IMC-ul metabolic depistează timpuriu riscul de diabet zaharat la persoane cu greutate normală

Prevenție

Dr. Bianca Cucoș
13 ianuarie 2026
Citit de 36 ori.

Un studiu al Universității din Gothenburg arată că IMC-ul clasic nu reflectă întotdeauna riscul metabolic individual. Cercetătorii descriu un indicator alternativ, „IMC metabolic” (metBMI), care poate fi mai mare decât IMC-ul calculat din greutate și înălțime și se asociază cu un risc de până la cinci ori mai mare pentru diabet și alte afecțiuni cardiometabolice.

IMC (indicele de masă corporală) este utilizat pe scară largă în practica medicală și în sănătatea publică pentru a încadra rapid o persoană în categorii precum subponderalitate, greutate normală, supraponderalitate sau obezitate. Fiind calculat strict din înălțime și greutate, IMC rămâne un instrument simplu și util la nivel populațional. Totuși, el nu oferă informații despre distribuția țesutului adipos, funcția metabolică a acestuia sau despre procese biologice precum inflamația, rezistența la insulină ori sănătatea hepatică. În acest context, evaluarea riscului metabolic exclusiv pe baza IMC poate rata persoane cu greutate aparent normală, dar cu profil de risc crescut.

Pentru a depăși limitările IMC-ului clasic, echipa de la Sahlgrenska Academy, Universitatea din Gothenburg, a dezvoltat conceptul de IMC metabolic (metBMI). Spre deosebire de IMC, care reflectă doar dimensiunea corporală, metBMI urmărește modificări metabolice asociate obezității, care pot fi prezente chiar și la persoane cu greutate normală.

metBMI a fost construit pe baza metabolomicii – o metodă care măsoară simultan sute de molecule mici din sânge (metaboliți) ce reflectă procesele de metabolism celular. În practică, profilul metabolomic poate surprinde semnale biologice legate de modul în care organismul procesează nutrienții, stochează energia, reglează inflamația și răspunde la insulină. Autorii subliniază că metBMI oferă o imagine mai apropiată de „starea metabolică” reală decât IMC-ul convențional.

Ce a arătat studiul publicat în Nature Medicine

Studiul a inclus 1.408 participanți și a evaluat asocierea dintre diferența IMC–metBMI și riscul pentru mai multe boli și condiții metabolice. Atunci când metBMI este mai mare decât ar sugera IMC-ul, persoana poate avea un profil metabolic nefavorabil, comparabil cu cel întâlnit în obezitate, chiar dacă greutatea se află în limite considerate normale.

Rezultatele arată că un metBMI „neobișnuit de ridicat” se asociază cu un risc de două până la cinci ori mai mare pentru o gamă de probleme de sănătate, inclusiv:

ficat gras (steatoză hepatică),
diabet,
obezitate abdominală,
rezistență la insulină.

Mai mult, metBMI a avut și valoare predictivă pentru răspunsul la intervenții: acesta a prezis o scădere ponderală mai redusă după chirurgia bariatrică, sugerând că statusul metabolic poate influența rezultatele clinice chiar și atunci când se aplică tratamente cu eficiență ridicată asupra greutății.

Autoarea principală, Rima Chakaroun, explică faptul că metBMI poate indica o tulburare metabolică „ascunsă”, care nu este evidentă pe cântar. Concret, două persoane cu același IMC pot avea riscuri diferite în funcție de funcția țesutului adipos și de semnalele metabolice detectabile în sânge.

Riscuri mari chiar și la persoane cu greutate normală

Din perspectivă biologică, riscul cardiometabolic nu este determinat doar de masa corporală totală, ci și de modul în care este depozitată grăsimea și de capacitatea țesutului adipos de a „gestiona” excesul energetic fără a genera inflamație sau rezistență la insulină. În unele situații, chiar și o cantitate relativ modestă de grăsime viscerală (abdominală) sau o disfuncție a țesutului adipos poate fi asociată cu un profil metabolic tipic obezității.

