#ESMO17. STUDIU: Relația controversată dintre accidentele vasculare cerebrale și cancer

  • Health literacy



Un studiu prezentat în cadrul congresului #ESMO17, de la Madrid, sugerează că supraviețuitorii accidentelor vasculare cerebrale ar putea suferi de cancer, fără să manifeste simptome.

„Studii post-mortem au sugerat că riscul de apariție a cancerului ar putea fi mai mare după un accident vascular cerebral, dar nu se știe magnitudinea acestei posibilități. Studiul nostru este menit să cerceteze dacă această asociere chiar există și să identifice factorii de risc” – dr. Jacobo Rogado, principalul autor al studiului.

Echipa de cercetători condusă de medicul oncolog Jacobo Rogado a studiat dosarele medicale ale pacienților care s-au prezentat la camera de gardă a Spitalului de La Princesa, Madrid, în urma unui AVC, în perioada ianuarie 2012 – decembrie 2014 (914 persoane). Dintre aceștia, 381 de pacienți au îndeplinit criteriile necesare pentru a fi incluși în studiu și au fost monitorizați timp de 18 luni de la pronunțarea diagnosticului de AVC.

abonare

Echipa a descoperit că 29 dintre cei incluși în studiu (7,6%) au fost diagnosticați cu cancer în timpul perioadei de monitorizare, cele mai frecvente cazuri fiind cancer pulmonar, colonar sau la vezica urinară. Incidența cazurilor de cancer a fost mai ridicată în rândul supraviețuitorilor AVC decât în cazul populației generale (4,5%). 45% dintre pacienții bolnavi de cancer au fost diagnosticați la 6 luni de la AVC și în 62% dintre cazuri boala a fost în stadiu avansat sau metastatic.

Printre factorii de risc identificați au fost vârsta înaintată (>76 de ani), nivelul ridicat de fibrinogen și nivelul scăzut de hemoglobină.

„Am constatat că incidența cancerului în rândul supraviețuitorilor unui AVC a fost de aproximativ două ori mai mare decât în cazul populației generale. Când cancerul era diagnosticat, la 6 luni de la AVC, acesta era în general în stadiu avansat. Acest lucru indică faptul că boala era deja prezentă, dar nu existau simptome”, a explicat dr. Rogado.

Autorul studiului suspectează că celulele canceroase ar putea declanșa coagularea sângelui, fiind astfel responsabile pentru AVC. „Acest fenomen ar putea explica nivelul ridicat de fibrinogen în rândul celor care au fost diagnosticați cu cancer. Este posibil ca efectul protrombotic al cancerului să fi contribuit la producerea AVC”, a completat dr. Rogado.

Dr. Fausto Roila, membru ESMO, consideră că studiul dr. Jacobo Rogado nu este concludent. El atrage atenția asupra lipsei unui grup de control adecvat și asupra diferenței mici între numărul de cazuri de cancer detectat în rândul supraviețuitorilor AVC, în comparație cu populația generală. „Diferența este de doar 12 pacienți, iar acest lucru s-ar putea datora vârstei mai înaintate a supraviețuitorilor AVC. Este nevoie de mai multe studii pentru a susține o asociere concretă între AVC și cancer”, explică dr. Roila.

Articole relevante:

O testare de un minut poate preveni 33% din accidentele vasculare cerebrale

Auto-testarea EKG la domiciliu previne accidentele vasculare cerebrale

INTERVIU Dr. Gabriel Tatu-Chițoiu: Prevenția accidentului vascular cerebral