  • 45,5% din cazurile de cancer gastric la femei și 22,6% la bărbați sunt cauzate de infecția cu H. pylori;
  • Cancerul hepatic la femei este cauzat de infecția cu VHB în 10,5% din cazuri și cu VHC în 11,6% din cazuri;
  • Cancerul hepatic la bărbați este cauzat de infecția cu VHC în 28,4% din cazuri și cu VHB în 5,4% din cazuri;
  • Și virusul Epstein-Barr conduce la 137.000 de cazuri de cancer anual, în întreaga lume, de tipul limfoamelor și carcinomului nazofaringian;
  • Toate cazurile de sarcom Kaposi sunt cauzate de infecția cu HHV8;
  • 5.440 de cazuri de limfom non-Hodgkin sunt cauzate de infecția cu HIV.

Vaccinul: un aliat împotriva cancerului de col uterin și de ficat

Dintre cele mai importante infecții cauzatoare de cancer, două pot fi prevenite prin vaccinare: infecțiile cu HPV și VHB. Împreună, acestea cauzează 891.000 de cazuri de cancer anual, la nivel mondial.

abonare
  • Numărul de cazuri de cancer hepatic ar putea scădea cu 50% prin vaccinare;
  • 70% dintre cazurile de cancer de col uterin pot fi prevenite datorită vaccinului.

HPV: ce tipuri de cancer cauzează și cum le putem preveni

HPV este principalul virus cauzator de cancer, cu peste 500.000 de cazuri nou-apărute anual. Acesta este implicat în apariția unui cancer des întâlnit la femei: cancerul de col uterin. Acesta este responsabil cu 270.000 de decese anual în întreaga lume și de apariția a 530.000 cazuri în fiecare an.

Infecția cu HPV se corelează cu numeroase tumori:

  • Toate cazurile de cancer de col uterin (11.970 de cazuri în 2014 în SUA);
  • 88,2% din cazurile de cancer anal;
  • 64,6% din cazurile de cancer vaginal;
  • 56,9% din cazurile de cancer penian.

Există mai multe tipuri de HPV, dintre acestea 13 sunt de „risc înalt”: tipuri de virus strâns corelate cu apariția cancerului. 70% dintre cancerele de col uterin sunt cauzate de infecția cu tipurile 16 și 18 de „risc înalt”. 4,1% dintre femeile sănătoase la nivel mondial prezintă aceste virusuri la nivelul colului uterin. Toate vaccinurile contra-HPV protejează de aceste două tipuri de HPV, și conferă imunitate pentru până la 9 tipuri de HPV înalt oncogen.

VHB: ce tipuri de cancer cauzează și cum le putem preveni

Infecția VHB se corelează în mod exclusiv cu cancerul de ficat: 6,6% dintre cazurile de cancer hepatic prezintă și infecție cronică cu virus hepatitic B.

Virusul hepatitic B infectează persoanele prin transmitere de la mamă la făt și prin contact cu sânge și alte fluide corporale infectate (inclusiv transmitere sexuală). În cazul copiilor infectați, rata de cronicizare este de 30%, față de 5% în cazul infecției în perioada adultă. 13,3 milioane de persoane în Europa trăiesc cu hepatită cronică cu virus B. Aceasta conduce la deces prin complicațiile sale, ciroza și carcinomul hepatocelular. Astfel, 330.000 dintre cazurile de cancer hepatic din lume sunt cauzate, anual, de infecția cu VHB.

Organizația Mondială a Sănătății recomandă vaccinarea tuturor persoanelor contra VHB:

  • Se recomandă vaccinarea tuturor nou-născuților în primele 24 de ore de viață;
  • La această primă doză se mai adaugă 2 sau 3 doze;
  • Vaccinul duce la o imunitate împotriva VHB de minim 20 de ani, ce poate dura toată viața.

Citește și: