Canalul Youtube Raportul de gardă
Rolul educației pentru sănătate în medicina personlizată

Gardasil 9 – Vaccinul care poate preveni până la 90% dintre tipurile de cancer asociate cu HPV

mm
26 mart. 2018
19535 Views
8

Vaccinul de nouă generație, Gardasil 9, poate preveni până la 90% dintre tipurile de cancer asociate cu papiloma virus uman (HPV). Noul vaccin va fi disponibil în România începând cu luna aprilie.

Gardasil 9 este un vaccin recombinant, non-infecțios, adjuvant, care previne infecțiile cu 9 tipuri de HPV: HPV 6, 11, 16, 18, 31, 33, 45, 52 și 58.  În cadrul a 6 studii clinice de fază II și III,  Gardasil 9 a oferit protecție împotriva:

  • 90% dintre cazurile de cancer de col uterin
  • 95% din cazurile de adenocarcinom in situ (AIS)
  • 75-85% din cazurile de neoplazii cervicale intraepiteliale de grad înalt (CIN 2/3)
  • 85-90% din cazurile de cancer vulvar determinate de HPV
  • 90-95% din cazurile de neoplazii vulvare intraepiteliale de grad înalt (VIN2/3)
  • 80-85% din cazurile de cancer vaginal determinate de HPV
  • 75-85% din cazurile de neoplazii vaginale de grad înalt (VaIN 2/3)
  • 90-95% din cazurile de cancer anal determinate de HPV
  • 85-90% din cazurile de neoplazii anale intraepiteliale de grad înalt (AIN 2/3)
  • 90% din cazurile de veruci genitale

„Gardasil 9 este singurul vaccin anti-HPV ce promite protecție împotriva a 4 tipuri de cancer provocate de infecția cu HPV. Este important să înțelegem că infecția cu HPV este frecventă. 8 din 10 persoane fiind infectate, la un moment dat, pe parcursul vieții lor” – Fabrizio Giombini, Director General MSD România

Vaccinurile HPV anterioare, cu 4 tulpini HPV, ofereau protecție de până la 60-70% împotriva formelor de cancer asociate acestui virus. Datorită celor 5 noi tulpini adăugate, vaccinul Gardasil 9 oferă cea mai extinsă protecție împotriva bolilor provocate de infecția cu HPV.

Se estimează că 8 din 10 persoane vor fi infectate, la un moment dat, cu cel puțin un tip de HPV.  De aceea, HPV a fost etichetat de Asociația Americană de Cercetare a Cancerului drept al doilea agent patogen ce cauzează cancer, fiind responsabil pentru 30% din cancerele noi atribuibile unei infecții la nivel global.

„Avem dovezi care arată că toate cazurile de cancer de col uterin sunt cauzate de infecția cu HPV. Având în vedere că acum avem un vaccin care acoperă 90% din totalul tulpinilor care pot duce la cancer, trebuie să ne vaccinăm” – Prof. Dr. Alexandru Rafila, Președintele Societății de Microbiologie

În fiecare an, în România, 4.343 de femei sunt diagnosticate cu cancer de col uterin, în timp ce 1.909 pierd lupta cu această boală. Astfel, cancerul de col uterin este a doua cauză de mortalitate prin cancer în rândul româncelor și principala cauză de mortalitate pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 15 și 44 de ani. În fiecare an, 500 de cazuri noi de cancer vulvar, vaginal, penian, anal și orofaringian, atribuibile infecției cu HPV, sunt diagnosticate în România, atât în rândul bărbaților cât și al femeilor.

În cei peste 10 ani de la debutul vaccinării anti-HPV, aceasta și-a dovedit eficiența atât în reducerea prevalenței infecțiilor cu tulpini HPV cu risc oncogen crescut, cât și a bolilor provocate de acestea. În această perioadă, au fost înregistrate reduceri de până la 90% a infecției cu HPV tip 6/11/16/18 în țări ce înregistrează o rată vaccinală optimă, reduceri de aproximativ 45% a leziunilor cervicale cu risc scăzut și de aproximativ 85% a celor cu risc înalt.

Mai jos, Prof. Alexandru Rafila vorbește despre vaccinarea anti-HPV și despre beneficiile vaccinului Gardasil 9:

Articole recomandate:

Vaccinarea anti-HPV scade riscul de infecții orale cu tulpini HPV oncogenice

Ce tipuri de cancer pot fi prevenite prin vaccinare?

Depistarea precoce a cancerului de sân și de col uterin: la ce vârstă se începe screening-ul, cu ce frecvență și ce trebuie să facă fiecare femeie?

8 Responses

  1. Buna dimineata, Intrebarea mea este cum se poate ajunge in posesia acestui vaccin?

    Reply
    • Bună ziua! Vaccinul va fi disponibil în România începând de luna viitoare. Pentru a intra în posesia lui, contactați medicul de familie.

      Reply
  2. Buna ziua! In cazul in care am fost diagnosticata cu cancer de col uterin st 3B, tratata cu chimio, radio si brahiterapie, se mai poate face acest vaccin? Multumesc.

    Reply
    • Bună ziua! Vaccinul oferă protecție împotriva infecției cu HPV. În cazul în care infecția a avut deja loc, vaccinul nu are efect terapeutic.

      Reply
    • Bună ziua! În cazul femeilor, vaccinul anti-HPV poate fi făcut înaintea vârstei de 27 de ani. Totuși, este recomandat să discutați acest lucru cu medicul de familie

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published.