Prin urmare, o persoană cu IMC normal poate prezenta valori crescute ale unor markeri metabolici (de exemplu, semnale de rezistență la insulină) sau modificări ale metabolismului lipidelor și carbohidraților, fără ca acest lucru să fie vizibil printr-o măsurătoare antropometrică simplă.

Legătura cu microbiota intestinală: diversitate redusă și potențial scăzut de producere a butiratului

Un element important al studiului este asocierea dintre metBMI și microbiota intestinală. Cercetătorii au observat că persoanele cu metBMI mai mare au avut o microbiotă caracterizată prin:

diversitate bacteriană redusă,
potențial mai scăzut de a descompune fibrele alimentare în acid butiric (butirat).

Butiratul este un acid gras cu lanț scurt produs de anumite bacterii intestinale atunci când fermentează fibrele. În literatura de specialitate, butiratul este frecvent asociat cu procese antiinflamatorii și cu menținerea funcției barierei intestinale. În studiul de față, scăderea capacității microbiotei de a genera butirat apare ca un semnal asociat cu profiluri metabolice mai nefavorabile și cu risc crescut de boală.

Autorii sugerează că o parte dintre metaboliții care contribuie semnificativ la calcularea metBMI sunt modulați sau produși de microbiotă, ceea ce întărește ipoteza unei relații strânse între dietă, compoziția microbiotei și riscul cardiometabolic.

Metabolismul pare mai influențat de stilul de viață decât de genetică

Un alt mesaj relevant al studiului este că, în cazul metBMI, factorii genetici par să joace un rol mai mic decât stilul de viață și mediul. Această observație este importantă pentru că indică un potențial de intervenție: dacă riscul metabolic este puternic influențat de comportamente și de expuneri, atunci măsurile de prevenție pot avea un impact substanțial.

În practică, acest lucru nu se traduce printr-o singură recomandare universală, ci prin ideea că evaluarea metabolică ar trebui să ghideze intervenții personalizate: alimentație adecvată (inclusiv aport de fibre), activitate fizică, managementul somnului și al stresului, precum și intervenții care pot modifica indirect microbiota intestinală prin dietă și obiceiuri de viață.

Ce ar putea schimba metBMI în prevenție și evaluarea riscului

Autorii propun metBMI ca instrument pentru identificarea persoanelor cu „obezitate metabolic nesănătoasă”, inclusiv în situațiile în care IMC nu depășește pragurile clasice pentru suprapondere sau obezitate. Dacă un astfel de indicator va fi validat în continuare și adaptat pentru utilizare mai largă, ar putea contribui la:

screening mai precis pentru diabet, ficat gras și rezistență la insulină, inclusiv la persoane cu greutate normală;
stratificarea riscului pe baza profilului metabolic, nu doar a greutății;
intervenții preventive mai timpurii, înainte de instalarea bolii;
personalizarea tratamentului și a monitorizării, inclusiv la pacienți care urmează intervenții de scădere în greutate.

Profesorul Fredrik Bäckhed subliniază că IMC-ul tradițional poate „omite” persoane cu greutate normală, dar risc metabolic crescut, iar metBMI ar putea duce la o evaluare mai corectă a riscului și la o prevenție mai țintită.

Ce trebuie reținut: IMC rămâne util, dar nu este suficient pentru toți

IMC nu este un instrument greșit, dar este unul incomplet atunci când este folosit singur pentru a estima riscul cardiometabolic individual. Studiul de la Universitatea din Gothenburg susține ideea că evaluarea sănătății metabolice ar trebui să includă indicatori biologici, nu doar măsurători antropometrice.

Pe termen scurt, mesajul practic este că persoanele cu IMC normal, dar cu factori de risc (de exemplu, istoric familial, circumferință abdominală crescută, glicemie la limită, dislipidemie, hipertensiune) pot beneficia de o evaluare metabolică mai detaliată. Pe termen mediu și lung, astfel de cercetări pot susține tranziția către prevenție personalizată: identificarea timpurie a riscului și intervenții adaptate profilului metabolic, nu doar categoriei de greutate.

Citește și