Implementarea unui program național de vaccinare anti-HPV trebuie să fie prioritate în România

  • Health literacy



Implementarea unui program funcțional de vaccinare anti-HPV trebuie să fie o prioritate în România, luând în calcul faptul că în țara noastră se înregistrează cea mai mare incidență și mortalitate prin cancerul de col uterin din Uniunea Europeană.

Femeile cu vârsta între 15 și 44 de ani din țara noastră sunt cele mai afectate de cancerul de col uterin, aceasta fiind principala cauză de mortalitate prin cancer, în rândul lor. În acest context, există un interes din ce în ce mai mare al părinților români în a-și proteja fetițele de această boală provocată în proporție de 100% de infecțiile cu virusurile HPV” – afirmă Prof. Dr. Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie.

În România, rata incidenței și mortalității prin cancer de col uterin este foarte ridicată. În fiecare an, mai bine de 4.000 de femei sunt diagnosticate cu acest tip de cancer, în timp ce aproximativ jumătate dintre acestea pierd lupta cu boala. Acest lucru situează cancerul de col uterin pe al doilea loc în topul cauzelor de mortalitate prin cancer în rândul româncelor și drept principala cauză de mortalitate în numărul femeilor cu vârste cuprinse între 15 și 44 de ani.

abonare

În acest scop, în premieră în România, s-a reunit Board-ul Internațional de Prevenire și Control al Infecțiilor cu HPV, prin Universitatea din Antwerp, în parteneriat cu Societatea Română de Microbiologie. Timp de două zile s-au dezbătut teme precum organizarea programelor de vaccinare împotriva bolilor provocate de HPV, integrarea acestora cu screening-ul cancerului de col uterin dar și dezvoltarea programelor de detecție a infecției cu tipurile oncogene de HPV.

În urma dezbaterilor, grupul de experți a emis o serie de recomandări pentru a ajuta România să implementeze un program funcțional de vaccinare anti-HPV. Principala acțiune propusă a fost elaborarea unei politici naționale coerente de prevenire a bolilor generate de infecțiile cu HPV. Această politică națională va trebui să îmbine un program național de imunizare a fetelor cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani, cu programe de screening al populației pentru cancerul de col uterin.

Cea de-a doua recomandare s-a concentrat pe informarea corectă și corespunzătoare a populației în legătură cu vaccinarea anti-HPV și integrarea acesteia în Calendarul Național de Vaccinare. Populația trebuie să fie informată, conștientă, să înțeleagă rezultatele favorabile ale programelor naționale de vaccinare anti-HPV care sunt deja derulate în alte state.

„Numai anul trecut au fost înregistrate peste 12.000 de cereri adresate medicilor de familie pentru vaccinarea anti-HPV a fetițelor cu vârsta între 11 și 14 ani, cereri care nu au fost încă soluționate. Sper ca astfel de recomandări fundamentate științific, venite din partea experților internaționali din domeniul luptei împotriva bolilor asociate infecțiilor cu  HPV, vor fi de ajutor în conturarea unui program coerent de vaccinare anti-HPV” – continuă Prof. Dr. Alexandru Rafila

La întrunirea board-ului au participat experți internaționali de renume, precum: Xavier Bosch (Coordonator al Programului de Cercetare a Epidemiologiei în Cancer, Institutul Oncologic Catalan, considerat părintele vaccinării anti-HPV), Alex Vorsters (Coordonator cercetare, Universitatea din Antwerp) dar și reprezentați ai autorităților centrale și profesioniști cunoscuți din domeniul medical:  Sorina Pintea (Ministrul Sănătății), Dr. Cristian Vasile Grasu si Dr. Cora Pop (secretari de stat MS), Dr. Adriana Pistol (Director Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile), Dr. Carmen Ungurean (Coordonator Programul Național de Screening pentru cancerul de col uterin, Institutul Național de Sănătate Publică.

Articole recomandate: