Expunerea timpurie la ecrane este asociată cu modificări cerebrale și anxietate în adolescență
În ultimul deceniu, ecranele au devenit aproape imposibil de evitat în viața copiilor mici. Smartphone-urile, tabletele, televizoarele și apelurile video fac parte din rutina multor familii, adesea cu mult înainte ca un copil să împlinească doi ani. Deși îngrijorările legate de expunerea excesivă la ecrane nu sunt noi, majoritatea discuțiilor s-au concentrat pe efecte imediate: întârzieri în dezvoltarea limbajului, mai puțină activitate fizică sau tulburări de somn. Cercetări recente din Singapore sugerează însă că cele mai profunde consecințe ale expunerii timpurii la ecrane pot deveni vizibile abia ani mai târziu, în copilărie și adolescență.
Un studiu longitudinal de referință, coordonat de conf. univ. dr. Tan Ai Peng și echipa sa de la A*STAR Institute for Human Development and Potential și National University of Singapore Yong Loo Lin School of Medicine, a urmărit copii timp de peste un deceniu pentru a înțelege cum se leagă expunerea la ecrane în perioada de sugar de dezvoltarea creierului, funcțiile cognitive și sănătatea mintală.
Folosind date din cohorta Growing Up in Singapore Towards healthy Outcomes (GUSTO) cohort, cercetătorii oferă unele dintre cele mai solide dovezi de până acum că primii doi ani de viață reprezintă o fereastră extrem de sensibilă, în care ecranele pot influența subtil, dar durabil, arhitectura creierului.
Un deceniu de date despre creierul în dezvoltare
Spre deosebire de multe studii anterioare, care s-au bazat pe perioade scurte de urmărire sau doar pe observații comportamentale, această cercetare a adoptat o abordare pe termen lung, cu bază biologică. Echipa a urmărit 168 de copii de la începutul vieții până în adolescență, combinând date despre timpul petrecut în fața ecranelor în primii ani cu investigații imagistice cerebrale realizate la 4,5, 6 și 7,5 ani.
Copiii cu niveluri ridicate de expunere la ecrane înainte de vârsta de doi ani au prezentat o maturizare accelerată a rețelelor cerebrale implicate în procesarea vizuală și controlul cognitiv. La prima vedere, „maturizare accelerată” poate părea un lucru pozitiv. Însă, în dezvoltarea creierului, mai rapid nu înseamnă neapărat mai bine.
În mod normal, rețelele neuronale se specializează treptat, permițând un echilibru între eficiență și flexibilitate. În acest studiu, expunerea intensă la ecrane în primii ani pare să fi forțat anumite rețele să se specializeze prea devreme, înainte de a dezvolta conexiunile eficiente necesare pentru gândirea complexă și adaptativă ulterioară.
Un aspect esențial este că aceleași efecte nu au fost observate atunci când timpul petrecut în fața ecranelor a fost măsurat la vârstele de trei sau patru ani. Acest lucru subliniază faptul că perioada de sugar, în special înainte de doi ani, este una deosebit de sensibilă la influențele mediului.
Cum se leagă schimbările timpurii ale creierului de anxietatea adolescentului
Caracterul longitudinal al studiului a permis corelarea modificărilor timpurii ale creierului cu rezultate apărute mult mai târziu. Copiii cu această maturizare accelerată, dar ineficientă, a rețelelor cerebrale au avut timpi de reacție mai lenți într-o sarcină cognitivă în jurul vârstei de 8,5 ani. Un timp de reacție mai mare nu reflectă doar prudență, ci poate indica o eficiență cognitivă redusă sau o flexibilitate mai scăzută, capacitatea creierului de a schimba strategii și de a se adapta rapid la situații noi.
În adolescență a apărut un alt element important. Aceiași copii au raportat niveluri mai ridicate de simptome anxioase la vârsta de 13 ani. Cercetătorii au identificat un posibil mecanism: expunerea timpurie la ecrane se asociază cu modificări în dezvoltarea rețelelor cerebrale, care la rândul lor prezic luarea deciziilor mai lente în copilărie, iar acest lucru se corelează ulterior cu anxietatea în adolescență.
Aceste rezultate nu sugerează că ecranele „provoacă” direct anxietate, ci că experiențele timpurii pot influența modul în care se dezvoltă creierul, afectând subtil felul în care copiii procesează informațiile și fac față provocărilor ani mai târziu.
De ce primii doi ani sunt diferiți
Primii ani de viață sunt caracterizați de o creștere cerebrală extraordinar de rapidă. Conexiunile neuronale se formează într-un ritm accelerat, ghidate de experiență, interacțiune și stimulare senzorială. Sugarii învață nu doar din ceea ce văd și aud, ci și din modul în care interacționează cu cei din jur: contact vizual, atenție împărtășită, răspuns emoțional și schimburi constante cu îngrijitorii.
Ecranele oferă o stimulare senzorială intensă, dar o interacțiune socială limitată. Sistemele vizuale și auditive sunt activate puternic, în timp ce oportunitățile de interacțiune reală, feedback emoțional și explorare activă sunt reduse. Autorii studiului sugerează că acest dezechilibru ar putea explica de ce anumite rețele cerebrale se maturizează prea repede, fără a dezvolta integrarea eficientă necesară flexibilității cognitive.
Faptul că expunerea la ecrane la vârste mai mari nu a avut aceleași asocieri sugerează că, odată cu creșterea, creierul devine mai rezilient și mai capabil să integreze experiențele digitale cu alte forme de învățare.
Cititul împreună și dezvoltarea sănătoasă a creierului
Studiul aduce însă și o veste bună. Într-o cercetare conexă, realizată de aceeași echipă, cititul frecvent împreună cu părinții a apărut ca un factor protector important. În rândul copiilor cărora li se citea des la vârsta de trei ani, legătura dintre expunerea timpurie la ecrane și modificările dezvoltării cerebrale a fost mult mai slabă.
Cititul împreună nu înseamnă doar expunere la limbaj. El implică atenție comună, conexiune emoțională, alternarea rolurilor și răspunsuri adaptate, toate esențiale pentru dezvoltarea sănătoasă a creierului. Aceste experiențe interactive pot compensa, cel puțin parțial, efectele consumului pasiv de conținut digital.
Implicații pentru părinți
Rezultatele întăresc recomandările existente privind limitarea timpului petrecut în fața ecranelor în primii doi ani de viață, oferind totodată o explicație biologică pentru importanța acestei perioade. Ecranele nu sunt, în sine, „rele” și nici nu vor dispărea. Provocarea este legată de momentul și modul în care sunt introduse, precum și de ce activități ajung să înlocuiască.
Pentru că expunerea la ecrane în perioada de sugar este în mare măsură determinată de deciziile părinților și ale îngrijitorilor, această etapă reprezintă o oportunitate esențială pentru intervenții timpurii. Politici care susțin educația parentală, încurajează activități interactive precum cititul și sprijină crearea unor medii timpurii bogate pot avea beneficii care se întind până în adolescență.
În final, acest studiu ne reamintește că efectele experiențelor timpurii nu sunt întotdeauna imediate. Creierul își poartă istoria cu el, iar primele capitole, scrise în primii ani de viață, pot conta mai mult decât am crezut până acum.
Material redactat cu ajutorul AI, verificat și editat de echipa Raportul de Gardă, formată din specialiști în domeniul medical.
Citește și
STUDIU. O săptămână de pauză de la social media crește stima de sine la femeile tinere